Jeff Bezos a doborât încă un record mondial al averii. E aproape cât PIB-ul României din 2017

×
Codul embed a fost copiat

Se știe deja că Jeff Bezos este cel mai bogat om din lume, dar față de ultima estimare, averea lui a crescut din nou. Miercuri, s-a stabilit un nou record, ajungând la aproximativ 202 miliarde de dolari.

Noul record de avere la nivel mondial a fost stabilit pornind de la indicele Bloomberg al miliardarilor, relatează CNN și se bazează pe creșterile acțiunilor companiilor deținute de Bezos. Cea mai importantă dintre acestea este, desigur, Amazon (listată AMZN pe burse) iar creșterile explozive ale cifrelor se datorează în special succesului pe care îl are Amazon la nivel mondial.

Spre comparație, anul acesta PIB-ul României (valoarea totală a economiei) este estimat la aproximativ 245 de miliarde de dolari, conform datelor oficiale ale Ministerului Finanțelor Publice.

Averea estimată a lui Bezos se apropie însă de valoarea PIB a României din 2017, când produsul intern brut a fost de circa 211 miliarde de dolari.

Acțiunile Amazon au crescut cu aproximativ 25% în ultimele trei luni și cu 86% în 2020, potrivit datelor companiei de analiză și consultanță financiară Refinitiv, pe fondul creșterii pieței de livrări de produse cumpărate de pe platforme online ca urmare a măsurilor restrictive luate pentru a diminua răspândirea SarsCov-2.

Citește și
Cel mai bogat om din lume a devenit și mai bogat. E incredibil cu cât i-a crescut averea într-o singură zi
Cel mai bogat om din lume a devenit și mai bogat. E incredibil cu cât a crescut averea fondatorului Amazon într-o singură zi
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În aceste condiții, averea netă a lui Bezos a crescut acum cu 87 de miliarde de dolari față de estimările din luna ianuarie, arată sursa citată.

Jeff Bezos, care a fondat Amazon în 1994, doboară record după record cu bogăția sa. Din 2017, este în mod oficial cea mai bogată persoană din lume, iar luna trecută, valoarea sa netă estimată a ajuns la aproape 172 miliarde de dolari. Iată că miercuri a doborât un nou record mondial.

Deși Amazon este cel mai mare atu al lui Bezos, nu este singura lui firmă care prosperă. Bezos deține și Blue Origin, compania de călătorii spațiale pe care a fondat-o în 2000, dar și ziarul The Washington Post, pe care l-a achiziționat în 2013.

Cine îl urmează pe Bezos în clasamentul bogaților lumii

Pe lângă Bezos, și alți magnați cu afaceri în social-media, comerț online ori business-uri legate de internet au prosperat, datorită cererii tot mai mare de bunuri și servicii pe perioada pandemiei, când oamenii au fost nevoiți să stea în case. 

La începutul acestei luni, Mark Zuckerberg, directorul general al Facebook, a fost supranumit "centimilionar", deoarece averea sa a depășit 100 de miliarde de dolari. În urma sa, la mică distanță, se află Elon Musk, CEO-ul Tesla , cu o valoare netă a averii de 96 de miliarde de dolari.

Bill Gates, fondatorul Microsoft, a trecut deja de pragul de 100 de miliarde de dolari.

Acțiunile cele mai valoroase din lume sunt considerate cele ale companiei Apple. Directorul general al companiei, Tim Cook, a intrat și el recent în rândul miliardarilor, el fiind un contraexemplu al potenței financiare ale unei companii care să se răsfrângă direct asupra celui care o controlează.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cel mai bogat om din lume are o iubită pe măsură. Cum arată partenera lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon
Cel mai bogat om din lume are o iubită pe măsură. Cum arată partenera lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon

Jeff Bezos este cel mai bogat om din lume. Cum așa? Este extrem de simplu să ai acest statut după ce ajungi să câștigi 13 miliarde de dolari într-o singură zi.

Cel mai bogat om din lume a devenit și mai bogat. E incredibil cu cât a crescut averea fondatorului Amazon într-o singură zi
Cel mai bogat om din lume a devenit și mai bogat. E incredibil cu cât a crescut averea fondatorului Amazon într-o singură zi

Averea netă a lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a crescut luni cu 13 miliarde de dolari, cel mai semnificativ avans într-o singură zi de când a fost creat indicele Bloomberg Billionaires, în 2012, transmite Bloomberg.

Jeff Bezos a devenit mai bogat decât era înainte de divorț datorită pandemiei de Covid-19
Jeff Bezos a devenit mai bogat decât era înainte de divorț datorită pandemiei de Covid-19

În timp ce majoritatea oamenilor s-au chinuit să își păstreze slujbele în timpul pandemiei, averea lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a ajuns la aproape 172 miliarde de dolari.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.