Cum s-a văzut vizita Papei pe reţelele sociale. "A fost un moment magic"

×
Codul embed a fost copiat

"Sunt momente pe care le vom ţine minte toată viaţa". Mărturisesc, cu entuzism, inclusiv pe reţelele de socializare, cei care l-au întâlnit într-un moment sau altul pe Papa Francisc.

Vizita sa a fost surprinsă cu mii de telefoane mobile şi aparate foto din mii de unghiuri. Istoria acestor zile s-a scris, aşadar şi, în mediul online acolo, undechemarea Sfântului Părinte: "să mergem împreună" a fost una dintre cele mai folosite, etichete.

În spatele acestor imagini emoţionante, dar şi a zecilor de mii de oameni ieşiţi să-l salute pe Papa Francisc, există mereu un pericol ascuns, explica specialiştii în securitate.

Fericit că a ajuns la Blaj acest domn a vrut să le transmită printr-un live pe Facebook şi prietenilor săi emoţia pe care a simţit-o în timpul slujbei. La fel au procedat mulţi alţii.

Femeie: La copiii mei din Madrid şi băiatul şi fata.
Reporter: Le puneţi pe Facebook? Ce mesaje scrieţi când postaţi?
Femeie: Multă pace din partea mea, pacea pe care am primit-o de la Papa să o aibă şi ei.

Citește și
curcubeu papa
Filmul zilei în care Papa și-a luat la revedere de la România. La final a apărut curcubeul
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Femeie: E o filmare pentru sufletul meu. E un eveniment important.
Reporter: Aţi postat şi pe internet?
Femeie: Da, bineînţeles.
Reporter: Pe ce reţele?
Femeie: Pe toate.

Bărbat: "Vor ajunge la soţia şi la fiica mea care sunt plecate, sunt peste hotare."

În aceste 3 zile, numeroase alte fotografii şi filme au ajuns în albumele virtuale.

"A fost un moment magic" aşa a descris pe Facebook o tânără aflată la catedrala Sfântul Iosif din Capitală, clipa în care Sfântul Părinte a trecut cu papamobilul prin faţa ei.

Tot din Capitală ....Gabriela a simţit totul... ca pe '' o ocazie unică în viaţă."

Astfel de postari au fost etichetate în mediul online cu: "papă în românia", "papa francisc" ori "să mergem împreună". A fost şi cazul slujbei de la Sumuleu Ciuc, din judeţul Harghita.

Printre norocoşii care au stat la mică distanţă de Suveranul Pontif s-a numărat şi Andreea Esca. Colega noastră s-a fotografiat alături de acesta la venirea în România. Imaginea a strâns pe Instragram peste 70 de mii de aprecieri.

Vizita în ţara noastră a fost marcată şi pe contul de Instagram al Papei Francisc, urmărit de peste şase milioane de oameni. Aici au fost postate fotografii cu Sfântul Părinte alături de Patriarhul Daniel dar şi de la Blaj din timpul ceremoniei de beatificare a celor 7 martiri greco-catolici.

Iar fotografii profesionişti au surprins bucuria de pe chipul Papei Francisc din ultima zi a vizitei Sanctităţii Sale în România, în timp ce salută mulţimea.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Papa Francisc, mesaje de unitate: ”România, o Mamă care păzește speranțele”
Papa Francisc, mesaje de unitate: ”România, o Mamă care păzește speranțele”

Un bun prilej de gândire pentru toţi, o ocazie de a ne reevalua priorităţile şi de a-i asculta cu mai multă atenţie şi înţelegere pe cei de lângă noi. Aşa arată la final această fericită întâlnire de 3 zile cu Sfântul Părinte.

Filmul zilei în care Papa și-a luat la revedere de la România. La final a apărut curcubeul
Filmul zilei în care Papa și-a luat la revedere de la România. La final a apărut curcubeul

Cu o plecăciune şi curcubeu în dar, ne luăm şi noi rămas bun, după 3 zile de mare sărbătoare sufletească şi de pace, de la Papa Francisc.

Când vor fi sărbătoriți cei 7 episcopi români martiri beatificați de Papa Francisc
Când vor fi sărbătoriți cei 7 episcopi români martiri beatificați de Papa Francisc

A fost o zi istorică la Blaj unde, pe Câmpia Libertăţii, Suveranul Pontif a beatificat șapte episcopi români martiri care l-au mărturisit pe Hristos cu prețul suprem în anii dictaturii comuniste.

Papa Francisc a părăsit România. La finalul vizitei istorice, Papa a făcut o plecăciune și i-a binecuvântat pe oameni
Papa Francisc a părăsit România. La finalul vizitei istorice, Papa a făcut o plecăciune și i-a binecuvântat pe oameni

Duminică a fost cea de a treia - şi ultima - zi a vizitei istorice pe care Papa Francisc a făcut-o în România.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.