ÎPS Teodosie cere preoților din Constanța să meargă pe câmp și să facă slujbe speciale pentru ploaie

ÎPS Teodosie cere preoților din Constanța să meargă pe câmp și să facă slujbe special pentru ploaie
Inquam/ Lavinia Cioaca

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, îndeamnă preoţii, în special pe cei din mediul rural, să meargă vineri, de Izvorul Tămăduirii, pe câmp şi să oficieze slujbe speciale pentru ploaie.

 

”ÎPS Teodosie a rânduit ca mâine, de Izvorul Tămăduirii, în toate parohiile şi mănăstirile să se oficieze Sfânta Liturghie, apoi slujba de sfinţire a apei, după rânduială. După aceasta, toţi preoţii din mediul rural, dar şi cei de la oraşe, care au legături cu lumea satului, sunt îndrumaţi să meargă pe câmp, unde vor oficia slujba specială pentru ploaie”, a postat joi, pe pagina sa de Facebook, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu.

El a mai spus că, la o săptămână după Duminica Învierii, de Paştele Blajinilor, pentru a se veni în întâmpinarea credincioşilor, care nu pot merge la cimitir din cauza pandemiei de coronavirus, în toate bisericile din eparhie se va săvârşi Sfânta Liturghie, însoţită de parastasul pentru cei adormiţi.

 

Citește și
teofan
Mitropolitul Moldovei: Cum un curier poate livra cele necesare unei familii, la fel şi un preot poate oferi lumină de Paște
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Credincioșii trebuie să trimită pomelnicele la biserică

 

”Venind în întâmpinarea credincioşilor care, anul acesta, nu pot merge la cimitir pentru a-i pomeni pe cei adormiţi (din cauza pandemiei de coronaviurus), din îndemnul Înaltpreasfinţitului Teodosie, în toate bisericile din Eparhia noastră se va săvârşi sfânta liturghie însoţită de parastasul pentru cei adormiţi. Preoţii sunt îndemnaţi să anunţe credincioşii pentru ca aceştia să trimită pomelnicele celor adormiţi la Biserică, aceasta fiind deschisă pentru închinare individuală, în afara programului sfintelor slujbe”, a menţionat Tănăsescu.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Preoții și voluntarii au început să distribuie credincioșilor pâinea sfințită
Preoții și voluntarii au început să distribuie credincioșilor pâinea sfințită

Este Vinerea Mare, ziua Răstignirii Mântuitorului pe cruce și, pentru prima dată, oamenii nu vor trece pe sub Sfântul Epitaf, dar vor ține, ca de obicei astăzi, post aspru.

Mitropolitul Moldovei: Cum un curier poate livra cele necesare unei familii, la fel şi un preot poate oferi lumină de Paște
Mitropolitul Moldovei: Cum un curier poate livra cele necesare unei familii, la fel şi un preot poate oferi lumină de Paște

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan cere autorităţilor să permită preoţilor să ofere credincioşilor lumină de Paşte, explicând că aşa cum un curier livrează alimente la domiciliu şi un preot sau voluntar pot oferi pâine sfinţită sau lumină.

Floriile în pandemie: preoți cu măști și slujbe online. ”Biserica s-a mutat în fiecare casă”
Floriile în pandemie: preoți cu măști și slujbe online. ”Biserica s-a mutat în fiecare casă”

Din cauza epidemiei, sărbătoarea de Florii s-a ținut astăzi în condiții speciale: preoții au fost singuri în biserici.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.