ION, înlocuitorul lui Nicolae Ciucă la întâlniri oficiale. Premierul a făcut anunțul

robotul ion
Agerpres

Premierul Nicolae Ciucă vrea să-l trimită pe ION - inteligența artificială a guvernului, la întâlniri oficiale. Cel puțin așa a spus joi, în fața membrilor Camerei de Comerț Americane.

La viitoarea întâlnire cu membrii Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham) îl va trimite pe consilierul său onorific - inteligenţa artificială ION- a declarat Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.

Premierul a participat la Adunarea Generală Anuală a Membrilor Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham), unde a vorbit şi despre domeniile IT&C, tehnologie şi cercetare-dezvoltare.

Am să fac în aşa fel încât data viitoare, la următoarea activitate AmCham, o să îl trimit pe ION. Sper ca până atunci să termine de acumulat, de învăţat şi să participe la astfel de activităţi. Am o foarte mare încredere. Este un proiect al tinerilor români, l-am asumat cu toate glumele, îl voi asuma şi a doua oară şi a treia oară, pentru că este un proiect al românilor, al cercetătorilor români în domeniu. A fost o idee excepţională şi am încredere că ea va produce efecte. Ca atare, doar prin acest exemplu, potenţialul nostru în IT&C, în inteligenţă artificială şi în cercetare-dezvoltare sunt oportunităţi de asemenea, doamnelor şi domnilor investitori, membri ai AmCham, unde vă aşteptăm cu mare încredere", a spus Ciucă.

Nicolae Ciucă l-a prezentat pe 1 martie, la Palatul Victoria, pe ION - 'consilier onorific' care foloseşte inteligenţă artificială, un proiect dezvoltat de către cercetătorii români.

Citește și
robotul ion
Ce mesaje a primit robotul Ion de la Guvern în primele zile de ”mandat”. Jumătate de milion de români i-au scris
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Robotul Ion de la Guvern, pus în dificultate de câțiva elevi de liceu. Întrebările care l-au încuiat
Robotul Ion de la Guvern, pus în dificultate de câțiva elevi de liceu. Întrebările care l-au încuiat

Robotul Ion, „consilierul” premierului, și-a arătat luni limitele, iar acestea nu sunt unele generoase.  

Ce mesaje a primit robotul Ion de la Guvern în primele zile de ”mandat”. Jumătate de milion de români i-au scris
Ce mesaje a primit robotul Ion de la Guvern în primele zile de ”mandat”. Jumătate de milion de români i-au scris

Consilierul guvernamental virtual ION a primit, în prima săptămână de la lansare, aproximativ o jumătate de milion de mesaje şi tag-uri în social media de la români, a anunțat Ministerul Cercetării.

 

Deputații vor să știe de ce pe robotul Ion de la Guvern nu-l cheamă Ana. Aleșilor le e frică să nu le ia locurile
Deputații vor să știe de ce pe robotul Ion de la Guvern nu-l cheamă Ana. Aleșilor le e frică să nu le ia locurile

Deputații vor să știe de ce pe robotul prezentat săptămâna trecută la guvern drept consilier al premierului îl cheamă Ion și nu Ana sau Dumitrița. Sau de când i-ar putea lua locul lui Nicolae Ciucă.  

Primăria Ciugud îl acuză pe robotul Ion, de la Guvern, că a ”furat” câteva imagini: ”Știm că vrei să fii cât mai uman”
Primăria Ciugud îl acuză pe robotul Ion, de la Guvern, că a ”furat” câteva imagini: ”Știm că vrei să fii cât mai uman”

Primăria comunei Ciugud susține că Guvernul a folosit fără acordul său imaginea unei fetițe în filmul de prezentare al lui Ion, consilierul guvernamental cu inteligență artificială, lansat de curând.  

Discuția lui Nicolae Ciucă cu robotul ION. Ce l-a întrebat premierul și cum a fost ales numele „ION”
Discuția lui Nicolae Ciucă cu robotul ION. Ce l-a întrebat premierul și cum a fost ales numele „ION”

Apariție inedită la Guvern. Lângă premier şi miniştri, a stat miercuri, la şedinţă, şi robotul ION, primul consilier guvernamental cu inteligenţă artificială.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.