Ce spun autoritățile de la București despre invazia de țânțari

×
Codul embed a fost copiat

Capitala europeană a ţânţarilor. Aşa s-ar putea numi zilele acestea Bucureştiul, care se confruntă cu o invazie. Oamenii se plâng că ne-au năpădit insectele, iar specialiştii confirmă situaţia, pe care o cataloghează drept gravă.

A plouat enorm în ultima perioadă, însă primăria a început abia de săptămâna trecută tratamentele pentru combaterea ţânţarilor şi NU în primăvară, cum era indicat.

Parcurile şi zonele cu lacuri sunt preferate de ţânţari.

Specialiştii spun că ploile din ultimele săptămâni au favorizat apariţia ţânţarilor într-un număr mult mai mare decât în anii trecuţi. Iar tratamentele ar fi trebuit aplicate încă de când s-a încălzit.

Elena Iorgu, cercetător specialist în insecte: ''Chiar de la începutul primăverii până în toamnă pot da continuu tratamente, pentru că mai ales dacă e un sezon ploios ei se înmulţesc în mod continuu, au condiţii propice pentru înmulțire. De la câteva zile la două săptămâni maximum, e de ajuns ca să formeze o nouă generaţie de ţânţari.”

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Însă Primăria Capitalei a început abia de câteva zile să aplice tratamentele specifice împotriva ţânţarilor în parcuri, pe marile bulevarde şi pe străzile adiacente din sectoarele 1,2,3 şi 4 şi parţial în 5.

Contractul cu firma privată care se ocupa până acum de aceste tratamente împotriva ţânţarilor a expirat la începutul anului, iar Primăria Capitalei a decis ca de acest serviciu să se ocupe una dintre companiile municipale numită Eco Igienizare. Dar cum bugetul municipalităţii a fost aprobat cu întârziere şi contractul pentru combaterea ţânţarilor a fost semnat abia acum câteva zile.

Sorin Chiriţă, city manager: "Vom face şi alte tratamente, pentru că după ce se finalizează tot Bucureştiul, vor fi puse capcane, astfel încât să vedem efectul tratamentului şi avem un plan de acţiune pe care îl vom aplica începând de săptămâna viitoare, în funcţie de rezultatul pe care îl vor da capcanele."

Între timp, specialiştii vă sfătuiesc să vă feriţi singuri de ţânţari, mai ales că unii pot transmite virusul West Nile. Hainele largi, deschise la culoare şi spray-urile sau cremele sunt cele mai eficiente "arme".

Însă multe farmacii şi-au epuizat stocurile.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Avertisment pentru turiștii care vor pleca în Grecia. Un virus periculos i-ar putea ucide
Avertisment pentru turiștii care vor pleca în Grecia. Un virus periculos i-ar putea ucide

Oficialii greci din domeniul Sănătății îi avertizează pe turiștii care plănuiesc să călătorească în Grecia în această vară cu privire la riscurile la care se expun din cauza tânțarilor, purtători ai virusului West Nile.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.