Întârzierile din gări se ridică la 7.000 de minute zilnic. Raport rușinos pentru România

×
Codul embed a fost copiat

Peste 7.000 de minute în fiecare zi. La atât se ridică întârzierile adunate prin gările României.

Este şi unul dintre motivele pentru care un raport al Comisiei Europene ne plasează pe ultimele locuri în ceea ce priveşte calitatea serviciilor de transport pe calea ferată. Analiza ia în calcul inclusiv condiţiile din compartimente şi viteza garniturilor. Cel mai mult au de aşteptat călătorii care ajung în Gara de Nord şi în cea din Craiova.

În România trenurile întârzie din orice motiv. Iarna se contractă şinele, vară se dilată, iar atunci când plouă mai tare se rup cablurile sau chiar copacii.

Chiar dacă nu se întruneşte niciuna dintre aceste condiţii, tot nu se urnesc la ora anunţată. De pildă o garnitură care făcea marţi seara legătura dintre Bucureşti şi Braşov a stat aproape o oră în staţie.

Şi din această cauză România figurează în statisticile Comisiei Europene pe ultimele locuri în ceea ce priveşte calitatea serviciilor de transport pe calea ferată. Mai rău se circulă doar în Croaţia şi în Grecia, în timp ce Olanda, Finlanda şi Germania oferă garanţia unor călătorii decente.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Indiferent de gară, în România este imposibil să nu găseşti, la orice oră, trenuri întârziate. De exemplu, trenul Iasi-Timisoara a ajuns vineri după 65 de minute.

Reporter: Cum a fost călătoria cu trenul?
Călător: Pff... Auziţi? Să nu aveţi parte de aşa tren că ăsta! Niciodată în viaţă!
Reporter: De ce? Ce s-a întâmplat?
Călător: Pai cum? Vii de două zile şi o noapte şi nu ajungi la timp la Timişoara? Am stat în câmp de am zis că ne duce la cules porumbi, noaptea!"

Călătoare: „Am stat mult acolo că au zis că nu are tensiune, dar nu ştiu, era în Gura Humorului sau în Vatra Dornei. N-are trenul tensiune, când ne-am dus în Moldova a fost locomotiva stricată şi am stat și acolo două ore până când au adus alta în loc.”

Aplicaţia mytrain.ro, care prelucrează datele primite de la Ministerul Transporturilor, arată anvergura dezastrului. În cele mai aglomerate 30 de gări din ţară s-au înregistrat în ultimii doi ani întârzieri de peste 4.000 de zile.

Cele mai mari întârzieri le înregistrează trenurile care trebuie să sosească în Gara de Nord din Bucureşti. Pe locurile următoare în topul ruşinii sunt gările Craiova, Roşiori Nord, Simeria şi Ploieşti Sud.

Suma totală a întârzierilor, în medie, pe zi, în perioada 1 august 2017 - 4octombrie 2019, conform mytrain.ro:
1. Bucureşti - 823 de minute
2. Craiova - 667 minute
3. Roşiori Nord - 541 de minute
4. Simeria - 469 de minute
5. Ploieşti Sud - 453 de minute

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cum arată trenul de mare viteză în care pasagerii se simt ca în sufragerie. FOTO
Cum arată trenul de mare viteză în care pasagerii se simt ca în sufragerie. FOTO

Japonia se poate mândri cu trenuri în care pasagerii se simt la fel de confortabil ca în propria sufragerie. Este vorba despre trenul de mare viteză cunoscut drept „Laview”, care a intrat în circulație în luna martie, în Tokyo.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.