Institutul Cantacuzino are nevoie de ajutor pentru a produce vaccinuri și seruri românești

×
Codul embed a fost copiat

Institutul Cantacuzino are mare nevoie de sprijin ca să poată produce vaccinuri, seruri, și medicamente. Se întâmplă asta pentru că, deşi a fost preluat de patru ani de MApN, tot nu are o linie proprie de producţie.

După apelul ministrului apărării, o companie din Cluj a anunțat deja, pentru Știrile PROTV, că ar fi interesată să ia parte la acest proiect naţional.

În 2017, Institutul Cantacuzino, aflat în pragul falimentului, trecea în subordinea armatei. A fost singura soluţie găsită atunci pentru a-l salva. Au trecut însă patru ani în care trei miniştri ai apărării au anunţat pe rând, fără succes, revitalizarea institutului.

Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naționale: „Din păcate, nu avem infrastructură. Avem oamenii, avem cercetarea, avem knowhow-ul dar nu avem infrastructura care să ne permită. Vizăm un parteneriat pentru producerea de seruri şi vaccinuri cu zona privată din România”.

Acum Institutul Cantacuzino produce două tipuri de suplimente alimentare pentru creșterea imunității și un autovaccin. Cel din urmă poate fi preparat în 30 de zile doar la recomandarea medicului pentru pacienții cu infecții care recidivează.

Citește și
tantari
Ce măsuri a luat Primăria Capitalei după ce Institutul Cantacuzino a confirmat prezența țânțarului purtător de West Nile
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naționale: „Nu am avut o receptivitate din partea producătorilor din România, având în vedere că institutul nu are capacitatea să producă în masă, facem producție de laborator”.

Cum poate supraviețui Institutul Cantacuzino

Reprezentantul companiei Terapia, cel mai mare exportator de medicamente din România, spune însă că-şi doreşte de mulţi ani o colaborare cu Institutul Cantacuzino.

Dragoș Damian, CEO Terapia: „Este un lucru așteptat, noi am mai încercat în trecut să luăm legătura cu ei când au lansat Orostimul, sunt două mărci care au făcut istorie și pot face istorie. Suntem deschiși clar la o colaborare pe toate fronturile, ar înseamna producție, aprovizionare, desfacerea medicamentului”.

Până se va semna o colaborare, Institutul supraviețuiește din teste de laborator, medii de cultură și reactivi, dar și din avizarea unor biocide. Înființat în urmă cu 100 de ani, Institutul de Cercetare Cantacuzino a fost unul dintre cei mai mari producători de seruri și vaccinuri din Europa. În 2014 avea însă datorii de peste 8 milioane de euro. Lovitura de grație a venit după ce a pierdut autorizațiile pentru toate liniile de producție, inclusiv pentru celebrul ser imuno-modulator "Polidin" iar cercetătorii neplătiţi de șase luni și-au dat demisia.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Institutul
Institutul "Cantacuzino" reia producţia de Polidin, sub formă de ursuleţi gumaţi

Institutul "Cantacuzino" va relua producţia de Polidin, ca produs cu rol în creşterea imunităţii care va fi comercializat ca supliment alimentar, sub formă de ursuleţi gumaţi şi spray nazal.

Ce măsuri a luat Primăria Capitalei după ce Institutul Cantacuzino a confirmat prezența țânțarului purtător de West Nile
Ce măsuri a luat Primăria Capitalei după ce Institutul Cantacuzino a confirmat prezența țânțarului purtător de West Nile

Nicuşor Dan precizează că a început mai târziu campania de dezinsecţie, dar vor fi realizate 14 tratamente, faţă de şapte în anii trecuţi. În zonele cu ţânţari West Nile campania va fi intensificată.

După șase cazuri de tromboze, SUA au suspendat administrarea vaccinului „Johnson & Johnson”
După șase cazuri de tromboze, SUA au suspendat administrarea vaccinului „Johnson & Johnson”

60 de mii de doze de vaccin de la „Johnson & Johnson” au ajuns miercuri dimineață în România. Rămân, deocamdată, în depozitul Institutului Cantacuzino din Capitală până când Agenția Europeană a Medicamentului va decide dacă vaccinul este sigur sau nu.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.