Individul care și-a decapitat mama a primit 25 de ani de închisoare. A pretins că biata femeie era înconjurată de șerpi

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat din Iași a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, după ce, la începutul anului 2022, și-a decapitat mama. Atunci, individul a susținut că a avut halucinații și că a văzut șerpi pe corpul bietei femei.

Întâmplarea a avut loc la începutul anului 2022, atunci când bărbatul de 43 de ani și-a ucis cu cruzime mama. Bărbatul era băut, iar înainte să recurgă la gestul extrem, s-a certat cu femeia care i-a reproșat că își cheltuia toți banii pe băutură.

În primele declarații, individul a susținut că nu a vrut să își omoare mama, ci că a avut halucinații și s-a luptat cu șerpii pe care îi văzuse pe trupul ei. În fața judecătorilor, însă, variantele nu mai coincideau, fapt ce i-a făcut să creadă că mințea.

Bărbatul a fost condamnat inițial la 21 de ani de închisoare, însă inculpatul a făcut apel, cerând o pedeapsă mai ușoară.

Măsura a fost contestată și de procurori iar Magistrații Curții de Apel au reanalizat probele din dosar și au majorat pedeapsa dată în prima instanță până la 25 de ani de detenție. Sentinţa este definitivă.

Citește și
kibbutz
Hamas dezminte că ar fi ucis bebeluși și că ar fi decapitat și atacat civili într-un kibbutz din Israel
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
VIDEO | Momentul în care are loc atacul comis de Hamas la 7 octombrie. Ce conţine un material audiovizual al masacrului
VIDEO | Momentul în care are loc atacul comis de Hamas la 7 octombrie. Ce conţine un material audiovizual al masacrului

Crime în direct, mult sânge, zeci de cadavre carbonizate şi un soldat decapitat apar într-o compilaţie de materiale audiovizuale, în mare parte nedifuzate până acum, pe care armata israeliană a prezentat-o luni presei internaţionale.

 

Hamas dezminte că ar fi ucis bebeluși și că ar fi decapitat și atacat civili într-un kibbutz din Israel
Hamas dezminte că ar fi ucis bebeluși și că ar fi decapitat și atacat civili într-un kibbutz din Israel

Gruparea islamistă Hamas a negat miercuri că „a ucis copii” şi că „a decapitat şi atacat civili” în timpul ofensivei sale lansate sâmbătă asupra Israelului.

Cum și-a motivat o mamă gestul șocant după ce și-a decapitat fiul de cinci ani, apoi i-a mâncat capul
Cum și-a motivat o mamă gestul șocant după ce și-a decapitat fiul de cinci ani, apoi i-a mâncat capul

Hanaa Mohammed Hassan și-a măcelărit cu brutalitate fiul, apoi i-a tăiat capul în bucățele și l-a mâncat pentru că voia să fie „alături de ea pentru totdeauna”.

 

 

O femeie l-a decapitat pe tatăl copiilor ei, apoi i-a aruncat capul la gunoi. Firma de salubritate a ridicat deșeurile
O femeie l-a decapitat pe tatăl copiilor ei, apoi i-a aruncat capul la gunoi. Firma de salubritate a ridicat deșeurile

O femeie din Nevada, în vârstă de 45 de ani, este acuzată de crimă, după ce l-ar fi decapitat pe tatăl copiilor ei, de 47 de ani.

Un ofiţer român a fost decapitat pe o navă din China, după ce a fost lovit în cap de două parâme. FOTO
Un ofiţer român a fost decapitat pe o navă din China, după ce a fost lovit în cap de două parâme. FOTO

Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN) a anunţat, luni seara, că un ofiţer român şi-a pierdut viaţa pe o navă aflată într-un port din China după ce a fost lovit în cap de două parâme, fiind decapitat.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.