Dosarul Revoluției: Iliescu nu a venit la proces. 3 persoane au avut nevoie de ajutorul medicilor

×
Codul embed a fost copiat

La 30 de ani de la evenimentele sângeroase din decembrie 1989, începe prima faza a procesului Revoluției. 5000 de oameni vor fi audiați pe durata judecății.

Principalul personaj, Ion Iliescu, este acuzat de crime împotriva umanității alături de Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus și Emil ”Cico” Dumitrescu.

Ei trebuie să dea socoteală pentru peste 850 de morți și peste 2000 de răniți după căderea regimului Ceaușescu. Petre Roman nu va fi inculpat în dosar.

Vineri dimineață sau prezentat la sediul ÎCCJ aproximativ 600 de persoane, unii fiind reprezentați de diferite asociații sau avocați. Conform procedurii, la fiecare termne al acestui dosar se va striga lista celor 5000 de oameni care s-au constituit partea civilă în acest dosar. Toți cer să fie despăgubiți.

Au fost și câteva incidente: 3 persoane au avut nevoie de ajutorul medicilor din cauza aglomerației.

Citește și
Ion Iliescu
Dosarul Revoluției, în instanță după 30 de ani. Reacțiile singurilor 3 inculpați rămași
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Atât avocatul președintelui Asociației 21 Decembrie, Teodor Mărieș, cât și cel al fostului președinte Ion Iliescu, au depus ceceri pentru ca dosarul să fie trimis la Parchetul General, pentru a fi refăcut, la fel cum s-a mai întâmplat de multe ori până acum.

În sala de judecată au avut loc momente emoționante, deoarece multe dintre persoanele care se află acolo au auzit strigându-se la microfon numele copiilor saua el nepoților lor care au murit în evenimentele din 1989.

Fostul preşedinte Ion Iliescu nu s-a prezentat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Avocatul său, Adrian Georgescu, a explicat că acesta nu este obligat să vină în instanţă în această fază a procesului.

"Nu vine, pentru că este reprezentat. Suntem într-o procedură care nu presupune în mod obligatoriu prezenţa. Ne aflăm în camera preliminară. Haideţi să vedem dacă după procedura de cameră preliminară va începe judecata", a spus Georgescu, potrivit Agerpres.

El a menţionat că a depus la dosar mai multe excepţii, prin care solicită restituirea dosarului la Parchet, pentru refacerea urmăririi penale.

"Nu e niciun fel de secret. Ele au fost depuse la dosar (excepţiile - n.r.). Invocăm atât neregularitatea actului de sesizare în raport cu descrierea faptelor, cât şi nelegala administrare a unora dintre mijloacele de probă. Cerem restituirea dosarului la urmărire penală", a explicat avocatul.

CITIȚI ȘI: Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie: Victimele poate să ceară şi 20 de milioane de euro

El a adăugat că fapta lui Ion Iliescu, aşa cum este descrisă în dosar, nu respectă standardele unei fapte în materie penală, iar la dosar sunt multe controverse.

Ion Iliescu

Ambulanța, chemată după ce unei femei i s-a făcut rău

La un moment dat, unei femei i s-a făcut rău, fiind chemat un echipaj SMURD, care i-a acordat primul ajutor. De asemenea, la faţa locului sunt prezenţi mulţi jandarmi şi poliţişti pentru a asigura ordinea.

Sunt prezenţi oameni din toată ţara, atât participanţi la Revoluţie, cât şi familii ale celor morţi în decembrie 1989. Printre cei veniţi se află multe persoane în vârstă, care se deplasează greu, un bărbat venind în scaunul cu rotile.

Dosarul Revoluției. A început procesul

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începe, vineri, dezbaterile în cameră preliminară în dosarul "Revoluţiei", în care fostul preşedinte Ion Iliescu este acuzat de infracţiuni contra umanităţii.

La acest prim termen al procesului, un judecător de cameră preliminară va analiza cererile şi excepţiile ridicate de inculpaţi, dar şi de către părţile civile şi Asociaţia 21 Decembrie 1989.

Potrivit site-ului Instanţei supreme, pentru ziua de vineri este anunţat un program special, având în vedere că la acest termen al procesului au fost emise citaţii pentru aproximativ 5.000 de persoane.

Dosarul ''Revoluţiei'' a fost trimis în instanţă de procurorii militari în luna aprilie

 

Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi general (rtr.) Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, sunt acuzaţi în acest dosar de săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii.

Conform rechizitoriului, pe fondul degenerării relaţiilor dintre România şi URSS, după momentul "Praga 1968", dar şi ca urmare a stării de nemulţumire profundă şi generală din societate, s-a coagulat şi a evoluat o grupare dizidentă care a avut drept scop înlăturarea fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu, dar care urmărea menţinerea României în sfera de influenţă a URSS.

„Această grupare complotistă a fost formată atât din civili (latura politică), cât şi din militari (latura militară), cu toţii marginalizaţi într-un fel sau altul prin deciziile fostului preşedinte.

Componenţii grupului au aparţinut principalelor două filoane militare (MApN şi Direcţia Securităţii Statului), de la nivel mediu până la vârf, dar şi structurilor civile ale statului român.

Desigur, nu doar membrii acestui grup au manifestat atitudini ostile regimului Ceauşescu, însă prin funcţiile deţinute (implicit, influenţele exercitate), dar mai ales prin raportare la evoluţia istorică (începând cu 22 decembrie 1989), se poate afirma, fără echivoc, faptul că doar acest grup s-a dovedit eficient în demersul său", spuneau procurorii.

Procurorii militari mai susţineau că gruparea din jurul lui Ion Iliescu a acţionat abil şi eficient în preluarea puterii politice şi militare în decembrie 1989.

Astfel, întreaga forţă militară a României - MApN, Ministerul de Interne - Departamentul Securităţii Statului, precum şi Gărzile Patriotice -, începând cu data de 22 decembrie 1989, s-ar fi pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia.

„Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al CFSN, format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general maior (r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar şi numit ministru al Apărării) şi Gelu Voican Voiculescu, a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit şi legitimarea politică în faţa poporului român”, precizau procurorii.

„Psihoză generalizată a terorismului”

 

Potrivit anchetei, începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989, ar fi fost lansată o amplă şi complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni şi dezinformări), coordonată de unii componenţi ai Consiliului Militar Superior (structură aflată în subordinea CFSN), acceptată şi asumată de factorii decizionali ai acestui for.

Cercetările au vizat faptul că prin instaurarea unei „psihoze generalizate a terorismului” ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii.

„Din cercetări a rezultat că psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22 decembrie 1989, un număr de 862 de decese, 2.150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17 - 22 decembrie 1989 (orele 12,00)", menţionau procurorii militari.

Ancheta a stabilit că aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat.

„Probatoriul administrat în cauză relevă că inculpaţii Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului), ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din MApN, fără a interveni pentru stoparea lor", susţineau procurorii.

Potrivit Parchetului General, Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, ar fi intervenit în noaptea de 22/23 decembrie 1989, fără drept şi în deplină cunoştinţă de cauză, asupra planului de apărare a Aeroportului Internaţional Otopeni şi ar fi contribuit astfel la moartea a 48 de persoane (40 de militari şi 8 civili), precum şi la rănirea gravă a altor 15 persoane.

„La 23 decembrie 1989 a emis ordinul diversionist de schimbare a cocardelor tricolore ale elicopterelor aparţinând Regimentului 61 Boteni, fapt ce ar fi dus la deschiderea focului fratricid, implicit la rănirea unor persoane.

A emis şi alte ordine militare, conduite care în afara rezultatelor concrete enunţate ar fi contribuit la agravarea psihozei teroriste. Urmarea imediată a acestor conduite a fost complexă, a presupus producerea unor rezultate multiple asupra unui număr mare de persoane şi ar fi generat o stare de pericol pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei civile de pe întregul teritoriu al României", precizau anchetatorii. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Iliescu și apropiații săi ar fi planificat să-l dea jos pe Ceaușescu încă din 1968
Iliescu și apropiații săi ar fi planificat să-l dea jos pe Ceaușescu încă din 1968

Apar elemente noi în dosarul Revoluției, în care au fost trimiși în judecată fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul vice-prim-ministru, Gelu Voican Voiculescu, și fostul șef al Aviației Militare, generalul Iosif Rus.

Dosarul Revoluției, în instanță după 30 de ani. Reacțiile singurilor 3 inculpați rămași
Dosarul Revoluției, în instanță după 30 de ani. Reacțiile singurilor 3 inculpați rămași

Dosarul Revoluției ajunge în sfârșit în instanță.

Dosarul Revoluţiei: Ion Iliescu, trimis în judecată alături de Voican şi generalul Rus
Dosarul Revoluţiei: Ion Iliescu, trimis în judecată alături de Voican şi generalul Rus

Parchetul general a transmis un comunicat privind rechizitoriul în Dosarul Revoluţiei, care va ajunge luni la Instanţa Supremă. Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus sunt trimişi în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.