În plin război, o companie americană recrutează, inclusiv din România, foşti militari cu experienţă în teatrele de operații

×
Codul embed a fost copiat

Viitorii contractori vor fi angajaţi pe bani mulţi pentru misiuni sub acoperire de protecţie şi evacuare din zona de război.  

Anunţul de recurtare a fost postat de o companie intermediară de securitate şi îi vizează doar pe cei care au experienţă în teatrele de operaţii. Sunt căutaţi est europeni, inclusiv români, care cunosc nu doar cultura spaţiului ex sovietic, ci şi tehnica militară din zona de război.

Angajatorul este o corporație cu sediul în Statele Unite care caută mai mulți agenți și echipe pentru a desfășura operațiuni de extracție/evacuare sub acoperire, a persoanelor și familiilor din mediul rural și din marile orașe ale Ucrainei.

Claudiu Degeratu, expert în apărare:Este foarte clar că vom avea mai multe asedii şi blocaje pe traseele de ieşire din Ucraina şi atunci avem şi firme internaţionale care au expaţi care lucrează în Ucraina, avem şi persoane, familii, mixte, care vor să ajungă în afara Ucrainei. Dacă luăm în calcul că se organizează ajutoare militare, ele vor avea nevoie de escortă. De asemenea s-ar putea să avem specialişti care să se ocupe de coordonare sau culegere de informaţii. Există o gamă foarte largă de nevoi de asistenţă, pentru că ajutoarele, cu siguranţă vor veni. discutăm de aproape 26 de ţări care deja au început să se coordoneze cam de vreo două zile pentru a trimite ajutor militar Ucrainei. şi toate aceste eforturi de organizare vor fi asistate şi de firme private.''

Salariul oferit de americani este pe măsura pericolului: între o mie şi 2000 de dolari pe zi.

Citește și
moarta
O femeie de 84 de ani, care a fugit din calea războiului, a murit într-un cămin studențesc din România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ciprian Danciu, fost contractor militar: Oricât de cinic ar suna, ceea ce pentru populaţia civilă prezintă o reală dramă, iar pentru politicieni poate o rampă de lansare, iar unii îşi pot închide cariera, pentru astfel de companii care activează în zonele de război, reprezintă foarte mare oportunitate de afaceri. Un contractor civil în Ucraina se plimbă printre două trupe combatante fără a avea un foarte mare sprijin. Există riscul ca la un moment dat să existe situaţii în care să fie perceput ca o ameninţare pentru ambele tabere combatante.''

Foştii militari români sunt printre cei mai activi contractori civili şi au experienţă în mai toate teatrele de operaţii de până acum: din Kosovo, până în Afganistan. Ucraina poate fi însă chiar mai riscantă.

Victor Țenovici, fost ofițer OSCE în Donbas:Separatiştii ruşi sunt extrem de imprevizibili. orice contact cu ei poate fi de la extrem de plăcuţi, până la letal. nu ştii niciodată niciodată cu cine ai de a face, nu ştii care este primirea pe care ți-o pot face. Iar faptul că în zonă avem brigâzi de voluntari ceceni, nu este ceva nou. Astfel de misiuni sub acoperire sunt extrem de riscante, având în vedere faptul că imediat eşți identificat că nefăcând parte din zonă, chiar dacă vorbeşti limba rusă şi şansele de a nu te întoarce sunt destul de ridicate.''

Preşedintele Volodimir Zelenski a cerut în repetate rânduri ajutor militar şi i-a chemat să lupte alături de armata ucraineană pe toţi cei care vor să sprijine respingerea invaziei ruse. Rușii au apelat deja la ceceni şi la grupul de mercenari Wagner pentru a-l asasina pe liderul de la Kiev.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Război în Ucraina. Forţele ruse se află în apropierea celei mai mari centrale nucleare din Ucraina
Război în Ucraina. Forţele ruse se află în apropierea celei mai mari centrale nucleare din Ucraina

Este a cincea zi de război în Ucraina vecină și prima în care au loc negocieri pe muchie de cuțit între delegațiile celor două tabere.

O femeie de 84 de ani, care a fugit din calea războiului, a murit într-un cămin studențesc din România
O femeie de 84 de ani, care a fugit din calea războiului, a murit într-un cămin studențesc din România

În pribegie, alungată din casa ei de un război nedrept și nemilos, o femeie de 84 de ani din Ucraina s-a stins, noaptea trecută, într-un cămin studențesc din Galați.

VIDEO Rusia şi Ucraina au finalizat negocierile de pace şi vor organiza o a doua rundă
VIDEO Rusia şi Ucraina au finalizat negocierile de pace şi vor organiza o a doua rundă

Oficialii din Rusia şi Ucraina au încheiat luni discuţiile de pace şi se vor întoarce în capitalele lor pentru consultări suplimentare înainte de o a doua rundă de negocieri, a declarat consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak.

DOCUMENT. Parlamentul României condamnă agresiunea Federaţiei Ruse asupra Ucrainei
DOCUMENT. Parlamentul României condamnă agresiunea Federaţiei Ruse asupra Ucrainei

Plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului a adoptat, luni, în unanimitate, o Declaraţie de susţinere a integrităţii teritoriale, suveranităţii şi independenţei Ucrainei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.