În ce stare se află două dintre elevele rănite la internatul din Odorhei. Vor primi consiliere psihologică

internat Harghita
Sursa foto: ISU Harghita

Starea de sănătate a două dintre cele trei eleve rănite în cursul zilei de luni, în urma prăbuşirii parţiale a internatului Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiul Secuiesc, s-a ameliorat.

 

Acestea vor primi consiliere psihologică, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Zsergo Noemi.

Potrivit acesteia, cea de-a treia elevă, care a fost transportată la spitalul din Târgu Mureş, este în continuare în stare gravă.

Fata care a fost transferată la Târgu Mureş este în aceeaşi stare. Celelalte două sunt la secţia de Chirurgie a Spitalului din Odorheiul Secuiesc, în afara pericolului. Sunt amândouă în aceeaşi cameră şi vor fi contactate de psiholog pentru consiliere”, a declarat, pentru AGERPRES, Zsergo Noemi.

Aceasta a mai spus că clădirea care s-a surpat parţial va fi expertizată de specialişti, iar autorităţile locale vor ajuta elevii care au avut de suferit din cauza acestui nefericit incident.

Citește și
jaf
Jaf ca în filme: au intrat într-o bancă printr-o gaură săpată în perete, au luat 7 ostatici și au fugit cu 160.000 de euro
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

O să încercăm să facem tot posibilul pentru a ajuta familia băiatului care a murit, dar şi pe toţi ceilalţi elevi. Trebuie să găsim un loc în care să îi cazăm după vacanţă. (...) Specialiştii în siguranţa construcţiilor sunt la faţa locului şi aşteptăm opinia lor pe hârtie. Molozul va fi adunat după ce se termină expertizele”, a mai spus aceasta.

Clădirea care găzduia internatul Liceului „Tamasi Aron” s-a prăbuşit, luni, în urma surpării unuia dintre pereţii exteriori, iar patru elevi, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, au fost prinşi sub dărâmături. Unul dintre aceştia, respectiv un băiat de 17 ani din Lupeni, a murit.

Prefectul judeţului Harghita, Petres Sandor, a declarat, pentru AGERPRES, că în acest caz este în desfăşurare o anchetă penală, iar expertiza va stabili cauzele care au condus la producerea tragediei.

Expertiza va evalua starea clădirii, dacă va putea fi reabilitată sau va trebui demolată. Până atunci nu se mai atinge nimeni de ea”, a adăugat Petres Sandor.

Acesta a mai menţionat că clădirea care găzduia internatul, închiriată de la Biserica romano-catolică, era veche, iar cel mai probabil dărâmarea peretelui are legătură cu lucrările de infrastructură efectuate în zonă.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a anunţat, luni seară, că a demarat cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală şi ucidere din culpă în acest caz.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un perete al internatului unui liceu din Harghita s-a prăbuşit. Un elev a murit și alți trei au fost răniți. FOTO
Un perete al internatului unui liceu din Harghita s-a prăbuşit. Un elev a murit și alți trei au fost răniți. FOTO

Peretele exterior al internatului unui liceu din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit peste copiii aflați acolo. Patru adolescenți au fost prinși sub dărâmături, iar unul dintre aceștia a murit.

Jaf ca în filme: au intrat într-o bancă printr-o gaură săpată în perete, au luat 7 ostatici și au fugit cu 160.000 de euro
Jaf ca în filme: au intrat într-o bancă printr-o gaură săpată în perete, au luat 7 ostatici și au fugit cu 160.000 de euro

Un jaf ca în filme a avut loc miercuri la o bancă din Milano, Italia. O bandă formată din patru bărbați a pătruns în sediu printr-o gaură săpată în peretele comun cu cel al unei pizzerii și a fugit cu 160.000 de euro dintr-un seif.

Doi moldoveni au fost arestaţi în Franţa pentru că au inscripţionat pe un perete steaua lui David. Cum și-au motivat gestul
Doi moldoveni au fost arestaţi în Franţa pentru că au inscripţionat pe un perete steaua lui David. Cum și-au motivat gestul

Un cuplu de cetăţeni moldoveni a fost arestat în Franța după ce a marcat steaua lui David pe unul dintre pereții unei şcoli din arondismentul 10 din Paris.

 

Jaf ireal în Iași. Opt indivizi mascați au dat buzna la un chef, i-au pus pe petrecăreți la perete și le-au luat tot ce aveau
Jaf ireal în Iași. Opt indivizi mascați au dat buzna la un chef, i-au pus pe petrecăreți la perete și le-au luat tot ce aveau

Polițiștii din Iași investighează un jaf ieșit din comun, după ce opt indivizi mascați și cu arme albe au năvălit într-un apartament unde avea loc o petrecere, i-au pus pe cei prezenți la zid și au luat tot ce au găsit asupra acestora înainte de a fugi.

„Casa ororilor”. Mamă acuzată că își abuza cei 15 copii și că și-a ucis soțul. Femeia și-a înscenat apoi moartea
„Casa ororilor”. Mamă acuzată că își abuza cei 15 copii și că și-a ucis soțul. Femeia și-a înscenat apoi moartea

O mamă a 15 copii din Colorado a fost arestată după ce cadavrul soțului ei a fost găsit în curtea casei, fiind acuzată de crimă. Ea își înscenase moartea pentru a scăpa, dar a fost prinsă în spatele unui perete fals în rulota ei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.