Imagine cu ambulanţe aşteptând la rând, la Spitalul de Boli Infecţioase Braşov. Medic: ”Situaţia este foarte gravă”

ambulante la rand
Facebook.com

Spitalul de Boli Infecţioase Braşov este plin, iar medicii au ajuns în situaţia de a externa mai devreme cazurile de COVID-19 cu evoluţie bună sau de a trimite pe pacienţii cu forme de boală mai puţin grave la puţinele spitale din judeţ care mai au locuri

O fotografie în care se văd ambulanţe aşteptând la rând a fost realizată vineri, la intrarea în unitatea medicală. Imaginea a fost distribuită pe Facebok şi de ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu, alături d euna similară, de la Spitalul ”Sf. Pantelimon”, din Bucureşti. ”Las aici două fotografii. Nu, nu sunt parcări de ambulanţe ci cozi în faţa unor spitale care tratează pacienţi Covid-19”, a scris ministrul pe Facebook.

În fotografia realizată vineri la Spitalul de Boli Infecţioase Braşov se vede cum şapte autosanitare aşteaptă la intrarea în spital.

Medicii de la acest spital lucrează sub presiune, în condiţiile în care adresabilitatea depăşeşte cu mult numărul de paturi existente în spital.

„„Externez pacienţi care sunt cu evoluţie mai bună sau trimit la spitale care primesc pacienţi cu evoluţie mai bună, care pot sta pe concentratoare, nu pe oxigen de perete şi care nu au nevoie de atât de mult oxigen – Sânpetru şi CFR, sunt cele două spitale care mai au ceva locuri libere – ca să pot primi din UPU alţi pacienţi mai grav. (...) Deci forţăm nişte externări pentru pacienţii care oricum trebuiau să fie externaţi pe luni, din câte am înţeles, să putem primi şi alţi pacienţi mai grav pentru că nu sunt locuri pe nicăieri, situaţia este foarte gravă. Nu sunt spitale care să intre în COVID, nu sunt dispuse spitalele să intre în COVID şi noi şi UPU ne dăm de ceasul morţii”, a declarat sâmbătă pentru News.ro, medicul Tatiana Meliceanu de la Spitalul de Boli Infecţioase Braşov.

Citește și
Alberto Fernandez
Preşedintele Argentinei, testat pozitiv pentru COVID-19 de ziua sa. A fost vaccinat cu Sputnik
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Potrivit acesteia, toate cele 74 de paturi sunt ocupate. „Unde spaţiul ne-a permis, cred că am pus două paturi în plus”, explică medicul.. Un singur medic face de gardă în tot spitalul.

„Avem un sigur medic de gardă pe tot spitalul şi pe camera de gardă. Deci eu văd şi pacienţii de jos, din ambulanţă, şi văd şi urgenţele din spital şi sunt destule, să ştiţi”, a precizat medicul.

Aceasta a povestit cum sâmbătă, un pacient imobilizat este consultat în ambulanţă. ”Nu avem locuri fizic să îl vedem altfel”, explică medicul.

Situaţia este dificilă şi pentru cazurile foarte grave.

„Noi avem terapie intensivă doar cu numele. Nu avem medic de terapie intensivă. Avem un contract şi vine un medic de terapie care face doar la solicitarea noastră, pentru pacienţii mai gravi, dar nu avem saloane de terapie intensivă, noi avem nişte saloane la parter unde sunt ţinuţi pacienţii mai grav, unde avem debit mai mare de oxigen şi putem monta CPAP (n.r. Continuous Positiv Airway Pressure - presiune pozitivă continuă în căile aeriene) la recomandarea medicului cu care avem contract, care nu e permanent prezent aici”, a adăugat medicul.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Coronavirus România, bilanț 3 aprilie: 5.498 cazuri noi de persoane infectate
Coronavirus România, bilanț 3 aprilie: 5.498 cazuri noi de persoane infectate

Coronavirus România, bilanț 3 aprilie. Pe teritoriul României au fost confirmate 970.224 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Preşedintele Argentinei, testat pozitiv pentru COVID-19 de ziua sa. A fost vaccinat cu Sputnik
Preşedintele Argentinei, testat pozitiv pentru COVID-19 de ziua sa. A fost vaccinat cu Sputnik

Preşedintele argentinian Alberto Fernandez, care a împlinit vineri 62 de ani şi fusese anterior vaccinat împotriva COVID-19, a anunţat că a fost testat pozitiv pentru coronavirus conform unui test antigen, relatează sâmbătă agențiile AFP, EFE şi Reuters.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.