Iarna revine în România. Zonele unde meteorologii anunță ninsori și viscol

×
Codul embed a fost copiat

O furtună de doar câteva minute a inundat nordul litoralului, în special oraşul Năvodari şi zona Corbu. Străzile au fost măturate de şuvoaie, iar canalizările nu au făcut faţă debitului mare de apă şi au refulat.

Meteorologii au emis o avertizare de cod galben şi au anunţat că sunt posibile descărcări electrice şi rafale puternice de vânt.

În mai puţin de o oră, întreg centrul oraşului Năvodari a fost acoperit de ape. Oamenii îşi puteau croi cu greu drum prin apa care curgea şuvoi. Iar litoralul a fost acoperit de nori negri care prevesteau furtuna.

Localnic: "Canalizarea asta este cauza, nu altceva, s-au înfundat canalizările "

Localnica: "S-a blocat oraşul din cauza ploii, a plouat şi cu piatra, cu picături nemaipomenite, nu vedeţi că nu putem să mai trecem, nu mai ştim pe unde să mai trecem"

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În unele porţiuni, apa a atins peste 50 de centimetri şi a făcut aproape imposibilă deplasarea în trafic. Angajaţii autorităţilor locale au încercat să desfunde canalizările şi punctele de preluare a apei pluviale.

Avertizarea de cod galben de ploaie a vizat întreaga zonă de nord a judeţului Constanța.

Iarna revine în centrul țării

 

Iarna îşi arată din nou forța în centrul țării unde a început să ningă, iar meteorologii avertizează că vom avea parte şi de vijelii.

Zonele înalte din Carpaţii Orientali şi Meridionali se află sub cod galben de vreme rea, cu căderi de zăpadă şi viscol.

Pe mai multe drumuri naţionale din Harghita, precum şi pe autostrada A1, în judeţul Sibiu, a fost nevoie de intervenţia utilajelor de deszăpezire.

În localitatea Borsec din Harghita, un brad doborât de vânt a blocat pentru câteva ore circulaţia. Judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman sunt şi ele vizate astăzi de o avertizare de cod galben de vânt. Acest episod de iarnă se va prelungi, spun meteorologii, până sâmbătă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Vremea se răcește astăzi. Ploi, lapoviță și ninsori viscolite
Vremea se răcește astăzi. Ploi, lapoviță și ninsori viscolite

Astăzi se răcește. O să plouă în ținuturile estice, vin câțiva stropi și în celelate zone, iar prin centru apare lapoviță.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă