Heiuș îl contrazice pe ministrul Câciu: „ANAF a încasat cu 5,5 miliarde mai mult faţă de totalul declarat net”

lucian heius, anaf
Agerpres

Lucian Heiuș, fostul președintele al ANAF, a ținut să îl contrazică pe Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, în ceea ce privește încasările instituției în primele cinci luni ale acestui an.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a încasat 148 miliarde lei în primele cinci luni din acest an, cu 5,5 miliarde mai mult faţă de totalul declarat net, a precizat fostul şef al instituţiei, Lucian Heiuş (foto articol), după ce ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a anunţat încasări mai mici cu 8,9 miliarde de lei la ANAF în aceeaşi perioadă.

"Îi atrag respectuos atenţia domnului ministru Adrian Câciu, că în declaraţia dumnealui s-a strecurat o eroare. Programul de încasări este net 156,9 miliarde lei, iar declaratul de care spune dânsul este declaratul brut 159,3 miliarde lei (din acesta se scad rambursările de TVA, pilonul 2 de pensii, fondul de tranziţie energetică, contribuţii de sănătate, etc, în total 16,7 miliarde lei) şi mai rămân net declarate 142,6 miliarde lei. ANAF a încasat 148 miliarde lei, cu 5,5 miliarde mai mult faţă de totalul declarat net", a scris pe Facebook Lucian Heiuş.

Nicoleta Cîrciumaru, propunerea lui Heiuș

"Eficientizarea colectării taxelor şi recuperarea întârzierilor sunt strict necesare pentru consolidarea bugetară. Astăzi s-au luat deciziile necesare pentru ca lucrurile să intre în normalitate. Am propus prim-ministrului numirea în funcţia de preşedinte interimar al ANAF a doamnei Nicoleta Cîrciumaru şi încetarea mandatului preşedintelui AVR, alături de numirea unui nou preşedinte", a subliniat ministrul Finanţelor, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a ministerului.

Câciu a subliniat că, pentru primele 5 luni ale anului 2023, contribuabilii au declarat impozite şi taxe în valoare de 159,3 miliarde lei, în contextul în care programarea bugetară estima încasări de doar 156,9 miliarde lei. În condiţiile în care contribuabilii români au declarat că au de plată cu 2,4 miliarde lei mai mult decât s-a estimat în programare, sumele încasate efectiv de ANAF au fost cu 8,9 miliarde lei mai mici faţă de program şi cu 11,3 miliarde lei mai mici faţă de ce s-a declarat, a subliniat şeful de la Finanţe.

Citește și
lucian heius, anaf
Lucian Heiuș, șeful ANAF, a demisionat din funcție: „Regret că nu pot duce până la capăt procesul de modernizare”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Câciu, contrazis 

"Ce trebuie ştiut? Pentru primele 5 luni ale anului 2023, contribuabilii au declarat impozite şi taxe în valoare de 159,3 miliarde lei, în contextul în care programarea bugetară estima încasări de doar 156,9 miliarde lei. Aşadar, contribuabilii români au declarat că au de plată cu 2,4 miliarde lei mai mult decât am estimat în programare. Sumele încasate efectiv de ANAF au fost însă cu 8,9 miliarde lei mai mici faţă de program şi cu 11,3 miliarde lei mai mici faţă de ce s-a declarat. Aceşti bani erau şi sunt imperios necesari României, nu numai pentru procesul de consolidare bugetară, dar mai ales pentru a asigura resursele necesare realizării investiţiilor şi acordării stimulentelor economice şi sociale angajate prin buget şi, în egală măsură, pentru a găsi soluţii suplimentare în vederea compensării erodării puterii de cumpărare suferite de cetăţenii şi companiile româneşti. Salut deciziile şi declaraţiile de astăzi ale prim-ministrului Nicolae Ciucă. Eficienţa sistemului de colectare trebuie să crească pentru că oamenii aşteaptă de la noi resursele necesare implementării unor politici publice care să contribuie la creşterea calităţii vieţii lor. În acest context, îi urez succes noului preşedinte al ANAF care are misiunea de a recupera întârzierile şi de a asigura o colectare eficientă, însoţită de măsuri concrete de combatere a evaziunii fiscale şi a fraudei", a mai precizat Adrian Câciu.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, marţi, că l-a demis pe şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor şi că a luat act de demisiile şefilor ANAF şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, subliniind că este nevoie de un sistem de colectare mai eficient, prin care bugetul să aibă resursele necesare politicilor publice aşteptate de cetăţeni, notează Agerpres.

În prezent, Nicoleta-Mioara Cîrciumaru este vicepreşedinte la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, coordonator al activităţii de colectare a veniturilor bugetare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Șeful Autorității Naționale a Vămilor a fost demis de premier. Ciucă: „Avem nevoie de un sistem de colectare mai eficient”
Șeful Autorității Naționale a Vămilor a fost demis de premier. Ciucă: „Avem nevoie de un sistem de colectare mai eficient”

Premierul Nicolae Ciucă anunţă marţi că l-a demis pe şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor şi că a luat act de demisiile şefilor ANAF şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

Lucian Heiuș, șeful ANAF, a demisionat din funcție: „Regret că nu pot duce până la capăt procesul de modernizare”
Lucian Heiuș, șeful ANAF, a demisionat din funcție: „Regret că nu pot duce până la capăt procesul de modernizare”

Şeful ANAF, Lucian Heiuş, și-a anunțat, luni, demisia din funcţie, la un an de la numire.

Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a fost achitat pentru primirea unei mite de 1,2 milioane euro
Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a fost achitat pentru primirea unei mite de 1,2 milioane euro

Curtea de Apel Bucureşti a dispus joi achitarea fostului şef al ANAF Sorin Blejnar, în dosarul în care era acuzat că a primit o mită de 1,2 milioane euro de la omul de afaceri Radu Nemeş.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.