Gunoaiele, colectate și prelucrate acum de primării. Somația primită de la UE

×
Codul embed a fost copiat

Somata de Uniunea Europeană să recicleze deşeurile, ca să nu încaseze amenzi uriaşe, România a făcut câţiva paşi înainte şi mulţi înapoi, spun firmele de profil.

Autorităţile au decis ca primăriile să fie responsabile de colectarea şi prelucrarea gunoiului. De aceea, firmele private care adunau până acum peturi, sticle, doze de aluminiu şi hârtie s-au trezit scoase din joc. Iar fabricile de reciclare importă deşeuri, ca să poată lucra.

Francezul Erwan Joliff a venit acum 15 ani în România şi s-a stabilit în satul Cobor, din Braşov. Când a văzut că localnicii aruncau gunoaiele la întâmplare, a început să le sorteze singur şi să le pună deoparte pe cele reciclabile. Acestea erau apoi preluate de o firmă privată, care-i dădea aproximativ 100 de lei pe lună. Săptămâna trecută însă, firma l-a anunţat că o modificare legislativă îl împiedică să îşi mai continue activitatea. Această responsabilitate este acum doar a primăriilor.

Au o valoare deşeurile astea şi nu le-aş da degeaba. Dacă eu renunţ la această activitate, problema deşeurilor va fi rezolvată pe satul Cobor? Asta e întrebarea... Nu ştiu ce a fost în capul legiuitorului", spune Erwan Joliff. 

În 2017, România a reuşit să recicleze 13,9 la sută din deşeurile municipale. Mult mai puţin decât media europeană de 46,4 la sută şi decât ţinta asumată pentru anul 2020 - de 50 la sută.

Citește și
camion
Alertă radiologică la Cluj. Ce s-a descoperit într-un camion care transporta deșeuri
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Problema este că românii nu au obiceiul de a sorta gunoaiele şi aruncă totul la grămadă.

Ion Mihai, director tehnic depozit ecologic zonal Braşov: "Ele se contaminează în amestecul cu deşeul menajer şi atunci nu putem recicla absolut fiecare bucăţică de hârtie, fiecare bucată de folie, fiecare pet. În total, undeva la 4 - 5% e reciclabil."

Pentru a atinge ţinta Uniunii Europene, autorităţile au decis ca primăriile să primească banii destinaţi colectării selective a deşeurilor. Aceştia provin de la producătorii de băuturi şi alimente care au obligaţia să plătească pentru recuperarea şi reciclarea ambalajelor, pe care le pun pe piaţă.

Tot primăriile sunt responsabile acum şi de colectarea selectivă şi trebuie să instaleze pubele speciale. În Capitală însă, nu găsim aşa ceva peste tot.

Firmele private de colectare, care au de plătit angajaţi şi au investit în maşini de transport, hale de sortare şi depozitare, nu mai primesc acum fonduri să-şi facă treaba.

Unele primării din ţară au programe de colectare selectivă a gunoiului. E obligatoriu însă că toate să facă acest lucru şi să pună la dispoziţia cetăţenilor tomberoane speciale.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Imagini terifiante, pe o plajă din Spania. Cum a ajuns să fie acoperită complet de plastic
Imagini terifiante, pe o plajă din Spania. Cum a ajuns să fie acoperită complet de plastic

O plajă din Tenerife a fost invadată de deșeuri din plastic. Imaginile au fost filmate la sfârșitul lunii trecute, în cadrul unei campanii de curățare, la care au participat numeroși voluntari.

Alertă radiologică la Cluj. Ce s-a descoperit într-un camion care transporta deșeuri
Alertă radiologică la Cluj. Ce s-a descoperit într-un camion care transporta deșeuri

Alertă radiologică la o fabrică de ciment din Bihor, după ce un camion care transporta deşeuri, de la Cluj, a fost detectat cu un nivel de radiaţie peste limita admisă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.