Gheorghe Dincă s-a plâns de mâncarea din închisoare

×
Codul embed a fost copiat

Gheorghe Dincă a depus două reclamaţii privind mâncarea primită în Arestul Central al Poliţiei Capitalei.

 

Potrivit DGPMB, Dincă s-a plâns că mâncarea de cartofi pe care a primit-o pe 14 octombrie a fost acră, transmite Agerpres.

„Persoana în cauză a depus două reclamaţii în acest sens. Având în vedere că mâncarea servită persoanelor încarcerate este livrată în baza unei convenţii de către Penitenciarul Bucureşti-Rahova, menţionăm că, în urma reclamaţiilor, au fost sesizaţi reprezentanţii penitenciarului cu privire la aceste aspecte", se arată într-un punct de vedere al Poliţiei Capitalei transmis vineri.

Gheorghe Dincă este închis din luna iulie. El a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie şi, ulterior, i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale. Dincă susţine că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie, iar resturile corpului le-ar fi aruncat la liziera unei păduri de lângă Caracal.

Citește și
Gheorghe Dincă
Gheorghe Dincă este supus expertizei psihiatrice la INML
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cazul Caracal. Criminaliştii au ridicat dintr-o pădure probe ce par a fi fragmente osoase
Cazul Caracal. Criminaliştii au ridicat dintr-o pădure probe ce par a fi fragmente osoase

Poliţiştii criminalişti au ridicat sâmbătă mai multe fragmente mici, posibil osoase, dintr-o pădure din Caracal, unde în luna august au fost găsite oase umane şi cenuşă despre care Gheorghe Dincă a susţinut că i-ar aparţine Luizei Melencu. 

Gheorghe Dincă este supus expertizei psihiatrice la INML
Gheorghe Dincă este supus expertizei psihiatrice la INML

Gheorghe Dincă este supus marţi expertizei psihiatrice la Institutul Naţional de Medicină Legală, el fiind încarcerat la Spitalul Penitenciar Jilava.

Surse: Gheorghe Dincă va fi dus marţi la INML pentru efectuarea expertizei psihiatrice
Surse: Gheorghe Dincă va fi dus marţi la INML pentru efectuarea expertizei psihiatrice

Gheorghe Dincă va fi dus marţi de la Penitenciarul Spital Jilava la INML "Mina Minovici" pentru efectuarea expertizei psihiatrice, potrivit unor surse judiciare.

Cazul Caracal. Gheorghe Dincă, dus din arest la Spitalul Jilava
Cazul Caracal. Gheorghe Dincă, dus din arest la Spitalul Jilava

Gheorghe Dincă, inculpat în cazul crimelor din Caracal, a fost transferat, marți, de la Arestul Central în Spitalul Penitenciar Jilava.

Preşedintele Iohannis a cerut demisia şefului DIICOT, Felix Bănilă.
Preşedintele Iohannis a cerut demisia şefului DIICOT, Felix Bănilă. "E revoltător"

Preşedintele a cerut luni seară demisia procurorului-şef DIICOT, Felix Bănilă, reproşându-i modul în care a fost instrumentată ancheta în cazul de la Caracal.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.