Gabriela Firea a fost supusă unei intervenții chirurgicale. Mesajul transmis din spital

Gabriela Firea
Agerpres

Gabriela Firea a fost supusă, în cursul nopții de joi spre vineri, unei intervenții chirurgicale pentru remedierea unei afecțiuni a aparatului gastro-intestinal.

Operația a avut loc la Spitalul “Dr. Ioan Cantacuzino” și a fost realizată de către o echipă de medici alcătuită Dr. Eduard Catrina - medic primar chirurgie generală, Dr. Sorin Petrea - medic primar chirurgie generală și Dr. Iulia Grigore - medic specialist ATI.

Intervenția a decurs bine, fără niciun fel de complicații, pacienta aflându-se sub supraveghere post-operatorie.

”Mulţumesc mult medicilor şi întregului personal medical de la Spitalul Cantacuzino unde am fost investigată şi operată, şi Serviciului de Ambulanţă Bucuresti-Ilfov.

Am trecut printr-un moment greu, însă grija cu care am fost înconjurată m-a ajutat enorm şi mi-a sporit încă o dată încrederea în personalul medical din România, care merită tot respectul şi aprecierea noastră.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Sper că recuperarea mea să fie cât mai rapidă, pentru a-mi putea continua munca la Primăria Capitalei la întreaga capacitate fizică.
Mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături cu un gând bun!
”, este mesajul primarului general al Capitalei.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Ce au aflat polițiștii despre femeia găsită moartă în geamantan, în Oradea, și sora ei sechestrată într-un apartament
Ce au aflat polițiștii despre femeia găsită moartă în geamantan, în Oradea, și sora ei sechestrată într-un apartament

Apar noi informații după descoperirea șocantă făcută în parcarea unui complex rezidențial din Oradea.

Un sportiv a murit electrocutat după un incident incredibil, la Complexul Sportiv Național Orșova. Avea doar 14 ani
Un sportiv a murit electrocutat după un incident incredibil, la Complexul Sportiv Național Orșova. Avea doar 14 ani

Un copil de 14 ani din Botoșani a murit după ce s-a electrocutat în timp ce se juca de-a v-ați ascunselea cu ceilalți copii de la Complexul Sportiv Național Orșova. Minorii sunt sportivi și participau la un stagiu de pregătire.  

Au început lucrările la o noua pistă a bazei aeriene Mihail Kogălniceanu. Lucrarea are o valoare de 12 miliarde de lei
Au început lucrările la o noua pistă a bazei aeriene Mihail Kogălniceanu. Lucrarea are o valoare de 12 miliarde de lei

Au început lucrările la o noua pistă a bazei aeriene Mihail Kogălniceanu. Construcția face parte dintr-un amplu proiect de extindere al unității militare, în valoare de peste 12 miliarde de lei.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.