Fost angajat de la Casa de Pensii, trimis în judecată de DNA pentru 334 de fapte de luare de mită

×
Codul embed a fost copiat

O doctoriță din Bihor, angajată a Casei Județene de Pensii, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA.

Ea este acuzată că ar fi luat mită de 334 de ori de la persoane care își doreau să iasă la pensie pe caz de boală, deși nu îndeplineau condițiile cerute de lege.

Potrivit anchetatorilor, inculpata ar fi primit în perioada mai-iunie 2015 de la pacienți care se prezentau la cabinetul ei peste 50.000 de lei, dar și 3.300 de euro.

Asistenta ei era și ea implicată, însă aceasta și-a recunoscut faptele și a primit deja o condamnare de doi ani și opt luni cu suspendare.

Doctorița mai avea alți 14 complici, care trimiteau la ea persoane care voiau să se pensioneze ilegal. Zece dintre ei și-au recunoscut faptele, în timp ce ceilalți patru au fost trimiși în judecată odată cu doctorița.

Citește și
DNA
Cezar Răduţă, director al Direcţiei Silvice Ilfov, trimis în judecată pentru luare de mită
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Lidia Buble, trimisă în judecată pentru dare de mită. De ce sancțiuni a vrut să scape artista
Lidia Buble, trimisă în judecată pentru dare de mită. De ce sancțiuni a vrut să scape artista

Procurorii DIICOT au decis trimiterea în judecată a cântăreţei Lidia Buble, sub acuzaţia de dare de mită.

Cezar Răduţă, director al Direcţiei Silvice Ilfov, trimis în judecată pentru luare de mită
Cezar Răduţă, director al Direcţiei Silvice Ilfov, trimis în judecată pentru luare de mită

Cezar Mihail Răduţă, la data faptelor director al Direcţiei Silvice Ilfov, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă