Florin Cîţu: Comisia Europeană susţine eliminarea MCV la finalul acestui an

Florin Citu
Agerpres

Premierul Florin Cîţu a discutat în detaliu cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Vera Jourova, despre Mecanismul privind Statul de Drept şi Raportul pentru România, iar CE susţine eliminarea MCV la finalul acestui an.

"Veşti bune pentru România! Comisia Europeană susţine eliminarea MCV la finalul acestui an. Astăzi am avut o întâlnire cu doamna Vera Jourova, vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru Valori şi Transparenţă. Am discutat în detaliu despre Mecanismul privind Statul de Drept şi Raportul pentru România. Guvernul României susţine acest mecanism de evaluare unitară a statului de drept cu privire la toate statele membre ale UE. Respectarea statului de drept, a democraţiei şi a drepturilor fundamentale ale omului nu sunt negociabile. Ele reprezintă fundamentul politic primar al Uniunii Europene şi trebuie protejate cu îndârjire", a scris prim-ministrul pe pagina sa de Facebook.

El spune că, alături de Comisia Europeană, Guvernul de la Bucureşti susţine eliminarea şi repararea modificărilor legislative "nefericite" aduse legilor justiţiei în perioada 2017 - 2019.

"Împărtăşesc dorinţa doamnei Jourova de a finaliza în prima jumătate a acestui an angajamentele cu privire la statul de drept pe care România le are ca stat membru al Uniunii Europene. În acest sens, coaliţia legislativă şi Ministrul Justiţiei, în dialog continuu cu reprezentanţii autorităţii judecătoreşti şi ai societăţii civile, au un obiectiv european: să livreze o legislaţie care să garanteze independenţa justiţiei pe termen lung şi să reziste în faţa presiunilor politice conjuncturale. Procesul de recuperare a independenţei justiţiei a început şi va continua. Este un proces de vindecare. Nu va fi uşor, dar este inevitabil. Prin dialog civilizat şi dezbatere bazată pe argumente raţionale vom ajunge la un consens în interesul României pentru încheierea MCV şi pentru un stat de drept consolidat", precizează Florin Cîţu.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cîțu l-a demis pe Bjoza din funcția de secretar de stat: ”Atitudine extrem de periculoasă”
Cîțu l-a demis pe Bjoza din funcția de secretar de stat: ”Atitudine extrem de periculoasă”

Premierul Florin Cîțu l-a demis, marți, pe Octav Bjoza, din funcţia de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989.

Cîțu: Campania de vaccinare trebuie să continue cu toate tipurile de ser. M-aş fi vaccinat cu oricare dintre ele
Cîțu: Campania de vaccinare trebuie să continue cu toate tipurile de ser. M-aş fi vaccinat cu oricare dintre ele

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat că în România campania de vaccinare anti-COVID trebuie să continue cu toate tipurile de vaccin distribuite în ţara noastră, cu monitorizarea tuturor efectelor adverse.

Motivul pentru care se înmulțesc cazurile de Covid-19 în România. Explicația lui Florin Cîțu
Motivul pentru care se înmulțesc cazurile de Covid-19 în România. Explicația lui Florin Cîțu

Premierul Florin Cîţu a reiterat că autorităţile din România nu iau în calcul un nou lockdown şi a subliniat că în ţara noastră sunt, în prezent, cele mai relaxate masuri din pandemie, comparativ cu restul lumii.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă