Filmul incidentului șocant în care un tânăr de 23 de ani și-a înjunghiat părinții

×
Codul embed a fost copiat

Un tânăr de 23 de ani din Balta Doamnei, judeţul Prahova, cunoscut cu afecţiuni psihice, şi-a atacat prinţii şi i-a înjunghiat!

A fugit apoi, însă după câteva ore s-a predat. Nu este prima ieşire violentă a bărbatului, spun cunoscuţii. Îşi terorizează atât fraţii mai mici, cât şi vecinii, mai ales că refuză vehement să urmeze tratamentul stabilit de medici.

Acum, bărbatul este internat la Spitalul de Neuropsihiatrie Voila, iar magistraţii trebuie să decidă dacă îi mai permit să se întoarcă acasă sau nu.

Abia se aşezaseră la masă când tânărul a avut o reacţie violentă, povesteşte mama lui. S-a înfuriat cumplit pentru că nu a găsit şi o bucată de carne în mâncare.

Mama agresorului: ”Mi-a spart castronu, farfuria, castron d-ăla mare, a luat cuțitul”.

Imediat după atac, tânărul a plecat de acasă. Însă câteva zeci de minute mai tarsiu a cerut ajutorul viceprimarului, spunând că vrea să se predea. Între timp o ambulanţă i-a dus la spital pe răniţi.

Citește și
Ministrul securităţii din Indonezia a fost grav rănit joi, în timp ce vizita un oraş din insula Java.
Ministru înjunghiat în timpul unei vizite oficiale. VIDEO cu momentul atacului
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Violeta Tănase, medic primar UPU SJU Ploieşti: ”Bărbatul în vârstă de 54 de ani prezenta o plagă la nivelul toracelui posterior deasupra omoplatului stâng. A necesitat internare”.

Alina Persinariu, purtătorul de cuvânt al IJP Prahova: ”În cauză, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie”.

Localnicii spun că bărbatul a mai făcut victime şi în trecut: şi-a lovit un consătean cu lopata în cap, iar cu ceva ani în urmă şi-a bătut fratele mai mic într-un acces de furie. De fiecare dată a stat o vreme la psihiatrie şi apoi a fost externat, cu indicaţia de a urma tratamentul acasă.

Florn Păun, viceprimar Balta Doamnei: ”Din păcate nu putem urmări 24 din 24 cazul dacă îşi ia tratamentul sau nu”.

Roxana Limbosanu, vecina: ”E pericol, pericol şi pentru ăia mici ai lor şi pentru toţi şi vecini şi…şi face rău. Nu pot să te bagi în card cu el că da cu piatra sparge geamurile e foarte periculos”.

Expertiza psihiatrică va stabili dacă bărbatul avea discernământ în momentul atacului, iar magistraţii vor decide dacă e cazul să fie arestat sau internat forţat.

Cazul este cercetat acum şi de direcţia pentru protecţia copilului Prahova, care trebuie să stabilească dacă fraţii tânărului sunt sau nu în siguranţă În preajma lui.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Bebeluş înjunghiat mortal la scurt timp după naștere. Descoperire terifiantă în Piatra Neamţ
Bebeluş înjunghiat mortal la scurt timp după naștere. Descoperire terifiantă în Piatra Neamţ

Descoperire terifiantă, la Piatra Neamţ. Un om al străzii a găsit, într-un tomberon, trupul fără viaţă al unui nou-născut.

Ministru înjunghiat în timpul unei vizite oficiale. VIDEO cu momentul atacului
Ministru înjunghiat în timpul unei vizite oficiale. VIDEO cu momentul atacului

Ministrul securităţii din Indonezia a fost grav rănit joi, în timp ce vizita un oraş din insula Java. 

Băiat de 14 ani, ucis cu sălbăticie în fața școlii, chiar sub ochii mamei sale
Băiat de 14 ani, ucis cu sălbăticie în fața școlii, chiar sub ochii mamei sale

Un copil în vârstă de 14 ani a fost ucis prin înjunghiere în fața școlii sale din orașul canadian Ontario, sub ochii mamei lui.

Crimă tulburătoare în Anglia. A fost înjunghiat în fața copiilor săi
Crimă tulburătoare în Anglia. A fost înjunghiat în fața copiilor săi

Un bărbat de 27 de ani din Marea Britanie a fost ucis în fața celor doi copii ai săi.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă