Festival de toamnă la Cluj. Micii producători din Vultureni le arată oamenilor cum se face „silvoița”

×
Codul embed a fost copiat

Într-un sat aflat la 20 de kilometri de Cluj-Napoca, mii de oameni se bucură zilele acestea, din plin, de una dintre aromele specifice toamnei. Este „Festivalul Silvoiței", așa cum se mai numește magiunul de prune în Ardeal.

 

 

În inima naturii, sub soarele îmbietor, mii de copii și adulți au învățat cum se face produsul tradițional, au stat la picnic, după care au jucat fotbal, ori s-au înscris la proba de alergat pe baloți de fân.

Micii producători din Vultureni, județul Cluj, le-au arătat oamenilor cum se face silvoița adevărată. Ceaunul, lemnele care dau aroma ușor afumată și răbdarea nu trebuie să lipsească. Și, desigur, prunele bine coapte.

Mihai Deneș, producător: „Acum 18 ore prunele au fost puse. De 18 ore oamenii învârt acest mecanism. Trebuie să fie, să nu mai cadă din lingură. Atunci este bun”.

Producător: „Am făcut 400 de kilograme de prune și trei zile și trei nopți am lucrat la ea. În prima zi am desfăcut prunele, le-am curățat și spălat. A doua zi le-am fiert. A treia zi le-am fiert până să stea pe lingură să fie bună ca să stea și 2-3 ani de zile”.

Citește și
Festival de gastronomie artizanală, la Timișoara. Oamenii au putut mânca până și farfuriile
Festival de gastronomie artizanală, la Timișoara. Oamenii au putut mânca până și farfuriile
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Vizitatorii au cumpărat cel puțin un borcan, iar mulți și-au făcut provizii. Pentru că e nevoie de ore bune de muncă, prețul silvoiței este pe măsură: 60 de lei pentru un kilogram.

Client: „Am luat cinci borcane, cinci kilograme. O să mai vin și la anul, cu siguranță.  Nu e muzica pe care o întâlneșți peste tot pe unde mergi la un festival. Ai o muzică foarte frumoasă de fundal și activități în natură”.

Reporter: Cum vi s-au părut plăcintele cu silvoiță?

Client: „Au fost super bune. Chiar mi-au plăcut. Am mai fost la două ediții de festival. O atmosferă bună, potrivită pentru copii, liniște, relaxare”.

Cu fiecare an, festivalul este tot mai popular, spun organizatorii.

Anca Milchiș, manager festival: „Anul acesta am adus foarte multe activități pentru copii, de la plimbări cu tractorașul, la panoul de escaladă, ateliere creative, cursuri. Toate în mijlocul naturii”.

Platoul care găzduiește festivalul este generos, așa că a fost amenajat și un teren de fotbal. 

Festivalul Silvoiței continuă și duminică, iar un bilet de intrare costă 45 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Festival de artă cu intrare gratuită, la București. Ce pot vedea vizitatorii
Festival de artă cu intrare gratuită, la București. Ce pot vedea vizitatorii

Iubitorii de artă, arhitectură și design sunt așteptați la cea de-a noua ediție a festivalului „Diploma Show” care a început în București.

Festival de gastronomie artizanală, la Timișoara. Oamenii au putut mânca până și farfuriile
Festival de gastronomie artizanală, la Timișoara. Oamenii au putut mânca până și farfuriile

Vechiul, noul și grija pentru mediu s-au împletit delicios la un festival de gastronomie artizanală, organizat în weekend la Timişoara.  

Weekendul acesta a fost dedicat bunătăților din cămările ciobanilor. Cu ce s-au delectat turiștii care au ajuns la Bran
Weekendul acesta a fost dedicat bunătăților din cămările ciobanilor. Cu ce s-au delectat turiștii care au ajuns la Bran

A fost cel mai aglomerat sfârșit de săptămână pentru gazdele din Bran. Oamenii s-au adunat, cu zecile de mii, la poalele Castelului, pentru cel mai mare festival dedicat brânzei și pastramei.  

Festival dedicat mustului în parcul IOR din Capitală. Cea de-a 23-a ediție se încheie duminică seară
Festival dedicat mustului în parcul IOR din Capitală. Cea de-a 23-a ediție se încheie duminică seară

Roadele toamnei sunt sărbătorite zilele acestea în Capitală. Un parc din Sectorul 3 găzduiește tradiționalul festival dedicat mustului.

 

Bucurii la jumătate de preț, în cadrul unui festival de cumpărături în Magazinul Cocor
Bucurii la jumătate de preț, în cadrul unui festival de cumpărături în Magazinul Cocor

Avem o veste bună pentru cei pasionaţi de cumpărături și de reduceri. Târgul „Half is Free” își redeschide porțile, sâmbătă, la etajul al treilea din Magazinul Cocor.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.