Fermierii care vor să-și monteze pe hale sau pe depozite panouri fotovoltaice pot primi până la 15 milioane de euro

×
Codul embed a fost copiat

15 milioane de euro - atât va primi fiecare fermier care vrea să își moneteze pe hale sau depozite panouri fotovoltaice.

Cu costuri reduse la curent și prețurile la alimente vor putea fi mai mici, spun autoritățile. Banii vin din Fondul de Modernizare, unde sunt mai bine de 13 miliarde de euro.

De când și-a instalat cele 70 de panouri fotovoltaice pe un grajd, Relu Bărbulescu, un fermier de lângă Urziceni, plătește cu 50% mai puțin factura la curent. De la 50.000 la 25.000 de lei într-o lună. Sistemul de irigații, pe care l-a montat în câmp acum un an, consumă cel mai mult curent.

Relu Bărbulescu, fermier: "Am considerat că este o investiție relativ bună, mai ales pentru că noi lucrăm în agricultură și avem și niște pivoți care irigă niște suprafețe de teren. Care sunt mari consumatoare de energie. Și tot ce se vede aici sunt consumatoare de curent. Începând de la iluminat, încălzire, la casă, frigidere, televizore, tot ce înseamnă energie electrică".

Fermierul poate monitoriza în timp real cât curent produc panourile și de câtă energie mai are nevoie din rețea, ca să acopere consumul echipamentelor.

Citește și
Firmele care montează panouri fotovoltaice nu mai fac față comenzilor. Românii sunt speriați de prețurile la energie
Firmele care montează panouri fotovoltaice nu mai fac față comenzilor. Românii sunt speriați de prețurile la energie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Și într-o fermă din Giurgiu vor fi montate panouri fotovoltaice pe toate halele ale căror acoperișuri adunate se întind pe cinci hectare.

Horia Cardoș, CEO-ul unei mari ferme: "Noi folosim gaz pentru încălzirea halelor și deja am luat în calcul o investiție în conversia către centrale electrice pentru încălzirea acestor hale fiindcă și costul gazului a crescut foarte mult".

De altfel, și Ministerul Agriculturii îi încurajează pe fermieri să treacă la energia verde care le-ar reduce considerabil cheltuielile la facturile la curent. Mai ales că independenta energetica a fermelor ar duce automat si la preturi mai mici la alimentele de la raft. Autoritățile mizează pe montarea de panouri pe acoperişurile halelor şi cele ale fabricilor din industria alimentară, astfel încât să nu mai scoatem din circuitul arabil hectare întregi de teren pe care le-am putea cultiva în schimb.

Peste 13 miliarde de euro pentru România

România are la dispoziție peste 13 miliarde de euro, în fondul de modernizare, bani pe care ar trebui să-i folosească pentru investiții in energie regenerabilă. O parte importantă din aceasta sumă urmează sa ajungă la Ministerul Agriculturii. Fiecare fermier care va dori să-și monteze panouri fotovoltaice pe hale, grajduri ori magazine vor putea accesa până la 15 milioane de euro din aceste fonduri.

Atenție, însă, pentru ferme este nevoie de panouri fotovoltaice cu o putere mult mai mare decât în cazul locuințelor.

Dan Tudose, instalator de panouri fotovoltaice: "Pentru o fermă, un sistem de panouri fotovoltaice de minimum 20 de panouri care pot furniza energie electrică trifazată pentru asigurarea iluminatului, a funcționării pompelor de apă și a tuturor celorlați consumatori. Un sistem de 20 de panouri fotovoltaice care produc 30 de kw oră pe zi are un cost de 8 mii de euro plus TVA".

În alte țări, fermele dotate cu panouri fotovoltaice produc deja cantități considerabile de energie.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Odată cu pandemia, mulți români au ales să-și cumpere o rulotă. Multe au montate panouri fotovoltaice
Odată cu pandemia, mulți români au ales să-și cumpere o rulotă. Multe au montate panouri fotovoltaice

Cei care doresc să își petreacă vara în cat mai multe locuri, departe de stațiunile tradiționale, optează pentru vacanță la rulotă. Deși acum câțiva ani preferau sa închirieze vehiculul, odată cu pandemia mulți și-au cumparat o rulota lor.

Firmele care montează panouri fotovoltaice nu mai fac față comenzilor. Românii sunt speriați de prețurile la energie
Firmele care montează panouri fotovoltaice nu mai fac față comenzilor. Românii sunt speriați de prețurile la energie

Românii sunt tot mai interesați de energia verde, după ce facturile la curent și gaze au explodat. Numărul cererilor înregistrate la firmele care montează panouri foto-voltaice s-a dublat în ultimul an.

Mii de români se grăbesc să-și instaleze panouri fotovoltaice după ce facturile au explodat. Cum poți deveni prosumator
Mii de români se grăbesc să-și instaleze panouri fotovoltaice după ce facturile au explodat. Cum poți deveni prosumator

Speriați de facturile mărite la energie, mii de români se grăbesc să-și instaleze panouri fotovoltaice pentru a-și asigura, din surse proprii necesarul de curent electric.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.