Eurodeputata care a cerut Olandei să nu blocheze intrarea României în Schengen: Sunt prejudecăți față de est

Sophia In 't Veld
Getty

Guvernele Uniunii Europene vor vota, în decembrie, cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen. Deși cele două țări au întrunit criteriile pentru Schengen cu mult timp în urmă, Olanda se opună aderării.  

Eurodeputata olandeză Sophia In 't Veld, membră a partidului aflat la guvernare în Țările de Jos, s-a declarat, miercuri, în Parlamentul European, rușinată de faptul că Guvernul de la Haga se opune aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen.

Ea a cerut premierului olandez, Mark Rutte, să sprijine extinderea zonei europene de liberă circulație și cu cele două țări candidate. Aceasta spune că îi este rușine că țara ei poate bloca extinderea Schengen, scrie spotmedia.ro.

Sophia In 't Veld, eurodeputat olandez: „Trebuie să înțelegeți că avem în Olanda multe partide extremiste, unele sunt eurosceptice, dacă nu chiar anti-UE, așa că atmosfera nu e chiar favorabilă. De aceea, am și făcut acel apel din Parlamentul European către domnul Rutte: lidership-ul nu e despre a spune oamenilor ce vor ei să audă, ci despre a lua decizii grele și impopulare, în situații dificile și să fii consecvent în privința lor, să le aperi și să-i convingi pe oameni că așa e corect”.

Întrebată dacă există semnale că Olanda se va opune aderării României la Spațiul Schenghen, Sophia In 't Veld a spus: „Să o spun astfel: atmosfera în Parlamentul olandez cred că este mai degrabă negativă, așa că întrebarea este dacă prim-ministrul Mark Rutte va merge contra Parlamentului național. Sigur, în contextul european sunt mereu decizii care trebuie luate și el poate explica Parlamentului olandez că nu e o decizie populară, dar că trebuia luată. Doar că nu a mai făcut asta, în legătură cu extinderea Schengen”.

Citește și
ziare olandeze
Ironiile unui ziar olandez: Dragi bulgari si romani, felicitari, ati picat la examen
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

„Are legătură cu prejudecățile față de est”

Sophia In 't Veld, eurodeputat olandez: „În mare măsură, nu exclusiv, dar în mare măsură, are legătură cu prejudecățile față de est și central-europeni, care sunt, desigur, ușor alimentate și vedem în multe state din Uniunea Europeană că prejudecățile și intoleranța sunt în creștere, așa că e un calcul politic.

Bulgaria și România au întrunit criteriile pentru Schengen cu mult timp în urmă. În orice altă situație, dacă sunt criterii care trebuie îndeplinite, odată ce asta se întâmplă, atunci trebuie să închei înțelegerea. În acest caz, Olanda e unul dintre puținele state care nu pare a vrea să facă asta. Se va răzgândi? Nu știu, dar îmi pot imagina că presiunea a crescut, după dezbaterea din Parlamentul European și după ce președinția cehă a UE a pus din nou problema asta pe agendă și, pentru că suntem într-o situație de criză, e un război în derulare, și unitatea Uniunii Europene e foarte importantă. Poate toate astea vor face ca domnul Rutte să se răzgândească, sper asta cu adevărat, cred că ar trebui, că e ceea ce e corect să facă.

„Avem în Olanda multe partide extremiste”

Eurodeputatul din Olanda a mai explicat că în țara ei există multe partide extremiste, unele dintre ele chiar „eurosceptice”.

„Trebuie să înțelegeți că avem în Olanda multe partide extremiste, unele sunt eurosceptice, dacă nu chiar anti-UE, așa că atmosfera nu e chiar favorabilă. De aceea, am și făcut acel apel din Parlamentul European către domnul Rutte: lidership-ul nu e despre a spune oamenilor ce vor ei să audă, ci despre a lua decizii grele și impopulare, în situații dificile și să fii consecvent în privința lor, să le aperi și să-i convingi pe oameni că așa e corect”, a afirmat eurodeputata, conform spotmedia.ro.

Legătura dintre Schengen și respectarea statului de drept

Sophia In 't Veld a mai explicat că România a îndeplinit criteriile tehnice pentru intrarea în Schenghen și că eliminarea corupției nu se numără printre ele.

„Doar în cazul în care această legătură s-ar fi făcut explicit în reguli, în caz contrar, nu trebuie să fie făcută această conexiune. Dacă te aștepți ca cineva să îndeplinească niște criterii, atunci trebuie să fie foarte clar care sunt acestea. Dacă printre criterii ar fi fost acela al eliminării complete a corupției, atunci da, Bulgaria și România nu ar intra în Schengen. Există îngrijorări privind statul de drept, corupția și drepturile fundamentale în Bulgaria și România? Dumnezeule, da! Dar asta e ceva diferit. Sunt criterii tehnice, care au fost întrunite, pentru aderarea la Schengen”, a spus aceasta.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Premierul Ungureanu vrea convocarea unui Consiliu European Extraordinar, pe tema Romania in Schengen
Premierul Ungureanu vrea convocarea unui Consiliu European Extraordinar, pe tema Romania in Schengen

Premierul Mihai Razvan Ungureanu considera necesara convocarea unui Consiliu European Extraordinar, declaratia fiind facuta in contextul opiniilor formulate cu privire la opozitia Olandei fata de aderarea Romaniei la Schengen.

Ironiile unui ziar olandez: Dragi bulgari si romani, felicitari, ati picat la examen
Ironiile unui ziar olandez: Dragi bulgari si romani, felicitari, ati picat la examen

Amanarea deciziei privind aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen, din cauza opozitiei Olandei si Finlandei, este relatata pe larg de numeroase publicatii internationale.

Baconschi: MAE si-a facut temele in privinta Schengen
Baconschi: MAE si-a facut temele in privinta Schengen

Ministrul de Externe Teodor Baconschi a declarat pentru Mediafax ca, profesional, MAE "si-a facut in totalitate temele" si a adaugat ca, asa cum in Guvern s-a facut o diviziune a muncii, trebuie facuta si o "localizare a problemelor reale".

Franta si Germania nu vor Romania in spatiul Schengen. Vezi motivele
Franta si Germania nu vor Romania in spatiul Schengen. Vezi motivele

UPDATE: Ministrii de interne ai Frantei si Germaniei au transmis Comisiei Europene o scrisoare prin care se solicita amanarea aderarii Romaniei, dar si a Bulgariei, la spatiul Schengen. Vezi in articol reactia MAE si a politicienilor!

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă