Emil Constantinescu a mers la Spitalul Elias. Mesajul transmis de cabinetul său

Emil Constantinescu

Emil Constantinescu a fost la spital pentru a-şi face analizele de rutină, aşa cum procedează în fiecare an, se arată într-un comunicat transmis vineri de la Cabinetul fostului preşedinte al României.

În comunicat se menţionează că ştirea apărută în presă conform căreia Emil Constantinescu a fost internat de urgenţă, acuzând grave probleme de sănătate, este falsă.

''Preşedintele Constantinescu şi-a făcut, într-adevăr, analizele de rutină, aşa cum procedează în fiecare an. Mai mult, în ultima perioadă, nu a fost 'spitalizat de mai multe ori', aşa cum s-a scris, ci a fost supus unor investigaţii medicale, necesare şi obligatorii, în perioada de convalescenţă după gripa pe care a contractat-o'', precizează sursa citată, conform Agerpres.

Potrivit comunicatului, în 10 decembrie, Emil Constantinescu a participat, la BNR, la prezentarea volumului 3 al trilogiei "Resursele minerale ale României. Resurse energetice", precum şi la lansarea cărţii "România în timpul administraţiei Emil Constantinescu" scrisă de istoricul Alex Mihai Stoenescu.

Luni fostul şef de stat va fi prezent la şedinţa solemnă a Parlamentului, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989. Totodată, în cursul săptămânii viitoare, el va participa la evenimentul organizat de Guvern - "30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989" şi va fi prezent la ceremonia de depunere a jurământului, în Parlamentul României, de către preşedintele Klaus Iohannis, se mai arată în comunicat.

Citește și
emil constantinescu
"100 de ani în 100 de zile". 1996: Emil Constantinescu devine președintele României
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Surse medicale citate de Agerpres spun că fostul preşedinte Emil Constantinescu a mers la Spitalul Elias, unde i s-a făcut o tomografie abdominală.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Emil Constantinescu prezent alături de Bill Clinton la funeraliile lui Jacques Chirac
Emil Constantinescu prezent alături de Bill Clinton la funeraliile lui Jacques Chirac

30 de şefi de stat, ori de guvern, dar şi mii de oameni obişnuiţi, şi-au luat adio luni,de la fostul preşedinte, Jacques Chirac, care a condus Franţa, între 1995 şi 2007.

"100 de ani în 100 de zile". 1996: Emil Constantinescu devine președintele României

1996 este marcat de schimbarea culorii politice. Convenţia Democrată preia puterea de la PDSR, iar Emil Constantinescu devine preşedinte.

Invitat la congresul ALDE, Emil Constantinescu l-a comparat pe Tariceanu cu Margaret Thatcher, Helmuth Kohl si Gorbaciov
Invitat la congresul ALDE, Emil Constantinescu l-a comparat pe Tariceanu cu Margaret Thatcher, Helmuth Kohl si Gorbaciov

Fostul presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu, i-a adus un elogiu lui Calin Popescu Tariceanu in cadrul congresului ALDE, spunand despre acesta ca este un lider adevarat si ca s-a aflat de fiecare data de partea buna a istoriei in cadrul PNL.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă