Dublu transplant renal la Spitalul „Parhon” din Iași. Doi copii, salvați de un băiețel de doi ani, aflat în moarte cerebrală

×
Codul embed a fost copiat

Viața a doi copii din Iași se schimbă radical, de marți: au primit, printr-un transplant, câte un rinichi. Așa că au scăpat de dializă și vor putea avea o viață normală.

Totul a fost posibil datorită familiei unui băiețel de 2 ani și jumătate: părinții au acceptat donarea de organe, după ce copilul a suferit un accident, a căzut de la etaj și a intrat în moarte cerebrală.

Cele două operații de transplant renal au fost făcute la Spitalul „C. I. Parhon” din Iași, și au durat mai bine de șase ore.
Beneficiarii intervențiilor sunt un băiat de 11 ani și o fată de 17 ani.

Copilul mai mic s-a născut cu o malformație urologică și făcea dializă de peste doi ani de zile. Era în grija statului, alături de alți 6 frați ai săi, într-un centru al Protecției Copilului din Iași.

Fata de 17 ani avea insuficiență renală și făcea naveta de 3 ori pe săptămână, de la Suceava la Iași, pentru dializă.

Citește și
Ambulanta
Copilul din Botoșani care a căzut de la geam, transferat la Iași. O comisie va confirma moartea cerebrală
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Prof. Dr. Adrian Covic, coordonator Compartimentul de Transplant Renal, Spitalul „C. I. Parhon” Iași: „Amândoi sunt copii aflați de mult timp în dializă, de aceea erau subdezvoltați, nu cu dimensiuni normale. Rinichii sunt în parametri, deja funcția renală începe să se amelioreze”.

După ce se va recupera, biatul de 11 ani ar putea fi adoptat de o familie care să ii ofere o copilărie adevărată.

Pentru tot restul vieții, astfel de pacienți trebuie să țină un regim alimentar dietetic, și să evite stresul și oboseala.

Dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrolog, Spitalul „C. I. Parhon” Iași: „Vor reveni la tratament periodic, sub observatie medicala, vor avea tratament cu imunosupresoare...”.

Cei doi rinichi provin de la băiețelul de 2 ani și jumătate, care a intrat în moarte cerebrală, după ce, în urmă cu două săptămâni, a căzut de la etajul 3 al unui bloc din Botoșani.

Dr. Lavinia Ionescu, medic specialist ATI Spitalul de Copii „Sf. Maria” Iași: „Este impresionant cum suferința unor oameni poate să dea atât de multă lumină unor copii. Donatorii pediatrici sunt extrem de rari și e deja un număr foarte mare de copii pe care noi îi trimitem în străinătate, pentru a beneficia de un transplant în Vest”.

De la același donator au fost prelevate inima și ficatul, organe care au ajuns în Germania, și corneea, transplatată deja unui pacient din București.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Copilul căzut de la etajul 3 al unui bloc din Botoșani, declarat decedat. Părinții săi au decis să îi doneze organele
Copilul căzut de la etajul 3 al unui bloc din Botoșani, declarat decedat. Părinții săi au decis să îi doneze organele

Băiețelul din Botoșani, care a căzut de la etajul 3, nu mai poate fi salvat, spun medicii care i-au pus diagnosticul iremediabil de moarte cerebrală.

Copilul din Botoșani care a căzut de la geam, transferat la Iași. O comisie va confirma moartea cerebrală
Copilul din Botoșani care a căzut de la geam, transferat la Iași. O comisie va confirma moartea cerebrală

Copilul din Botoșani, care a căzut de la etajul trei al unui bloc, săptămâna trecută, în urmă cu 9 zile, a fost transferat, în stare gravă, la Iași.

O fată de 15 ani în moarte cerebrală a salvat trei copii de pe listele de transplant. Familia a acceptat donarea organelor
O fată de 15 ani în moarte cerebrală a salvat trei copii de pe listele de transplant. Familia a acceptat donarea organelor

Trei copii aflați pe listele de transplant renal și hepatic au primit o nouă șansă, după ce familia unei fete de 15 ani din Satu Mare a acceptat să-i fie donate organele.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă