Doi morți și doi răniți într-un accident de circulație în Brăila. Trei autovehicule au fost implicate

accident, SMURD
Pro TV

Grav accident de circulație produs în Brăila, vineri dimineață. Două persoane au murit și alte două au fost rănite după ce un vehicul a intrat pe contrasens.

Accidentul s-a petrecut pe DN 2B Buzău - Brăila, la ieşirea din localitatea Oprişeneşti.

„În accident au fost implicate trei autovehicule, un autoturism, un autobuz şi un camion. Acţionează din cadrul ISU două ambulanţe SMURD, o maşină de descarcerare şi o autospecială cu apă şi spumă, iar de la SAJ sunt venite două ambulante. La faţa locului se mai deplasează în sprijin o macara de la SC Braicar", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian, citat de Agerpres.

Potrivit centrului Infotrafic, pe DN 2B Buzău - Brăila, în localitatea Căldăruşa, pe fondul unei pătrunderi pe contrasens, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autobuz, un autoturism şi un autocamion.

Traficul este oprit pe ambele sensuri pentru a permite efectuarea cercetării la faţa locului. Se estimează reluarea normală a circulaţiei în 30-45 de minute.

Citește și
lemn
Activist de mediu, acroșat de o mașină în timp ce urmărea un posibil transport ilegal de lemne. Reacția lui Marcel Vela
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Două fetițe au scăpat miraculos cu viață, în timp ce tatăl lor a murit după ce a produs un accident feroviar, în Bistrița
Două fetițe au scăpat miraculos cu viață, în timp ce tatăl lor a murit după ce a produs un accident feroviar, în Bistrița

Un bărbat de 32 de ani și-a pierdut viața și două fetițe sunt în stare gravă, după un groaznic accident feroviar, în comuna bistrițeană Rebrișoara.

Activist de mediu, acroșat de o mașină în timp ce urmărea un posibil transport ilegal de lemne. Reacția lui Marcel Vela
Activist de mediu, acroșat de o mașină în timp ce urmărea un posibil transport ilegal de lemne. Reacția lui Marcel Vela

Ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a dispus măsuri prompte în cazul unei agresiuni prezentată pe o rețea de socializare de o persoană care susținea că ar avea drept cauză identificarea și diseminarea unor cazuri de furt de material lemnos.

Un camion s-a prăbușit de pe un pod, în Kansas, iar șoferul a murit
Un camion s-a prăbușit de pe un pod, în Kansas, iar șoferul a murit

Un cumplit accident a avut loc în statul american Kansas.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.