Doi copii mici și doi adulți au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau căzut într-un şanţ, pe DN 24. FOTO

accident
Sursa foto: jurnalfm.ro

Patru persoane, printre care doi copii în vârstă de 3, respectiv 6 ani au fost rănite joi, în urma unui accident rutier produs pe DN 24, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

La locul producerii evenimentului au intervenit o autospecială de stingere echipată cu modul pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD tip B2, o autospecială de Terapie Intensivă Mobilă şi o salvare aparţinând Serviciului de Ambulanţă.

„În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau patru persoane, între care doi copii minori. La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsit un autoturism căzut într-un şanţ pentru evacuarea apelor meteorice şi sprijinit de un zid de protecţie. Conducătorul autoturismului, un bărbat de 32 de ani, a fost găsit blocat în autovehicul, celelalte persoane fiind evacuate cu ajutorul celorlalţi participanţi la trafic. Cei doi copii acuzau dureri în zona coloanei vertebrale, respectiv la membrele superioare. Victimele au primit primul ajutor calificat în ambulanţele SMURD, ulterior fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili circumstanţele producerii accidentului, în acest caz fiind deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Tragic accident de muncă. Un bărbat a murit pe un şantier, în zona unei viitoare autostrăzi. Ar fi căzut de la înălțime
Tragic accident de muncă. Un bărbat a murit pe un şantier, în zona unei viitoare autostrăzi. Ar fi căzut de la înălțime

Un muncitor a murit, joi după-amiază, pe un şantier al unei viitoare autostrăzi, în judeţul Prahova. Primele date arată că bărbatul a căzut de la opt metri înălţime, de pe o grindă. Poliţia anunţă că a deschis dosar penal în urma evenimentului.

 

Accident de muncă pe şantierul A7. Un lucrător a decedat
Accident de muncă pe şantierul A7. Un lucrător a decedat

Un bărbat care lucra pe şantierul autostrăzii A7, pe raza comunei Dumbrava, a murit după ce a căzut de la aproximativ opt metri, în acest caz fiind întocmit un dosar penal, a informat, joi, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

Ce s-a întâmplat în sala de judecată, la procesul lui Vlad Pascu. Tatăl tânărului mort: „L-am adus și pe el, ca să îl vedeți”
Ce s-a întâmplat în sala de judecată, la procesul lui Vlad Pascu. Tatăl tânărului mort: „L-am adus și pe el, ca să îl vedeți”

Vlad Pascu, autorul cumplitului accident de la 2 Mai în care, drogat fiind, a ucis doi tineri, și-a recunoscut faptele. Joi a avut loc un nou termen la Judecătoria Mangalia, la care Pascu a participat prin videoconferință de la Penitenciarul Poarta Albă.

Un nou termen în dosarul 2 Mai. Tatăl tinerei ucise: „Dacă eram eu, mă luau de ceafă, îmi puneau cătuşele şi mă aduceau aici”
Un nou termen în dosarul 2 Mai. Tatăl tinerei ucise: „Dacă eram eu, mă luau de ceafă, îmi puneau cătuşele şi mă aduceau aici”

Un nou termen în dosarul în care Vlad Pascu, drogat fiind, a provocat un accident rutier în localitatea 2 Mai în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, are loc, joi, la Judecătoria Mangalia.

Un tânăr din Prahova a provocat un accident rutier la doar câteva ore după ce și-a cumpărat un bolid de lux. VIDEO
Un tânăr din Prahova a provocat un accident rutier la doar câteva ore după ce și-a cumpărat un bolid de lux. VIDEO

Un tânăr de 21 de ani din Prahova a provocat un accident rutier la doar câteva ore după ce și-a cumpărat un bolid de lux. Un bărbat de 45 de ani, care circula regulamentar, a fost rănit după ce șoferul autoturismului de lux nu a acordat prioritate.

Recomandări
Anularea interzicerii maşinilor cu combustie prevăzută de Green Deal, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
Anularea interzicerii maşinilor cu combustie prevăzută de Green Deal, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.