Deşi s-a plâns de "standardul pentru Est", România nu a mai participat la studiul UE

standard dublu produse
Pro TV

Deşi guvernul de la Bucureşti a acuzat în repetate rânduri standardele duble ale producătorilor, autorităţile nu au mai vrut să participe la studiul UE pe acest subiect.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a luat decizia de a nu trimite probe în cadrul studiului european de evaluare a diferenţelor privind compoziţia produselor alimentare, pe considerentul neutralităţii în contextul preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE, a declarat joi preşedintele ANPC, Marius Pîrvu, la prezentarea bilanţului activităţii Ministerului Economiei.

"A fost decizia noastră", a declarat preşedintele ANPC, întrebat despre motivele pentru care România nu a participat la studiul european privind dublul standard alimentar, la care au participat 19 state europene şi ale cărui rezultate au fost publicate de Comisia Europeană la finalul lunii iunie.

"Când a existat acea solicitare, noi am preluat Preşedinţia. Am considerat că trebuie să fim neutri faţă de acest subiect. Prima etapă a fost numai studierea etichetei", a adăugat Marius Pîrvu.

Ministrul Economiei, Niculae Bădălău, a declarat că nu a fost la curent cu faptul că ANPC a luat decizia de a nu trimite probe la studiul european privind dublul standard alimentar.

Citește și
hipermarket
Autoritatile confirma standardele duble, dupa campania Stirilor ProTV. Ce contine parizerul german fata de cel vandut la noi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În ceea ce priveşte legislaţia europeană privind compoziţia produselor alimentare din UE, preşedintele ANPC a estimat că în cadrul viitoarei directive europene nu vor mai conta preferinţele consumatorului.

"Preferinţele consumatorului nu sunt luate în calcul în viitoarea directivă europeană", a susţinut Marius Pîrvu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
UE vrea să interzică vânzarea de produse de calitate inferioară în Estul Europei
UE vrea să interzică vânzarea de produse de calitate inferioară în Estul Europei

UE ar putea interzice vânzarea de produse de calitate inferioară în Estul Europei, relatează The Guardian.

Autoritatile confirma standardele duble, dupa campania Stirilor ProTV. Ce contine parizerul german fata de cel vandut la noi
Autoritatile confirma standardele duble, dupa campania Stirilor ProTV. Ce contine parizerul german fata de cel vandut la noi

La cateva luni de la izbucnirea scandalului privind produsele de calitate inferioara pentru Europa de Est, timp in care Stirile PRO TV au demonstrat cu analize de laborator ca exista dublu standard, autoritatile romane au un prim raport pe aceasta tema.

Marea diferenta dintre spaghetele italiene vandute in Romania si cele care se vand in Italia. Ce spun testele specialistilor
Marea diferenta dintre spaghetele italiene vandute in Romania si cele care se vand in Italia. Ce spun testele specialistilor

Standard pentru Est, episodul 9. Sunt facute din gris de grau si apa, printr-un proces de coacere. Si totusi cat de diferite sunt pastele fainoase pe care le gasesc romanii la raft, fata de marfa aflata in acelasi ambalaj, dar vanduta la italieni?

Cum sunt protejati consumatorii in tarile europene. Un macelar din Franta dezvaluie ce l-a uimit la produsele din Romania
Cum sunt protejati consumatorii in tarile europene. Un macelar din Franta dezvaluie ce l-a uimit la produsele din Romania

Standard pentru Est, episodul 8. Sunt nemtii, francezii sau italienii mai atenti decat noi atunci cand merg la cumparaturi? Stiu sa protesteze imediat, atunci cand nu primesc ceea ce scrie pe ambalaj?

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.