Descoperirea făcută de polițiștii de frontieră într-un camion cu piese auto

×
Codul embed a fost copiat

16 cetățeni din Irak, Siria şi Afganistan au fost depistați, duminică, când încercau să treacă graniţa ascunşi într-o autoutilitară cu piese auto cu destinaţia Germania.

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota i-au descoperit pe cei 16 ascunşi în interiorul unei autoutilitare încărcată cu piese auto cu destinaţia Germania, condusă de un cetăţean turc.

"În data de 28.04.2019, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul turc T.Y., în vârstă de 26 de ani, la volanul unei autoutilitare marca Peugeot Boxer, înmatriculată în Turcia. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire, piese auto, cu destinaţia Germania. În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului fizic al mijlocului de transport. Astfel, au fost descoperite ascunse, în interiorul compartimentului marfă al autovehiculului, printre cutiile cu piese auto, 16 persoane, dintre care zece adulţi (şase bărbaţi şi patru femei) şi şase minori", anunţă Poliţia de Frontieră, informează News.ro.

Citește și
accident, Razvan Ciobanu
Surse: Ce au găsit anchetatorii la locul accidentului în care a murit Răzvan Ciobanu
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În urma verificărilor preliminare, poliţiştii au stabilit că grupul era format din doi cetăţeni din Afganistan, zece cetăţeni din Irak şi patru cetăţeni din Siria, adulţii având vârste cuprinse între 21 şi 52 de ani, iar minorii între 1 şi 16 ani. Aceştia erau solicitanţi de azil în România.

Şoferul autoutilitarei urma să transporte cetăţenii străini într-un stat din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru infracţiunile de trafic de migranţi pentru şoferul autoutilitarei şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cetăţenii străini.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Peste 270 de membri ai secţiilor de votare din Indonezia au murit din cauza oboselii
Peste 270 de membri ai secţiilor de votare din Indonezia au murit din cauza oboselii

Peste 270 de membri ai secţiilor de votare au murit în Indonezia din cauza oboselii şi a bolilor survenite orelor lungi în care au fost nevoiţi să numere milioane de voturi, informează The Guardian, conform news.ro.

Surse: Ce au găsit anchetatorii la locul accidentului în care a murit Răzvan Ciobanu
Surse: Ce au găsit anchetatorii la locul accidentului în care a murit Răzvan Ciobanu

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, la locul accidentului unde a murit creatorul de modă Răzvan Ciobanu au fost găsite două cărți de identitate.

Purtarea vălului islamic, interzisă în Sri Lanka. Tatăl și doi frați ai organizatorului atacurilor, uciși
Purtarea vălului islamic, interzisă în Sri Lanka. Tatăl și doi frați ai organizatorului atacurilor, uciși

Tatăl şi doi fraţi ai presupusului organizator al atacurilor din duminica Paştelui, din Sri Lanka, au fost ucişi într-o operaţiune a forţelor de securitate, anunţă BBC, conform news.ro.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.