Descoperire șocantă într-un TIR. Ce ascundea şoferul printre cutii

×
Codul embed a fost copiat

Nouă migranţi din Bangladesh au fost descoperiţi de autorităţi ascunşi într-un TIR care urma să iasă din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II.

Automarfarul era condus de un şofer turc, însoţit de un şofer de schimb tot din Turcia, iar conform documentelor, cei doi transportau bunuri diverse din ţara lor în Germania, transmite Agerpres.

„În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în prezenţa unor lucrători din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Timişoara, a fost deschisă semiremorca mijlocului de transport, iar în interiorul acesteia au fost descoperite ascunse, printre cutiile cu bunuri, nouă persoane de sex masculin", precizează un comunicat de presă remis, marţi, de Poliţia de Frontieră Arad.

Autorităţile au stabilit că migranţii sunt din Bangladesh şi au vârste cuprinse între 23 şi 40 de ani. Ei au permise de şedere pe teritoriul României, dar intenţionau să ajungă în state din vestul Europei.

Migranţii sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar cei doi şoferi sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi.

Citește și
vietnamezi in cutii de carton
Vietnamezi găsiţi în cutii de carton într-un TIR. Ce ascundea şoferul în patul din cabină
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un nou val de refugiaţi sirieni ar putea ajunge în Europa. Avertismentul liderilor UE
Un nou val de refugiaţi sirieni ar putea ajunge în Europa. Avertismentul liderilor UE

Mai mulţi lideri europeni reuniţi marţi la Luxemburg şi-au exprimat îngrijorarea de a vedea apariţia un nou val migrator din cauza situaţiei din Siria, unde Turcia ameninţă să lanseze o operaţiune militară.

Vietnamezi găsiţi în cutii de carton într-un TIR. Ce ascundea şoferul în patul din cabină
Vietnamezi găsiţi în cutii de carton într-un TIR. Ce ascundea şoferul în patul din cabină

Şapte cetăţeni din Vietnam şi Bangladesh au fost găsiţi de poliţiştii de frontieră într-un TIR, la Nădlac.

Naufragiu în Italia. 2 migranți au murit și alți 20 sunt dați dispăruți
Naufragiu în Italia. 2 migranți au murit și alți 20 sunt dați dispăruți

Doi migranţi au murit, 22 au fost salvaţi, iar alţi circa 20 sunt căutaţi după ce o barjă a naufragiat la şase mile de insula Lampedusa, a informat luni Garda de Coastă italiană, citată de agenţia EFE.

Motivul pentru care migranții ajunși în SUA vor intra în baza de date a FBI
Motivul pentru care migranții ajunși în SUA vor intra în baza de date a FBI

Guvernul american prevede colectarea de ADN de la toţi migranţii deţinuţi după intrarea ilegală în SUA, au anunţat miercuri reprezentanţi ai administraţiei de la Washington.

Migranți descoperiți într-un taxi, la granița cu Ungaria
Migranți descoperiți într-un taxi, la granița cu Ungaria

Patru migranţi din Tunisia şi Siria au fost prinşi într-un taxi de către autorităţile de frontieră române, la graniţa cu Ungaria, ei având asupra lor documente de identitate false, pe care urmau să le folosească pentru a intra ilegal în Spaţiul Schengen.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă