Decizie în Comisie. Elevii nu mai au voie cu telefoane mobile în timpul orelor de curs şi să fumeze la şcoală

Subiecte BAC 2021
StirilePROTV

Deţinerea de arme, consumul de droguri, de băuturi alcoolice sau alte substanţe interzise, fumatul, participarea la jocuri de noroc în perimetrul unităţii de învăţământ, inclusiv folosirea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs sunt interzise în şcoală

Toate aceste lucruri sunt prevăzute un amendament al PNL, PSD şi al Ministerului Educaţiei adoptat, luni, de Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, transmite Agerpres.

Potrivit amendamentului, elevii din învăţământul preuniversitar sunt obligaţi: să frecventeze toate cursurile şi să se pregătească la fiecare disciplină de studiu în vederea dobândirii competenţelor şi însuşirii cunoştinţelor prevăzute de programele şcolare; să respecte regulamentele şi deciziile unităţii de învăţământ preuniversitar; să se prezinte la şcoală într-o ţinută vestimentară decentă şi adecvată; să manifeste înţelegere, toleranţă şi respect faţă de întreaga comunitate şcolară, elevi şi personalul unităţii de învăţământ; să sesizeze reprezentanţii unităţii de învăţământ şi, după caz, autorităţile competente cu privire la orice ilegalităţi în desfăşurarea procesului de învăţământ şi a activităţilor conexe acestuia sau cu privire la orice situaţie care ar pune în pericol siguranţa elevilor şi a personalului şcolii.

Elevii trebuie să păstreze curăţenia, liniştea şi ordinea în spaţiul şcolar, să cunoască şi să respecte, în funcţie de nivelul de înţelegere şi de particularităţile de vârstă şi individuale ale acestora, normele de securitate şi sănătate în muncă, normele de prevenire şi de stingere a incendiilor, normele de protecţie civilă, precum şi normele de protecţie a mediului, dar şi obligaţia de a anunţa, în caz de îmbolnăvire, profesorul diriginte, direct sau prin intermediul părinţilor, tutorilor sau susţinătorilor legali, de a se prezenta la cabinetul medical şi, în funcţie de recomandările medicului, mai ales în cazul unei afecţiuni contagioase, să nu pună în pericol sănătatea colegilor şi a personalului din unitate.

Le este interzis: să distrugă, să modifice sau să completeze documentele şcolare, precum cataloage, foi matricole, carnete de elev şi orice alte documente din aceeaşi categorie sau să deterioreze bunurile din patrimoniul unităţii de învăţământ; să introducă şi să difuzeze, în unitatea de învăţământ preuniversitar, materiale care, prin conţinutul lor, atentează la independenţa, suveranitatea, unitatea şi integritatea naţională a ţării, care cultivă violenţa, intoleranţa sau care lezează imaginea publică a unei persoane; să blocheze căile de acces în spaţiile de învăţământ; să deţină sau să consume droguri, băuturi alcoolice sau alte substanţe interzise, ţigări, substanţe etnobotanice şi să participe la jocuri de noroc în perimetrul unităţii de învăţământ.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, elevii nu au voie să introducă şi/sau să facă uz în perimetrul unităţii de învăţământ de orice tipuri de arme sau alte produse pirotehnice, precum muniţie, petarde, pocnitori sau altele asemenea, spray-uri lacrimogene, paralizante sau altele asemenea care, prin acţiunea lor, pot afecta integritatea fizică şi psihică a elevilor şi a personalului unităţii de învăţământ. Elevii nu pot fi deposedaţi de bunurile personale care nu atentează la siguranţa personală sau a celorlalte persoane din unitatea de învăţământ, în conformitate cu prevederile legale.

Elevii din învăţământul preuniversitar nu au voie, totodată, să difuzeze materiale electorale, de prozelitism religios, cu caracter obscen sau pornografic în incinta unităţilor de învăţământ sau în cadrul activităţilor desfăşurate în mediul online; să aibă comportamente jignitoare, indecente, de intimidare, de discriminare şi să manifeste violenţă în limbaj şi în comportament faţă de colegi şi faţă de personalul unităţii de învăţământ; să provoace, să instige şi să participe la acte de violenţă; să părăsească perimetrul unităţii de învăţământ în timpul programului şcolar, cu excepţia elevilor majori şi a situaţiilor prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ; să invite sau să faciliteze intrarea în şcoală a persoanelor străine, fără acordul conducerii şcolii şi al diriginţilor; să promoveze idei, concepţii, doctrine, un limbaj, simboluri şi materiale (...) în conformitate cu prevederile Legii nr. 2/2022 cu modificările ulterioare.

Potrivit amendamentului, utilizarea unui telefon mobil sau a oricărui alt echipament de comunicaţii electronice de către un elev este interzisă pe perioada cursurilor din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial inclusiv în timpul activităţilor educaţionale care se desfăşoară în afara unităţilor de învăţământ, cu excepţia utilizării acestora în scop educativ, sau în spaţiile autorizate explicit de regulamentul intern al unităţii de învăţământ. În învăţământul liceal, regulamentul intern al unităţii de învăţământ poate interzice folosirea de către un elev a dispozitivelor menţionate în întregul sau parţial din incinta unităţii de învăţământ, precum şi în timpul activităţilor care se desfăşoară în afara acesteia. Aceste prevederi nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizaţi să le folosească.

Drepturile, îndatoririle şi interdicţiile aplicate elevilor sunt completate şi detaliate în Statutul Elevului, aprobat prin ordin al ministrului Educaţiei, în urma consultării Consiliului Naţional al Elevilor şi a celorlalţi parteneri de dialog ai Ministerului Educaţiei.

Prin excepţie de la aceste prevederi, drepturile, îndatoririle, recompensele şi sancţiunile aplicabile elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională sunt prevăzute în statutul elevului din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate, care se aprobă prin ordin al conducătorului ministerelor de resort, cu avizul Ministerului Educaţiei.

De asemenea, prin excepţie de la aceste prevederi, drepturile, îndatoririle, recompensele şi sancţiunile aplicabile elevilor din unităţile de învăţământ postliceal militar sunt prevăzute în regulamentele de organizare şi funcţionare ale acestora care se aprobă prin ordin al ministrului de resort.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.