Decizia școlii din Mureș în cazul elevului care și-a bătut profesoara. Gestul făcut de familia tânărului

×
Codul embed a fost copiat

Elevul care și-a lovit diriginta și a amenințat-o cu moartea, chiar de față cu mama lui, a fost exmatriculat.

Este o măsură în premieră luată de autoritățile școlare din Târgu Mureș și a fost posibilă după ce sancțiunea a fost reintrodusă în lege anul trecut.

Părinții celorlalți copii, dar și profesorii au făcut front comun, de teamă ca astfel de situații să nu se mai repete. Atenție, urmează scene care vă pot afecta emoțional.

Scenele s-au petrecut la Colegiul Național "Alexandru Papiu Ilarian", din Târgu Mureș, într-o sală de clasă.

Diriginta a încercat să îl liniștească pe elev, însă fără succes. Au urmat și alte momente de sfidare.

Citește și
scoala
Doi profesori de la o şcoală din Prahova s-au luat la bătaie în incinta unităţii de învăţământ. Care a fost motivul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Adolescentul s-a urcat pe un dulap, iar apoi a început să fumeze. Nu l-au speriat nici polițiștii care i-au chemat mama și i-au dat o amendă de 500 de lei.

După ce a fost dus, inițial la secție, adolescentul a revenit la școală, nervos, iar pe holul instituției, sub ochii tuturor, și-a lovit diriginta cu pumnii și picioarele.

Ulterior elevul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar imaginile de pe camerele de supraveghere au fost analizate în consiliul școlii.

Claudiu Maior, membru în Consiliul de Administrație al Colegiului: "Noi am văzut o filmare în care efectiv să stai de vorbă cu diriginta și la un moment dat să sari la bătaie și să îți pleznești diriginta, este de nedescris!".

În urma acestui eveniment, conducerea școlii a decis exmatricularea, în unanimitate a elevului. Potrivit legii, acesta va putea să revină la cursuri abia anul următor dar nu la liceul în care a provocat scandalul.

Familia adolescentului nu a depus contestație

Camelia Irimie, purtător de cuvânt ISJ Mureș: „Elevul are dreptul în cinci zile la contestație și se poate reânscrie, dacă rămâne acestă sancțiune, la o altă unitate de învățământ”.

Și cei de la Protecția Copilului au fost anunțați.

Doru Constantin, purtător de cuvânt DGASPC Mureș: „Ceea ce putem face, este o evaluare a situației. O evaluare socială al copilullui și al familiei acesteia. Mama copilului ar trebui, chiar recomandăm pe acestă cale să contecteze un cabinet de psihologice cât mai curând ca, pentru că ceea ce ne interesează este ca acest copil să fie recuperat”.

Anul trecut, exmatricularea a fost reintrodusă în legea învățământului. Potrivit amendamentelor, aceasta poate fi aplicată numai în situaţii grave, în urma încălcării normelor de disciplină în spaţiul şcolar. Totuși, procedura nu este simplă.

Marian Staș, expert în educație: "Cred că primul lucru important este de a nu da dovadă de indulgență atunci cand vine vorba de situații din acestea extreme. Iar dacă vorbim de cazul de la Târgu Mureș în care Poliția decide reținerea 24 de ore, asta înseamnă că problema ca atare este hiperserioasă, nu serioasă, eu nu am auzit până acum de precedente de acest fel."

Deocamdată, familia adolescentului nu a depus contestație la măsura exmatriculării.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Momentul în care elevul de-a VIII-a din Tg. Mureș este încătușat de polițiști. Și-a bătut profesoara cu pumnii și picioarele
Momentul în care elevul de-a VIII-a din Tg. Mureș este încătușat de polițiști. Și-a bătut profesoara cu pumnii și picioarele

Comportamentul unui elev de a VIII-a a scandalizat întreaga școală. Și-a înjurat profesoara, a fumat în timpul orei și s-a urcat pe un dulap. Mama adolescentului a fost chemată zadarnic să-l potolească.

Doi profesori de la o şcoală din Prahova s-au luat la bătaie în incinta unităţii de învăţământ. Care a fost motivul
Doi profesori de la o şcoală din Prahova s-au luat la bătaie în incinta unităţii de învăţământ. Care a fost motivul

Un profesor şi o profesoară de la o şcoală din comuna Păuleşti, judeţul Prahova, s-au luat la bătaie, femeia fiind cea care a reclamat la Poliţie faptul că a fost lovită cu palma peste faţă de către colegul său de serviciu.

O profesoară îmbrăcată sumar din Brașov îi învață pe elevi cum se traduce în franceză ”puii noștri în curtea voastră” VIDEO
O profesoară îmbrăcată sumar din Brașov îi învață pe elevi cum se traduce în franceză ”puii noștri în curtea voastră” VIDEO

O profesoară i-a revoltat pe părinții elevilor săi după ce a ținut să-i învețe pe cei mici cum se traduce din română o expresie care are sonorități obscene în franceză. De asemenea, profesoara este acuzată că apare sumar îmbrăcată chiar și la ore.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.