De ziua NATO, militarii au deschis porțile noului Comandament al Corpului Multinațional de Sud-est, la Sibiu

×
Codul embed a fost copiat

De ziua Alianței Nord-Atlantice, militarii au deschis porțile noului Comandament al Corpului Multinațional de Sud-est, la Sibiu. Curioșii au putut interacționa cu soldații, ca să afle detalii despre noua bază, din apropierea orașului lor.

La finalul zilei, sentimentele au fost amestecate, însă cei mai mulți spun că prezența militarilor le oferă un sentiment de siguranță.

Pe muzica fanfarei, oamenii s-au bucurat de prima întâlnire cu membrii Comandamentuli Corpului Multinațional din Sud-Est. Cei mici au fost mai curioși să afle ce se asunde în spatele zidurilor înalte.

Și militarii s-au bucurat de interacțiunea cu oaspeții. Cu toate că s-au acomodat greu, soldații străini spun că au ajuns să îndrăgească Sibiul.

Maior Gallova: „Sunt în mijlocul misiunii mele, care durează 3 ani, lucrez în departamentul de comunicare. Trebuie să recunosc că orice început este greu, primele 6 luni în Sibiu au fost provocatoare, dar acum sunt perfect adaptată, îmi place Sibiul, mai ales în timpul verii prin prisma oportunităților de a petrece timpul liber. Chiar recomand acest loc special."

Citește și
jens stoltenberg
Jens Stoltenberg anunță că NATO nu este şi nu va fi parte a conflictului din Ucraina
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Lct. Olivier: „Sunt aici de 2 ani și jumătate, am venit cu soția. Apreciem Sibiul, munții sunt aproape de oraș, ne plac centrul și activitățile culturale. Plănuiam sa stăm doar 3 ani, dar am mai cerut un an in plus, așa că voi fi aici pentru patru ani. Încerc să învăț limba română, pot să vorbesc un pic limba română, nu mult, doar un pic.”

Comandamentul de la Sibiu are în surbordine 5 divizii NATO și asigură comanda și controlul operațiilor terestre ale Alianței în situații de criză sau război, pe teritoriile României și Bulgariei.

General-maior Cristian Daniel Dan, comandantul HQ MNC-SE Sibiu: „Prezența acestui comandament în sânul Sibiului înseamnă în primul și în primul rând stabilitate. Siguranță. Un sentiment de certitudine ca acest comandament important în zona de operații Sud-Est și care reprezintă umbrela de comandă și control în flancul de sud est al ariei de operații a NATO este aici."

Profesor Silviu Nate, director Centrul de Studii Globale Universitatea Lucian Blaga Sibiu: „Practic comandamentul de la Sibiu deservește componenta de apărare și de securitate în zona de sud est europeană și trebuie să vedem toată această arhitectură instituțională ca o punte de legătură între marea Egee și marea Neagră. Ca o zonă de securizare atât a flancului estic cât și a flancului sudic."

Localnicii au sentimente amestecate față de prezența comandamentului în apropierea orașului.

Bărbat: „Un pic temător având în vedere că suntem în mijlocul, am putea fi în mijlocul acțiunii dar în același timp suntem și păziți avându-i aproape.”

Tânăr: „Din punctul meu de vedere da, cred că are un semn de siguranță să știm că avem această forță aici aproape de noi și știm că cu conflictele recente din Ucraina, considerăm că suntem destul de aproape, sincer eu mă simt mai în siguranță cu acest comnadament aici."

România a alocat aproximativ 350 de milioane de euro pentru operaționalizarea Corpului Multinațional NATO de la Sibiu, acesta fiind al 10-lea centru de acest fel înființat în Europa.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mircea Geoană, „captiv” în Bruxelles. Cursa Tarom către București, blocată înainte de decolare
Mircea Geoană, „captiv” în Bruxelles. Cursa Tarom către București, blocată înainte de decolare

Mircea Geoană întârzie, pentru că avionul care trebuia să-l aducă joi seară la București n-a mai decolat. Secretarul general al NATO se afla în cursa Tarom Bruxelles-București, împreună cu mai mulți parlamentari.

Jens Stoltenberg anunță că NATO nu este şi nu va fi parte a conflictului din Ucraina
Jens Stoltenberg anunță că NATO nu este şi nu va fi parte a conflictului din Ucraina

NATO nu este şi nu va fi parte a conflictului din Ucraina, a declarat joi secretarul general Jens Stoltenberg, în conferinţa de presă de la finalul reuniunii miniştrilor de externe ai statelor Alianţei Nord-Atlantice.

 

Kremlinul susține că Rusia şi NATO se află acum într-o „confruntare directă”. Reacția Occidentului
Kremlinul susține că Rusia şi NATO se află acum într-o „confruntare directă”. Reacția Occidentului

Rusia şi NATO se află acum într-o „confruntare directă”, a declarat, joi, Kremlinul în ziua în care alianţa condusă de SUA şi apărută pentru a contracara imperiul sovietic a marcat cea de-a 75-a aniversare.  

Rusia trebuia să blocheze aderarea României la NATO. Norocul pur pe care l-a avut țara noastră
Rusia trebuia să blocheze aderarea României la NATO. Norocul pur pe care l-a avut țara noastră

Rusia ar fi trebuit să blocheze aderarea României la NATO, potrivit unui tratat semnat de președinții Ion Iliescu și Mihail Gorbaciov în 1991. Șansa istorică a țării noastre a fost pur și simplu că între timp Uniunea Sovietică s-a desființat.

Klaus Iohannis: România este ferm dedicată procesului de permanentă adaptare al NATO
Klaus Iohannis: România este ferm dedicată procesului de permanentă adaptare al NATO

România este "ferm" dedicată procesului de permanentă adaptare al NATO, a subliniat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj postat pe platforma X.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.