Cum și-au mințit părinții adolescenții implicați în accidentul din Teleorman. Băiatul decedat nu a avut nicio șansă

×
Codul embed a fost copiat

Un băiat de 16 ani, din Teleorman, a murit în circumstanțe neobișnuite. Maşina în care se afla s-a răsturnat. Conducea un individ de 33 de ani, pe care adolescentul îl cunoscuse pe internet şi care îi dăduse întâlnire.

Prietenii băiatului erau şi ei în vehicul, dar au fugit imediat după impact, de frică. Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Bărbatul de 33 de ani, originar din Suceava și stabilit în București, l-ar fi cunoscut pe internet pe tânărul de 16 ani. A mers în județul Teleorman, unde băiatul locuia, ca să se întâlnească.

După ce a intrat în mașina lui, adolescentul și-ar fi convins și prietenii - un băiat și trei fete - să i se alăture. Copiii au între 11 și 15 ani, și nimeni nu își explică de ce bărbatul de 33 de ani se plimba în mașină cu cei cinci minori. Autoturismul a fost surprins inclusiv de camerele de supraveghere ale primăriei, în timp ce dădea ture prin sat.

În drum spre casa copiilor, bărbatul a pierdut controlul volanului, a lovit șanțul de pe marginea drumului, și a ieșit în afara șoselei. Era ora 16 şi 30 de minute. Pe asfalt se văd încă urmele de frânare.

Citește și
accident teleorman
Un băiat de 16 ani a murit după ce s-a întâlnit cu un bărbat cunoscut pe Facebook. În mașina distrusă se aflau și 4 copii
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Reporter: Cum ați pierdut controlul volanului?

Șoferul mașinii: „Din cauza la un câine. Da, am pierdut controlul că am tras stânga, apoi dreapta, m-am dat în șanț și mi s-a răsturnat mașina.”

Reporter: Cu cine mai erați în dreapta? Cine era băiatul de 16 ani?

Șoferul mașinii: „Din Didești. Unul Valentin”

Reporter: Cum v-ați cunoscut cu el?

Șoferul mașinii: „Pe aplicație”

Reporter: Pe bancheta din spate se mai aflau alți patru copii?

Șoferul mașinii: „Da.”

Copiii răniți au fugit de la locul accidentului

Mașina s-a răsturnat și a fost distrusă în totalitate. Băiatul de 16 ani, aflat pe scaunul din dreapta, a fost aruncat pe câmp în urma impactului. În schimb, adolescenții aflați pe bancheta din spate, deși au fost răniți, au fugit de la locul accidentului.

Un echipaj aflat în patrulare a sesizat accidentul. La fața locului a ajuns și un elicopter SMURD.

Gelu Dragomir, purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman: „Din păcate cu toate eforturile depuse, echipajele medicale nu au reușit să-l salveze pe tânăr, leziunile fiind unele foarte grave”

De frică, ceilalți copii au ascuns adevărul. Abia trei ore mai târziu, când au început să aibă dureri, le-au spus părinţilor că au fost implicați în același accident rutier.

Reporter: Ce v-au zis când au venit acasă?

Dan, tatăl a două dintre fete: „Că s-au lovit cu bicicleta. Și, după aceea, noi am auzit că s-a întâmplat un accident. După aceea, ne-au povestit că s-au dus la Peco la Dobrotești, au băgat benzină și când au venit spre Merișani, au uitat să oprească să aducă fetele acasă, și a spus băiatul care a decedat că a uitat să lase fetele. Și, probabil, a tras de volan, nu știu ce a făcut.”

Iulian Orbeșteanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman: „Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ. ”

Șoferul în vârstă de 33 de ani este principalul martor în dosarul de omucidere din culpă deschis de polițiști din Teleorman. El va fi audiat, cel mai probabil, marți.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Legătura dintre cei patru copii și adolescentul care a murit după ce s-a întâlnit cu un bărbat cunoscut pe internet
Legătura dintre cei patru copii și adolescentul care a murit după ce s-a întâlnit cu un bărbat cunoscut pe internet

Un băiat de 16 ani din Teleorman a murit într-un accident rutier, provocat în circumstanțe neobișnuite.

Un băiat de 16 ani a murit după ce s-a întâlnit cu un bărbat cunoscut pe Facebook. În mașina distrusă se aflau și 4 copii
Un băiat de 16 ani a murit după ce s-a întâlnit cu un bărbat cunoscut pe Facebook. În mașina distrusă se aflau și 4 copii

Un accident a avut loc duminică, pe raza comunei Dobrotești, județul Teleorman. Un adolescent de 16 ani a murit, iar patru copii s-au speriat și au fugit.

Accident șocant în Arad. Șofer care nu purta centura, mort după ce a fost proiectat pe șosea. FOTO
Accident șocant în Arad. Șofer care nu purta centura, mort după ce a fost proiectat pe șosea. FOTO

Un accident rutier a avut loc, duminică, pe DN 7, între localităţile Pecica şi Nădlac din judeţul Arad. Au fost implicate un autoturism şi un TIR, iar şoferul autoturismului a murit în urma impactului, fiind proiectat în afara maşinii.

Accident între două mașini, în Cluj-Napoca. Un tânăr a ajuns la spital
Accident între două mașini, în Cluj-Napoca. Un tânăr a ajuns la spital

Un tânăr de 22 de ani a fost transportat la spital după ce două autoturisme s-au ciocnit, pe Calea Moţilor din Cluj-Napoca.

 

Accident înfiorător pe „Drumul morții”. Două persoane au decedat și una a fost rănită grav
Accident înfiorător pe „Drumul morții”. Două persoane au decedat și una a fost rănită grav

Un accident grav s-a produs, sâmbătă, pe „Drumul morții”. Un TIR și o autoutilitară s-au ciocnit  pe DN2-E85, în localitatea Bizighești, din Vrancea.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.