Cum s-a ales Cherecheș cu sângele de pe față în momentul arestării. Avocat: „O frecare de un plan dur”

×
Codul embed a fost copiat

Cătălin Cherecheș nu s-a opus arestării din Germania și nici nu ar fi vrut să fugă din țară. Asta susține avocatul din România al fostului primar din Baia Mare, care nu exclude ipoteza ca edilul să fi fost păcălit de cineva să fugă din țară.

După ce s-a opus unei proceduri simplificate de extrădare, Cătălin Cherecheș ar urma să fie transferat la o închisoare din Munchen. Până atunci, la Târgu Mureș, instanța se va pronunța, luni, dacă îi va elibera pe socrii săi din arestul preventiv.

Cătălin Cherecheș a fost fotografiat, după ce a fost prins de polițiștii germani, în Augsburg. Avea sânge pe față. Avocatul său susține că fostul primar nu s-a opus arestării, așa cum s-a spus inițial.

Răzvan Doseanu, avocatul din România al lui Cătălin Cherecheș: „Este dezmințită categoric informația că domnul Cherecheș a vrut să fugă de poliție, s-ar fi luat la bătaie cu poliția, s-ar fi opus la prinderea lui. Categoric este dezmințită o astfel de informație, se pare că a fost o intervenție mai directă energică a autorităților germane, care l-au imobilizat, l-au pus la pământ și l-au încătușat. Leziunile, cel puțin de pe față, nu par a fi unor lovituri active de pumni sau de picioare, ci mai degrabă de o frecare de un plan dur, posibil asfalt, pe care dumnealui a fost culcat și încătușat”.

Avocatul nu își explică fuga lui Cherecheș mai ales că acesta i-ar fi spus ca va respecta decizia instanței.

Citește și
Cătălin Cherecheș
Ce se va întâmpla cu Cătălin Cherecheș după ce a refuzat să fie extrădat în România prin procedură simplificată
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Răzvan Doseanu, avocatul din România al lui Cătălin Cherecheș: „Aș fi curios să știu dacă a fost decizia dumnealui sau poate cineva i-a sugerat sau l-a păcălit poate să plece din România, pentru că în mod cert plecarea lui nu-i ușurează situația juridică în România. Din discuțiile pe care le-am avut nu s-a pus niciodată problema să plece. Seara am discutat înainte de hotărâre și mi-a spus, domnule, iau în calcul să fiu achitat sau iau în calcul să fiu condamnat voi respecta hotărârea judecătorească”.

Cătălin Cherecheș a refuzat să fie trimis în România. El va fi aparat de mai mult avocați germani și va încerca să împiedice punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei. Fostul primar din Baia Mare va avea și un avocat specializat pe CEDO.

Răzvan Doseanu, avocatul din România al lui Cătălin Cherecheș: „În cursul acestei săptămâni urmează să fie transferat de la locul de detenție unde a și fost prins în Augsburg, urmează să fie mutat la închisoare la un loc de detenție în Munchen unde se pare că e și procuratura și va fi instanța care va decide în final pe procedura și pe soluția definitivă de predare sau de refuza predarea domnului Chereceheș în România”.

Luni dimineață, socrii lui Cătălin Cherecheș au ajuns din nou în fața judecătorilor de la Triibunalul Mureș. Ei au cerut să nu li se prelungească arestul preventiv, după ce soacra fostului primar a fost prinsă în flagrant de procurorii DNA, când i-ar fi dat 50.000 de euro mamei unei judecătoare de la Curtea de Apel Cluj.

Înfățisarea a durat circa o oră, iar soții Gliga au luat cuvântul și și-au susținut apărarea.

Reporteri: Elena Bejinaru, Reka Bereczki, Adina Timiș.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cătălin Cherecheș, prima reacție despre arestarea sa din Germania. Ce i-a mărturisit avocatului său
Cătălin Cherecheș, prima reacție despre arestarea sa din Germania. Ce i-a mărturisit avocatului său

Până acum, lui Cătălin Cherecheş nu i s-a permis să ia contact cu nicio altă persoană decât avocatul său din Germania, căruia i-a oferit un detaliu esențial din timpul arestării sale.

Ce se va întâmpla cu Cătălin Cherecheș după ce a refuzat să fie extrădat în România prin procedură simplificată
Ce se va întâmpla cu Cătălin Cherecheș după ce a refuzat să fie extrădat în România prin procedură simplificată

Cătălin Predoiu a explicat că fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, va fi extrădat din Germania prin procedura obişnuită care ar putea dura, din practica anterioară, 30-45 de zile.

Cătălin Cherecheș are cameră de rugăciune la închisoare. Va mai sta în Germania, pentru că a refuzat extrădarea simplificată
Cătălin Cherecheș are cameră de rugăciune la închisoare. Va mai sta în Germania, pentru că a refuzat extrădarea simplificată

Arestat în Germania, Cătălin Cherecheș se ține tare. Nu a fost de acord cu procedura simplificată de trimitere a lui, în România.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.