Cum ar fi fost ucisă femeia găsită tranșată pe A1. Tânăra ar fi practicat prostituția și era dată dispărută

×
Codul embed a fost copiat

Apar date noi după ce câţiva muncitori au găsit cadavrul unei femei într-un sac aruncat pe marginea autostrăzii A1, în Dâmbovița.

Un semn distinctiv de pe corpul victimei îi face pe anchetatori să creadă că ar fi vorba despre o tânără de peste 30 de ani, dispărută în luna martie, din capitală.

Rezultatul testului ADN care va putea confirma această teorie ar putea fi gata marți.

Camerele de supraveghere instalate la ieșirea de pe A1 au surprins momentul în care câţiva muncitori opresc în zona în care era aruncat cadavrul. Oamenii voiau să schimbe o butelie de gaz. La un moment dat unul dintre ei, rămas singur pe șosea, a văzut sacul.

După o oră, muncitorii s-au întors la fața locului împreună cu polițiștii. Într-un final 40 de polițiști de la investigații criminale și omoruri ajung acolo şi perie zona până la lăsarea întunericului.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cercetările au continuat și a doua zi, când anchetatorii au găsit mai multe bucăți din corpul femeii.

Este greu de spus cum a murit femeia, pentru că trupul său era în stare avansată de descompunere, însă medicii legiști sunt de părere că ar fi fost strangulată.

Pe trupul său a fost găsit și un semn distinctiv care ar aparține unei femei ce a dispărut în data de 6 martie din cartierul Drumul Taberei din Capitală și care practica prostituția. Procurorii iau în calcul cel puțin trei ipoteze plauzibile și au deja un cerc mai mare de suspecți.

Anchetatorii cred că victima ar fi putut să fie ucisă de un client, de proxenetul ei, ori de o persoană pe care a întâlnit-o înainte să dispară.

Dispariția femeii din București, despre care anchetatorii cred că ar putea să fie chiar victima, a fost anunţată de una dintre surori. O altă soră - stabilită în Irlanda - spune că în familie se știa că aceasta practică prostituția. Și că în trecut ar fi avut un proxenet care o abuza. De altfel la un moment dat a obținut și un ordin de protecție provizoriu.

Imaginile surprinse de camera de supraveghere au fost studiate atent de polițiștii criminaliști, care au identificat mai multe mașini în perioada în care cred ei că ar fi fost aruncat cadavrul, care au oprit în zonă. Așa că nu e decât o chestiune de timp până ce vor afla ce a pățit exact femeia.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.