Cum afli dacă deja beneficiezi de o ofertă concurențială la energia electrică. Câte gospodării au ales-o până acum

Compensarea energiei și a gazelor pentru populație a fost aprobată prin OUG. Cât se deduce din facturi
StirilePROTV

Oferta concurențială pe piața energiei se aplică deja în cazul unora dintre consumatorii care și-au reînnoit contractele de furnizare în decursul acestui an. Iată cum poate afla un consumator dacă beneficiază deja de o ofertă concurențială.

 

Pentru a afla dacă ai deja contract pe piața concurențială, uită-te pe factura ta! În cazul în care scrie ”Factură piață concurențială” (în cazul facturii Enel, scrie în stânga sus), atunci liberalizarea pieței la 1 ianuarie 2021 nu are niciun impact asupra relației contractuale cu furnizorul.

Dacă nu e menționat ”Factură piață concurențială”, înseamnă că ai contract pe piața reglementată. Poți alege să rămâi cu actualul contract, la preţ de serviciu universal, sau să închei un contract în piaţa liberă, la preț concurențial, în condiții mai avantajoase.

Până la finalul lunii ianuarie, pentru orice ofertă aleasă pe piața concurențială, vei beneficia de prețul aplicat începând cu 01.01.2021, indiferent de momentul ales de tine pentru schimbarea contractului în cursul lunii respective.

Citește și
energie electrica
Racordarea la reţeaua de energie electrică, gratuită pentru toţi românii. De când se aplică măsura
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Aproximativ două milioane de consumatori se află în prezent pe piața concurențială, potrivit datelor ANRE. Restul de șase milioane (cifrele se referă nu la persoane, ci la la gospodăriile în care locuiesc mai multe persoane, n.r.) vor fi trecuți la serviciul universal, dacă nu optează pentru o ofertă concurențială.

De la 1 ianuarie operează piața concurențială

Consumatorii casnici de energie electrică au posibilitatea să își schimbe gratuit furnizorul de energie în condițiile trecerii de la 1 ianuarie 2021 la prețurile concurențiale.

De la 1 ianuarie, piața de energie electrică va fi liberalizată, iar prețurile nu vor mai fi reglementate de autorități ca până acum, ci vor fi stabilite în mod liber de furnizori, pe baza unei oferte. Prelungirea automată a contractului actual, pe tarifele reglementate, poate însemna în anumite situații facturi mai mari, chiar și cu 25%.

Asta însă numai dacă alegeți să rămâneți la oferta actuală, cu prețuri reglementate de stat. Puteți alege cea mai avantajoasă ofertă de la o serie de furnizori, sau puteți rămâne la actualul furnizor, căruia însă trebuie să îi solicitați o ofertă concurențială.

AICI poate fi consultat calculatorul de oferte al furnizorilor de energie oferit de ANRE.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cum alegi cea mai bună ofertă de furnizare a energiei electrice, de la 1 ianuarie. Calculatorul oficial ANRE
Cum alegi cea mai bună ofertă de furnizare a energiei electrice, de la 1 ianuarie. Calculatorul oficial ANRE

Consumatorii casnici de energie electrică au posibilitatea să își schimbe gratuit furnizorul de energie în condițiile trecerii de la 1 ianuarie 2021 la prețurile concurențiale. Iată cum pot să aleagă cea mai avantajoasă ofertă.

Racordarea la reţeaua de energie electrică, gratuită pentru toţi românii. De când se aplică măsura
Racordarea la reţeaua de energie electrică, gratuită pentru toţi românii. De când se aplică măsura

Începând de sâmbătă, racordarea la reţelele de energie electrică ar trebui să fie gratuită pentru toţi românii. Mai lipsesc însă normele care trebuie emise de ANRE.

Cresc facturile la energie electrică, începând de luna aceasta. Taxa de cogenerare, majorată cu 40%
Cresc facturile la energie electrică, începând de luna aceasta. Taxa de cogenerare, majorată cu 40%

Autoritătea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a crescut taxa de cogenerare, începând cu data de 1 noiembrie. Taxa este plătită de toţi consumatorii casnici sau industriali.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.