CTP: Djokovic dă acum apă la moară antivacciniștilor de pe întreaga Planetă

×
Codul embed a fost copiat

Novak Djokovic a greșit evitând să spună că a fost infectat cu Covid și a făcut acest lucru ca să-și păstreze atât fanii care cred în eficeința vaccinului, cât și pe cei anti-vacciniști, crede Cristian Tudor Popescu.

Gazetarul a declarat, pentru Știrile PRO TV, că numărul 1 în clasamentul mondial ATP datora această explicație iubitorilor tenisului și că, probabil, situația ar fi evoluat altfel dacă ar fi anunțat din timp că e contraindicat să se vaccineze.

Cristian Tudor Popescu: Djokovic n-a spus nimic, și nu spune nimic, în continuare. De ce? Pentru că el vrea să-și păstreze și suporterii vacciniști si publicul antivaccinist, prin această poziție. Dacă el ar fi spus “iată de ce nu vreau să mă vaccinez – pentru că am făcut Covid în 16 Decembrie” – el nu diminua rolul, importanța vaccinului. Așa, tăcând, el dă apă foarte multă la moară tuturor acestor indivizi, pe întreaga planetă”.

Pe de altă parte, gazetarul este de părere că judecătorul australian care i-a ridicat interdicția de a intra în Australia nu avea cum să țină cont de faptul că Djokovic s-a infectat recent cu virusul care provoacă Covid-19.

CTP: “Sunt alte patru prevederi (din legea australiană – n.red.) care nu au nicio legătură, nici pe departe, cu aceasta. Eu nu văd cum se poate trece peste asta, indiferent de decizia judecătorului”.

Citește și
Djokovic, Australia
Filmul evenimentelor. Djokovic a câștigat prima luptă, dar Guvernul i-ar putea anula din nou viza
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Cristian Tudor Popescu se întreabă ce va urma la Australian Open, unde toți spectatorii vor fi vaccinați, și ar putea avea o atitudine ostilă față de Nole. Mai mult, unii jucători ar putea refuza să joace cu numărul 1 mondial, în semn de protest față de atitudinea sa.

Interviul integral poate fi urmărit în materialul VIDEO de mai sus.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Rafael Nadal, reacție dură cu privire la situația lui Djokovici din Australia: „Este un circ!”
Rafael Nadal, reacție dură cu privire la situația lui Djokovici din Australia: „Este un circ!”

Rafael Nadal a catalogat controversa privind cazul Novak Djokovic din Australia drept "un circ", potrivit Reuters.

Filmul evenimentelor. Djokovic a câștigat prima luptă, dar Guvernul i-ar putea anula din nou viza
Filmul evenimentelor. Djokovic a câștigat prima luptă, dar Guvernul i-ar putea anula din nou viza

Novak Djokovic a câștigat, luni, prima luptă în instanță, astfel că poate rămâne, deocamdată, în Melbourne, pentru a participa la turneul australian de Grand Slam.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă