Crucea Roșie: Un nou val de refugiați din Ucraina ar putea ajunge în România

×
Codul embed a fost copiat

În România ar putea ajunge un nou val de refugiaţi, de aceasta data din estul Ucrainei. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Crucii Roșii.

De la începutul campaniei „Umanitatea nu are graniță”, organizația a strâns aproape 7 milioane de euro și a ajutat sute de mii de oameni alungați de război. Pe de altă parte, un nou transport cu ajutoare, va pleca în Ucraina, joi dimineață.

Imediat după izbucnirea războiului în Ucraina, Crucea Roșie Română a intervenit în punctele de frontieră traversate zilnic de zeci de mii de refugiați. În același timp, tiruri cu alimente, medicamente și obiecte sanitare plecau în țara vecină.

Operațiunile s-au desfășurat pe 3 paliere, în vamă, în primele zile, în interiorul țării pe măsură ce persoanele din Ucraina au avansat în țară și ne-am obilizat să sprijinim pe teritoriul Ucrainei populația rămasă”, a declarat directorul departamentului Situații de Urgență și Dezastre SNCRR.

Până în acest moment, Crucea Roșie Română a organizat 4 convoaie. Au fost foarte multe discuții pe această temă până au reușit să identifice culoarul necesar pentru a ne oferi protecția de care aveam nevoie pentru a ajunge până la Cernăuți la depozitul CR, unde am descărcat camioanele”, a transmis Marius Ion, director Logistică, achiziții și operațiuni SNCRR.

Citește și
copii cluj
„O zi pentru umanitate”. Elevii unui colegiu privat din Cluj au organizat o strângere de fonduri pentru ucraineni
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Dacă se intensifică luptele în partea de est a Ucrainei, ne aşteptăm şi la un scenariu negru, care ar presupune intrarea în ţară a unui grup mai mare de refugiaţi din Ucraina şi asta presupune să fim pregătiţi pentru o situaţie de acest fel”, a declarat Ioan Silviu Lefter, directorul general al Crucii Roșii Române.

De asemenea, organizația „Salvați Copiii” a organizat un transport umanitar în Republica Moldova unde se adăpostesc aproape 100 de mii de ucraineni. 40 de mii sunt copii.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Refugiații ucraineni care și-au găsit adăpost în Târgu Mureș, ajutați și de studenții din oraș
Refugiații ucraineni care și-au găsit adăpost în Târgu Mureș, ajutați și de studenții din oraș

Zeci de refugiați din Ucraina, care și-au găsit adăpost în Târgu Mureș, sunt ajutați inclusiv de studenții universității din oraș.

„O zi pentru umanitate”. Elevii unui colegiu privat din Cluj au organizat o strângere de fonduri pentru ucraineni
„O zi pentru umanitate”. Elevii unui colegiu privat din Cluj au organizat o strângere de fonduri pentru ucraineni

O zi pentru umanitate - sub acest slogan, elevii de la un colegiu privat din Cluj-Napoca au organizat o strângere de fonduri pentru ucrainenii refugiați la noi, dar și pentru cei rămași acasă.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.