Copiii evacuați din Centrul Robănescu, afectat de un incendiu, au început să revină în unitatea medicală

×
Codul embed a fost copiat

Cazați peste noapte la Spitalul pentru copii "Marie Curie", pacienții Centrului Robănescu, afectat de un incendiu marți noaptea, au început să revină în saloanele lor.

În total, este vorba despre 75 de copii care urmează să revină în unitatea medicală în care a luat foc un transformator. Acolo, aparatura va funcţiona alimentată provizoriu de un generator.

La solicitarea Spitalului N. Robănescu, ISU București a pus la dispoziția acestuia un generator electric, cu o putere de 450 kVA, care să asigure continuitatea alimentării cu energie electrică a unității medicale, până la remedierea situației înregistrate.

De asemenea, ISU București a alocat 2 autospeciale pentru transport victime multiple (ATPVM) și personal specializat pentru asigurarea transportului, în condiții optime, a pacienților evacuați preventiv în cursul zilei de marți, de la Spitalul “Marie Curie” către Spitalul N. Robănescu.

Peste 100 de copii au fost evacuați de urgență. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Cei din conducerea unității medicale spun că transformatorul care s-a aprins era nou.

Citește și
incendiu spital Robanescu
Incendiul de la Spitalul Robănescu, unde se aflau 110 copii, se putea transforma într-o tragedie. Ciolacu: ”Asta este”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ăsta este sistemul public în acest moment” - a spus premierul Marcel Ciolacu.

Alarma s-a dat în jurul orei 22, când transformatorul a explodat si a fost cuprins de flăcări uriașe. Oamenii care au văzut focul au încercat să stingă incendiul înainte să ajungă pompierii.

În acest timp, medici si asistente au evacuat cei 110 copii si adolescenti internati in spital, cu varste de la 4 luni la 17 ani - , precum și pe însoțitorii lor.

Dr. Andrada Mirea, directorul medical al Centrului de Recuperare pentru Copii Dr. Nicolae Robănescu: ”Practic în maxim 5-7 minute toți pacienții erau aici în stradă.”

Pacientii evacuați au fost duși la spitalul Marie Curie, aflat chiar lângă centrul în care s-a petrecut explozia.

După ce focul a fost stins, iar pacienții au fost în siguranță, au fost declanșate mai multe anchete care trebuie să lămurească de ce a explodat transformatorul.

Deflagrația a avut loc la o oră și jumătate după ce spitalul rămăsese fără curent electric și trecuse pe generatorul propriu.

Dr. Andrada Mirea, directorul medical al Centrului de Recuperare pentru Copii Dr. Nicolae Robănescu: A fost un apel din partea inginerului nostru de pe tehnic, a sunat la Enel și aceștia au confirmat că a picat o fază. Că sunt probleme pe străzi din cauza căldurii. Se încing cablurile, se încing transformatoarele.”

Compania E-Distributie Muntenia a comunicat că în rețea ei nu au înregistrat nicio întrerupere de curent anterioară incendiului.

Conducerea spitalului Robănescu contrazice afirmația.

Ministerul Sănătății, Alexandru Rafila: ”Managerul a sesizat ENEL de doua ori, sunt cetățeni de aici din zonă care nu au avut curent. Ei au primit aprobare de instalare a acestui transformator, el a fost achizitonat si instalat si se afla in perioada de garantie si era ...de distribuitor”.

Autoritățile cred că cei 110 pacienți, toți copii, se vor întoarce în saloanele lor în cursul zilei de miercuri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Marcel Ciolacu, după incendiul de la spitalul Robănescu: ”Ăsta este sistemul public în acest moment”
Marcel Ciolacu, după incendiul de la spitalul Robănescu: ”Ăsta este sistemul public în acest moment”

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că incendiul de la Centrul de Recuperare pentru Copii Dr. Nicolae Robănescu nu putea fi prevenit, deoarece transformatorul care a luat foc era nou și în garanție.  

Incendiul de la Spitalul Robănescu, unde se aflau 110 copii, se putea transforma într-o tragedie. Ciolacu: ”Asta este”
Incendiul de la Spitalul Robănescu, unde se aflau 110 copii, se putea transforma într-o tragedie. Ciolacu: ”Asta este”

S-a dat alarma marți-noapte la Centrul de Recuperare pentru Copii Dr. Nicolae Robănescu, după ce un transformator aflat în curtea unității medicale a luat foc. Apoi a aprins și două mașini din apropiere.

Incendiu violent la Spitalul Robănescu din București. Peste 100 de copii au fost evacuați
Incendiu violent la Spitalul Robănescu din București. Peste 100 de copii au fost evacuați

Peste 100 de copii au fost evacuați marți seara din Spitalul Robănescu, după ce un transformator a luat foc. Flăcările s-au extins și la două mașini parcate în curtea spitalului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.