Controverse după ce DIICOT a confirmat că Alexandra a murit. Fostul director INML crede că Dincă minte

×
Codul embed a fost copiat

Expertiza medicilor legişti în cazul Alexandrei Măceșanu a fost încheiată, iar concluzia este cea mai amară, greu de acceptat de familie şi de noi toţi.

Zecile de fragmente osoase descoperite într-un arzător improvizat în curtea lui Gheorghe Dinca sunt ale fetei. Asta a indicat analiza ADN, cu o probabilitate de 99%. Rudele adolescentei ucise cu atâta cruzime se gândesc să ceară şi o altă expertiză, în străinătate.

Mărturia lui Gheorghe Dincă în fața anchetatorilor, prin care a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceșanu şi apoi i-a ars trupul, a fost confirmată acum de medicii legişti.

Aceştia au comparat ADN-ul părinţilor tinerei de 15 ani, cu cel prelevat de pe oasele arse găsite de anchetatori în Caracal. Rezultatele au indicat o potrivire aproape perfectă. Concluzia a fost trimisă imediat procurorilor care acum îl acuză oficial pe Gheorghe Dinca de omor calificat.

DIICOT: "...în urma analizelor de laborator ale probelor ridicate, efectuate până în prezent, a rezultat profilul genetic al unei SINGURE persoane, respectiv Măceșanu Alexandra. (...) familia victimei a fost de îndată și neîntârziat anunțată, din respect și compasiune față de suferința pe care o resimte."

Citește și
Gheorghe Dincă
Avocatul lui Gheorghe Dincă: „El a crezut că Luiza şi Alexandra sunt prostituate”
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Concluzia medicilor legişti a împovărat şi mai mult sufletul părinţilor Alexandrei. Cu ultimul fir de speranţă vor să ceară şi o altă expertiză.

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei: „Vom cere DIICOT-ului să ne pună la dispoziţie aceleaşi rămăşiţe din care s-au luat probe ADN să fie duse la IML, pentru că trebuie să comparăm cu aceleaşi probe. Aseară când am aflat despre anunţul făcut familie, am considerat că nu mai e nici o speranţă. Nu contest raportul IML, nu spun că nu e unul corect. Dar când sunt atâtea elemente concrete, oameni care spun că aceste lucruri erau imposibil de realizat aşa, începi să te îndoieşti nu de profesionalismul celor de la INML, ci de adevărul care s-a comunicat, cu ghilimelele de rigoare, anume că acest psihopat a omorât-o."

Fostul director al Institutului de medicină legală crede că Gheorghe Dincă minte.

Prof. Dr. Vladimir Beliş, fost director INML: „Problema este să descopere felul cum a fost ucisă. El nu face altceva decât să mintă. Eventual dacă ar putea fi obținute informații despre felul în care a ucis-o, pentru că nu a adus-o de vie în așa-zisul incinerator.”

În schimb, primul avocat desemnat la început să se ocupe de apărarea lui Gheorghe Dincă spune că nu e surprins de rezultatele ADN.

Bogdan Alexandru, avocat Baroul Dolj: "Erau probe în sensul ăsta, un minim de probe, chiar dacă puţine, că fata fusese acolo, legată, că a fost violată după cum a declarat chiar ea şi resturi în cenuşă care nu aveau ce să caute acolo dacă nu era comis un omor asupra unei persoane. Chiar dacă nu era făcută legătura între faptă şi persoană, acum există concluzia specialiştilor care face această legătură. Nu mai e nici un dubiu, se confirmă ce spune inculpatul."

Măcinat de gândul că Alexandra a fost victima nu doar a unui criminal, ci a unei adevărate reţele de traficanţi, unchiul Alexandrei cere autorităţilor lămuriri.

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei: "Am primit mai multe informaţii că au fost mai multe fete răpite, care au fost ademenite, ameninţate, şantajate, unele devenind parte a reţelei de carne vie sub ameninţare. Ele trăiesc şi azi dar sunt parte a acestor reţele de prostituţie nu că au ales să facă asta, ci pentru că au fost forţate."

Unchiul fetei mai susţine că a fost contactat de o persoană care susţine că are dovezi despre cazul Luizei Melencu, cealaltă tânără pe care Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o. Procurorii au luat deja legătura cu martorul de la care ar putea să afle informaţii noi. Sâmbătă, în jurul orei 18:00 au început să caute telefonul Luizei într-un lan de floarea soarelui aflat în preajma casei lui Gheorghe Dincă.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!   

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Familia Luizei, izbucnire nervoasă la poarta lui Dincă. Telefonul ei, căutat pe un câmp
Familia Luizei, izbucnire nervoasă la poarta lui Dincă. Telefonul ei, căutat pe un câmp

Anchetatorii şi criminaliştii, însoţiţi de Gheorghe Dincă, au efectuat noi percheziții, sâmbătă, la locuinţa din Caracal. A fost a doua zi de cercetări după ce DIICOT București a preluat cazul. Operațiunea s-a încheiat în jurul orei 17:00.

Avocatul lui Gheorghe Dincă: „El a crezut că Luiza şi Alexandra sunt prostituate”
Avocatul lui Gheorghe Dincă: „El a crezut că Luiza şi Alexandra sunt prostituate”

Claudiu Lascoschi, avocatul lui Gheorghe Dincă, a declarat sâmbătă că bărbatul cooperează cu anchetatorii, Dincă susţinând că a crezut că cele două adolescente Alexandra şi Luiza erau prostituate.

Cumpănaşu: Nu cred în prostia polițiștilor și procurorilor. Cred că știau și sunt complici
Cumpănaşu: Nu cred în prostia polițiștilor și procurorilor. Cred că știau și sunt complici

Alexandru Cumpănaşu a declarat că modul în care este tratat cazul de la Caracal e foarte simplist. „Tare îmi e că DIICOT Craiova, cu Poliția Caracal și alții au încercat mușamalizarea acestui dosar”, a mai spus unchiul Alexandrei Măceşanu.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.