Coadă de pelerini la moaștele Sfintei Parascheva. Pelerinajul începe sâmbătă

×
Codul embed a fost copiat

Cel mai mare pelerinaj ortodox de la noi, cel al Sfintei Parascheva, începe oficial sâmbătă, în Iași, dar cozile au început să se formeze deja, de câteva zile.

Sâmbătă, racla cu moaște, va fi scoasă în curtea Catedralei Mitropolitane.

Sărbătoarea va culmina, pe 14 octombrie, iar până atunci sunt așteptați sute de mii de credincioși care se vor putea ruga la moaște, fără restricții. Primul pelerinaj la moaștele Sfintei Parascheva fără restricții sanitare

Primul pelerinaj la moaștele Sfintei Parascheva fără restricții sanitare, după doi ani de pandemie, se anunță unul de proporții. 300.000 de oameni sunt așteptați să treacă pe la raclă, iar unii au venit încă de la începutul săptămânii, deși sărbătorea Sfintei este abia pe 14 octombrie. 

Bărbat: „Ne doream, dar era pericolul infectării. Acum toată lumea e liberă, am venit (...) să ne închinam la Cuvioasa”.

Citește și
Racla cu moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva
Forfotă în curtea Catedralei Mitropolitane Iași: Sute de pelerini au venit pentru a se închina la Sfânta Cuvioasă Parascheva
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În fiecare moment al zilei au fost sute de oameni la rând. Pelerinii au așteptat să ajungă la racla sfântă, care acum se află în interiorul mitropoliei.

Bărbat: „Mă rog pentru copiii mei și familia mea. E primul an când vin. Am fost plecat în afară".

Femeie: „Suntem de la Buzău. Am zis că e mai liber, să nu se aglomereze. Mă simt fericită".

Pelerinii stau deja la coadă

Sâmbătă dimineață, racla va fi așezată în baldachinul decorat cu flori din curtea bisericii. Câteva femei din Vrancea s-au așezat la rândul pelerinilor și vor să fie primele care vor trece pe la raclă. Vor aștepta toată noaptea, pe stradă. 

Femeie: „Fetele mai au păturele să se învelească dacă e frig, îmbrăcăminte mai groasă, ca să putem rezista".

În acest an, pelerinii se vor putea închina și la moaștele Sfântului Paisie de la Neamț.

Lucian Apopei, director de comunicare, Arhiepiscopia Iașilor: „Ținând cont că anul acesta nu mai vorbim de pandemie, restricții, ne așteptăm la un număr mare de pelerini".

În alți ani, racla Sfintei Parascheva era scoasă în curtea Mitropoliei pe 10 octombrie. Ca să reducă aglomerația, organizatorii au decis să o expună mai devreme.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Pelerinaj la Sfânta Parascheva 2022. Ce opțiuni de transport și cazare ai în Iași, în perioada pelerinajului
Pelerinaj la Sfânta Parascheva 2022. Ce opțiuni de transport și cazare ai în Iași, în perioada pelerinajului

Pelerinajul Sfintei Parascheva este cel mai mare eveniment așteptat de credincioșii din întreaga țară. Zeci de mii de pelerini vin zilele acestea la Iași pentru a se închina la moaștele Cuvioasei Sfânta Parascheva.

Forfotă în curtea Catedralei Mitropolitane Iași: Sute de pelerini au venit pentru a se închina la Sfânta Cuvioasă Parascheva
Forfotă în curtea Catedralei Mitropolitane Iași: Sute de pelerini au venit pentru a se închina la Sfânta Cuvioasă Parascheva

Este forfotă în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași, acolo unde au început să ajungă sute de pelerini care vor să se închine Sfintei Cuvioase Parascheva.  

Au început pregătirile pentru Sf. Parascheva. Ce a anunțat primarul despre restricțiile legate de pandemie
Au început pregătirile pentru Sf. Parascheva. Ce a anunțat primarul despre restricțiile legate de pandemie

Cu o săptămână mai devreme față de anii trecuți, pregătirile pentru cel mai mare pelerinaj din ţară – cel dedicat Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei - au început în forţă.

Preoții insistă să se roage pentru ploaie. Moaştele Sf. Pantelimon şi racla cu veşmântul Sf. Parascheva, aduse la Constanța
Preoții insistă să se roage pentru ploaie. Moaştele Sf. Pantelimon şi racla cu veşmântul Sf. Parascheva, aduse la Constanța

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, s-a rugat din nou, luni, pentru ploaie, aşa cum a făcut-o şi la sfârşitul săptămânii trecute.

O elevă din București a câștigat concursul internaţional Fashion Runway Dubai 2021
O elevă din București a câștigat concursul internaţional Fashion Runway Dubai 2021

Maria Parascheva Beia, o elevă în vârstă de 12 ani din Bucureşti, a câştigat concursul internaţional Fashion Runway Dubai 2021 la categoria de vârstă 12-14 ani, precum şi premiul "Best Ramp Walk".

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.