CNSU propune prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile. Focarele, incluse în calculul incidenţei

×
Codul embed a fost copiat

Starea de alertă expiră joi, iar Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a propus menținerea acestei măsuri, cu păstrarea restricțiilor în vigoare pentru încă 30 de zile.

De asemenea, responsabilii propun ca focarele de COVID-19 să fie incluse în calcularea ratei de infectare din fiecare localitate.

Propunerea Comitetului National pentru Situații de Urgență a fost aprobată în ședința de Guvern și va apărea în Monitorul Oficial până joi seară, când expiră vechea măsură. Țara noastră se află în stare de alertă din 15 mai anul trecut, după ce două luni ne-am aflat în stare de urgență.

Ce înseamnă prelungirea stării de alertă? Ei bine, este obligatoriu să purtam masca în spațiile publice închise și, de asemenea, sunt interzise petrecerile, dar și evenimente mari în spații deschise sau închise.

De asemenea, competițiile sportive vor avea loc fară spectatori.

Citește și
evadat
Alertă la Centrul educativ pentru minori din Târgu Ocna, după ce trei deținuți au evadat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În ședința de miercuri s-a propus și menținerea măsurii care interzice deplasarea pe timp de noapte în interiorul localității, dacă nu există o adeverință de la angajator sau o declarație pe proprie răspundere care să justifice deplasarea. Se menține și măsura care prevede că pe stradă nu pot merge grupuri mai mari de șase persoane.

Și ca o noutate: se introduc în raportările zilnice și focarele. În ultimele 24 de ore, numărul de noi infectări a crescut, fiind depășit pragul de 3.000 de noi infectări. 955 de pacienți sunt la terapie intensivă, iar 79 și-au pierdut viața.

Hotărârea CNSU:

Art.1 - Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12.02.2021.

Art.2 - Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARSCoV-2, necesar a fi adoptate începând cu data de 12.02.2021, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexă (vezi finalul articolului) la prezenta.

Art.3 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

Documentul urmează să fie supus aprobării Guvernului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ciucă, după prelungirea stării de alertă: Infirmăm fake news-urile care spun că se intră în lockdown
Ciucă, după prelungirea stării de alertă: Infirmăm fake news-urile care spun că se intră în lockdown

România rămâne în stare de alertă de sărbători. Guvernul a aprobat vineri, hotărârea prin care starea de alertă va fi prelungită cu încă 30 de zile, începând cu 14 decembrie.

Alertă la Centrul educativ pentru minori din Târgu Ocna, după ce trei deținuți au evadat
Alertă la Centrul educativ pentru minori din Târgu Ocna, după ce trei deținuți au evadat

Este stare de alertă la Centrul educativ pentru minori din Târgu Ocna, după ce 3 deţinuţi au evadat joi.

Japonia intră in stare de alertă maximă, după ce a înregistrat un număr record de infectări
Japonia intră in stare de alertă maximă, după ce a înregistrat un număr record de infectări

Japonia este în alertă maximă după ce a înregistrat un număr record de infectări zilnice cu coronavirus, a declarat joi premierul Yoshihide Suga, fără a prevedea totuşi noi restricţii pentru moment, relatează AFP.

Olanda și Belgia duc tot mai greu lupta cu Covid-19. Slovenia a intrat în stare de alertă
Olanda și Belgia duc tot mai greu lupta cu Covid-19. Slovenia a intrat în stare de alertă

Europa are nevoie de o "accelerare serioasă" a luptei împotriva coronavirusului, iar lipsa capacităţii de depistare a persoanelor de contact „va duce şi mai mult boala într-o zonă întunecată”, avertizează Organizaţia Mondiala a Sănătăţii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.