Cîțu propune creșterea pensiilor cu 10%. Ce se va întâmpla cu alocaţiile

Florin Cîţu, după anunțul privind creșterea PIB: ”Domnule Ciolacu, sper să vă găsească sănătos comunicatul INS”
Inquam/ George Calin

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, propune o creștere a pensiilor de 10%.

Cîțu a spus că în acest fel pot rămâne bani pentru creșterea alocaţiior şi pentru investiţii, dar a precizat că la alocaţii lucrurile sunt mai complicate. 

"Ştiu că este nevoie să creştem pensiile, dar vreau să facem asta în contextul în care am spus că vrem să alocăm mai mulţi bani pentru investiţii. N-are sens să vorbim despre creşterea pensiilor fără să vorbim de o economie care creşte, care produce, care are de unde să plătească pensii, salarii şi alocaţii. Noi am reuşit să ne finanţăm şi să avem încrederea investitorilor străini tocmai că am fost precauţi şi că am reuşit să administrăm responsabil finanţele ţării. Propunerea mea este de 10% (creşterea pentru pensii - n. r.), ca să avem bani şi pentru alocaţii şi pentru investiţii. Dacă nu facem aşa şi mergem pe direcţie populistă, nu vom avea bani nici de investiţii, nici de de altceva. Suma care mergea la buget din impozitarea pensiilor speciale era de 1 miliard de lei. Cheltuielile în plus pentru pensii, în ultimele patru luni de zile, sunt de 10 miliarde de lei. O creştere cu 10% a pensiilor anul acesta înseamnă un punct procentual la cheltuielile de anul viitor. Deci, asta înseamnă să găsim un punct procentual anul viitor la cheltuieli", a afirmat Cîţu, la Digi 24, citat de Agerpres.

Acesta a adăugat că, în ceea ce priveşte alocaţiile, va exista o creştere "într-un moment de criză economică globală".

"La alocaţii, lucrurile sunt mai complicate. Va fi şi acolo o creştere, dar trebuie să înţelegem că aceste sume nu au fost incluse în bugetul anului acesta. Sunt de acord că trebuie să creştem şi acolo alocaţiile, dar, repet, facem acest lucru într-un moment de criză economică globală", a menţionat Florin Cîţu

Citește și
Renate Weber
Ludovic Orban caută soluții pentru a o demite pe Renate Weber. „Nu mai este demult Avocatul Poporului”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

La începutul lunii mai, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a declarat că "intenţia noastră este să găsim toate soluţiile prin care să se revină într-un parametru de normalitate în ceea ce priveşte cuantumul pensiilor şi criteriile pe baza cărora ele trebuie stabilite, mai exact pensiile trebuie să fie acordate pe criteriul contributivităţii".

Întrebată dacă în situaţia actuală se mai pot mări pensiile cu 40%, aşa cum este prevăzut în lege a se întâmpla la 1 septembrie, şeful de la Muncă a explicat că ministrul Finanţelor trebuie să prezinte mai întâi situaţia încasărilor la buget şi, "dacă se impune o comunicare publică în noile repere, bineînţeles că Guvernul o va face".

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Orban: ”Nu ne permitem să majorăm pensiile cu 40% și să dublăm alocațiile”
Orban: ”Nu ne permitem să majorăm pensiile cu 40% și să dublăm alocațiile”

”Nu ne permitem să majorăm pensiile cu 40% si să dublăm alocațiile", a declarat premierul Ludovic Orban duminică seara la un post de televiziune.

Ludovic Orban caută soluții pentru a o demite pe Renate Weber. „Nu mai este demult Avocatul Poporului”
Ludovic Orban caută soluții pentru a o demite pe Renate Weber. „Nu mai este demult Avocatul Poporului”

Premierul Ludovic Orban a comentat, vineri, sesizarea la Curtea Constituţională a legii privind impozitarea pensiilor de către Avocatul Poporului, afirmând că Renate Weber este "apărătorul celor care beneficiază de pensii anormal de mari".

Ministrul Apărării critică impozitarea pensiilor militarilor: „Nu sunt pensii speciale”
Ministrul Apărării critică impozitarea pensiilor militarilor: „Nu sunt pensii speciale”

Ministrul Apărării Nicolae Ciucă precizează, după ce Parlamentul a decis impozitarea cu 85% a pensiilor de peste 7.000 de lei, că pensiile militarilor nu sunt pensii speciale.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.