Cine erau naziștii ucraineni, pe care i-a invocat Putin când a început războiul. Theodor Paleologu:“o minoritate neglijabilă”

Cine erau naziștii ucraineni, pe care i-a invocat Putin când a început războiul. Theodor Paleologu:“o minoritate neglijabilă”
StirilePROTV

Fundația Paleologu propune, în parteneriat cu UNICEF, o serie de clipuri video despre istoria și cultura Ucrainei dedicate românilor și, în oglindă, alte zece clipuri video despre istoria și cultura României.

Fiecare temă este prezentată de profesorul și diplomatul Theodor Paleologu, președintele Fundației Paleologu. Clipurile sunt dedicate celor peste 85.000 de refugiați ucraineni rămași în România.

În Ucraina exista, într-adevăr, un curent de extremă-dreapta în perioada interbelică, însă azi este o minoritate neglijabilă, care la ultimele alegeri a strâns mai puțin de 3 la sută din voturi. Acest lucru nu l-a împiedicat însă pe Vladimir Putin să-și croiască întreaga propagandă de război pe ideea “denazificării” Ucrainei, o temă de sorginte sovietică.

 

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

 

Theodor Paleologu: Principalul motiv invocat de Putin atunci când a invadat Ucraina, în februarie, a fost dorința de a "denazifica" Ucraina, lupta împotriva "naziștilor" Ucrainei. Haideți să vedem despre ce e vorba. Într-adevăr, există un curent de extremă dreaptă ucrainean în perioada interbelică, un curent care s-a dezvoltat în acea parte a Ucrainei actuale care făcea parte din Polonia, și anume în Galiția.

Acolo un grup de activiști politici, de militari, au creat Organizația Naționaliștilor Ucraineni. Fondatorul acestei organizații este un militar pe nume (Evghen) Konovaleț. Organizația Naționaliștilor Ucraineni s-a divizat, ulterior, între două facțiuni: una radicală, condusă de Stepan Bandera, și una mai moderată, să zicem, condusă de (Andrei) Melnyk, un alt militar. Bandera reprezenta aripa tânără, mai radicală. Și, într-adevăr, se poate spune despre Bandera că era fascist, în sensul că naționalismul lui era extrem.

Există o componentă antisemită, evident, a curentului lui Bandera și, de asemenea, accepta acțiunea violentă. De altminteri, Bandera a fost condamnat la închisoare, în Polonia, pentru asasinarea unui ministru polonez. Așa că în 1939, Bandera era în închisoare, și a fost eliberat de trupele germane care au invadat Polonia în septembrie 1939, împreună cu trupele sovietice.

Bandera, evident că nu s-a potolit. A continuat să susțină cauza independenței Ucrainei și își punea speranțele în Germania. Considera că Germania va ajunge la război cu Uniunea Sovietică, și că, pentru Ucraina, asta este cartea de jucat. În iunie 1941, Germania invadează Uniunea Sovietică și Bandera, câteva zile mai târziu, proclamă independența Ucrainei. Evident că nemții n-au apreciat deloc această declarație de independență, și l-au băgat imediat în lagăr pe Stepan Bandera, care a stat acolo până în 1944, aproape 3 ani. L-au scos din lagăr abia în primăvara lui 1944, în speranța că-i va ajuta împotriva Armatei Roșii.

Acum, știm cu toții că pe teritoriul Ucrainei au avut loc masacre înfiorătoare. Cei mai mulți evrei masacrați în al Doilea Război Mondial erau din această zonă. Peste un milion de evrei au fost uciși în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, și, evident, au existat colaboratori ucraineni.

Când militarii germani au intrat în Ucraina, au fost primiți, inițial, ca niște eliberatori. În scurt timp, populația s-a întors împotriva lor

Dar, în mare, atitudinea populației ucrainene a fost determinată de comportamentul odios al trupelor germane. Pentru că, în 1941, când armata germană a intrat în Ucraina, ucrainenii i-au primit ca pe niște eliberatori pe nemți. Însă foarte repede și-au dat seama că, în virtutea ideologiei rasiste, nemții îi considerau niște suboameni. Și, în mod special, Reichskommissarul Erich Koch era o brută îngrozitoare, și majoritatea populației ucrainene s-a întors împotriva ocupantului german.

De altminteri, Bandera însuși când a fost scos din lagăr, în 1944, nu s-a potolit. Nu numai că s-a opus Armatei Roșii, dar s-a opus și nemților și polonezilor, pentru că Bandera era un personaj cu totul incontrolabil. El a fost, de altminteri, asasinat în 1959, la Munchen, de către un agent al KGB-ului.

Deci da, fără îndoială există extremă dreaptă ucraineană. Nu poate fi calificată propriu-zis drept nazistă. Că Bandera da, e fascist, dar - ați văzut - a stat în lagăr mare parte din timp. Este o figură de la care n-are rost să te revendici. E o mare greșeală să facă unii din Bandera o figură inspirațională, să spunem.

Însă extrema dreaptă ucraineană, care da, sigur există, este ultra-minoritară. La ultimele alegeri parlamentare a avut sub 3%, deci este neglijabilă. De aceea spun că tot acest discurs despre "naziștii ucraineni" e pură propagandă putinistă, care reia însă temele din epoca sovietică.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ce era, de fapt, tornada apărută în Cluj. Cum s-a produs fenomenul ciudat de pe lacul Mărtinești
Ce era, de fapt, tornada apărută în Cluj. Cum s-a produs fenomenul ciudat de pe lacul Mărtinești

Au fost momente de panică, în Cluj, unde pe lacul Mărtinești mai mulţi pescari au fost martorii unei așa-zise tornade. Un fuior a ridicat apa în aer, la mare înălțime, sub formă de vârtej.

Cine a ucis-o pe pe Henriett Toth, femeia găsită moartă într-un geamantan. Noi detalii șocante privind crima din Oradea
Cine a ucis-o pe pe Henriett Toth, femeia găsită moartă într-un geamantan. Noi detalii șocante privind crima din Oradea

Autorităţile au arestat preventiv trei persoane în cazul crimei de la Oradea. Un bărbat şi două femei. Unul dintre suspecți este chiar individul care a sunat la 112, ca să anunțe că a descoperit un cadavru, într-un geamantan, lăsat într-o remorcă.

Cine era femeia din Brăila, ucisă de iubit. Ce țipa Rădița Dumitrașcu către operatorul de la 112
Cine era femeia din Brăila, ucisă de iubit. Ce țipa Rădița Dumitrașcu către operatorul de la 112

Direcția Control Intern a Poliției face cercetări în privința modului în care au acționat polițiștii din Ianca, Brăila, după ce o femeie a sunat la 112, chiar în timp ce era atacată.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.