CEDO interzice României să o predea Rusiei pe presupusa teroristă cecenă arestată provizoriu în Suceava

×
Codul embed a fost copiat

Curtea Europeană a Drepturilor Omului interzice României să o predea Federaţiei Ruse pe Amina Gerikhanova, presupusă teroristă cecenă arestată provizoriu în aprilie, în județul Suceava.

A fost prinsă când încerca să intre în România cu fiul ei, alături de migranții care fugeau din calea războiului din Ucraina. Interdicţia este valabilă pe toată durata procedurilor deschise la CEDO, acolo unde cauza refugiatei - care ar fi trăit în ultimii 5 ani în Ucraina - este susţinută și de Amnesty International.

La cererea Procuraturii din Moscova, care o acuză că s-ar fi antrenat în Siria alături de terorişti, Curtea de Apel Suceava a admis cererea de predare a suspectei către autorităţile ruse. După decizia CEDO însă, va fi eliberată pe 7 septembrie, când expiră cele 180 de zile de arest provizoriu.

Mandatul internațional de arestare pe numele Amina Gerikhanova fusese emis de Germania în 2019, după ce cu un an mai devreme fusese emis un mandat și de magistrații din Groznîi, capitala Ceceniei.

Amina este acuzată că ar fi susținut, de la distanță, o grupare din Siria considerată teroristă de regimul lui Ramzan Kadîrov și că s-a antrenat cu aceștia.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Amina susține că a aflat de acuzații când a fost reținută în România. Din Cecenia - spune ea - a plecat ca să scape de regimul care susţine restrângerea drepturilor pentru femei și care, în repetate rânduri, a fost acuzat de tortură și asasinate. Războiul a alungat-o apoi din Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere

Un agent de pază la un magazin din Timişoara a ajuns la spital, marţi seara, după ce un client l-a lovit cu o mătură, potrivit IPJ Timiş.

Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân

Pompierii militari au intervenit, marţi după-amiază, în localitatea Jina pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o şură.

 

Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”
Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă