Ce sunt "off grid-erii" și cum au reușit să devină independenți de utilităţile publice în România

×
Codul embed a fost copiat

Sunt și români fericiți care nu au grija facturilor în această perioadă cu scumpiri. Se numesc "off grid-eri" și au reuşit să devină independenți de utilităţile publice pentru că își produc singuri în gospodărie tot ce au nevoie.

Cu panouri fotovoltaice sau eoliene obțin curent în regim propriu, iar cu mori de apă sau pompe își alimentează casa cu apă. Investițiile se ridică la câteva mii de euro, în funcție de suprafața locuinței, însă banii pot fi recuperați în câțiva ani mai ales că facturile la utilități dispar cu totul.

De doi ani, Alexandru nu mai primește nicio factură pentru utilități la casa lui de 180 de metri pătraţi. Toată aparatura funcționează cu energia captată de la soare.

Alexandru Costache: ”Sunt 20 de panouri. Puteam să aleg să pun mai puține, dar mai puternice sau mai multe panouri și mai slabe. Fiecare după buget. Când nu e soare, am în baterii stocată energia și dacă ar fi total noapte, mă ține în jur de 20 de ore. Investiția a fost în mare parte de 10.500 de euro, toată aparatura. 20 de panouri, invertor și alte piese, plus bateriile de 11 kw”.

Are pregătit şi un generator cu combustibil, pentru situaţii de urgenţă. Apa îi vine de la puțul pe care l-a săpat în curte. Totul l-a costat peste 7 mii de lei.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

”Sistemul este foarte simplu. Captăm apa din puț printr-o pompă, o ducem în vasul hidrofor, iar de acolo în casă. Totul este practic ca la bloc, adică nu simțim diferența”, a mai spus Alexandru.

Alexandru a hotărât să investească în aceste sisteme când a cumpărat casa pentru care doar conectarea la sistemul public de electricitate l-ar fi costat 20 de mii de euro. Apoi ar fi plătit câteva sute de lei pe lună facturile de consum.

După același sistem i-a pus la punct şi locuința mamei, o casă cu o suprafaţă mai mică. Investiţia a fost de 7000 de euro în panouri şi baterii de stocare. Casa se încălzeşte cu centrala cu curent pe care îl preia din reţeaua proprie.

Aşa că femeia, pensionară, nu are grija facturilor în această perioadă şi nici nu face economie.

Elena Costache: ”O apă foarte bună. Și vine imediat, față de bloc unde aștepți până nu mai poți. E scump la început, dar să nu știi că ai o factură de plătit. Nu știu cum m-aș mai descurca cu facturile”.

Acest stil de viață alternativ, care presupune să nu fii conectat la nicio utilitate publică, se numește "off grid living". Conceptul, popular mai ales în Statele Unite, prinde și la noi. Drept dovadă, cei care l-au adoptat, au format comunităţi pe reţelele de socializare şi sunt asaltați zilnic de întrebări de la doritori.

Claudiu este unul dintre membrii comunităţii. Ne spune că nu i-a fost uşor să devină independent energetic. De câţiva ani are panouri fotovoltaice cu care produce curent suficient pentru casă, dar şi alimentarea a două maşini electrice. Aşa că de la facturi de 3-400 de lei lunar a ajuns să primească bani de la furnizorii de electricitate cărora le varsă surplusul de energie produs de panourile lui.

Claudiu: ”Și eu mi-am făcut casa aşa singur, cu informaţii singur de pe internet. Apoi le-am distribuit şi primesc zilnic sute de mesaje, oamenii vor să știe cum se face, am făcut un cont de Tik-Tok care în patru săptămâni are zeci de mii de urmăritori”.

Cei care vor să îşi ridice o casă independentă enegetic trebuie să îşi aleagă terenul într-o zonă deschisă şi cu acces uşor la o sursă de apă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cât alocă România pentru pensii față de celelalte țări UE. Statul cu cel mai mic procent de pensionari
Cât alocă România pentru pensii față de celelalte țări UE. Statul cu cel mai mic procent de pensionari

O sumă de aproximativ 1.882 miliarde de euro a fost cheltuită, în anul 2021, pentru plata pensiilor în ţările membre ale Uniunii Europene, sau 12,9% din Produsul Intern Brut al UE, conform datelor publicate marţi de Eurostat.

Porțiile comandate mai mici și mai scumpe îi obligă pe angajați să-și aducă mâncarea de acasă. ”Sunt doar avantaje”
Porțiile comandate mai mici și mai scumpe îi obligă pe angajați să-și aducă mâncarea de acasă. ”Sunt doar avantaje”

Prețurile mari au schimbat radical obiceiurile angajaților din România. Tot mai mulți merg la serviciu cu pachețelul de acasă.

Milioane de români sunt nefericiți la locul de muncă, în timp ce tinerii vor program de la 11 și o zi liberă oricând
Milioane de români sunt nefericiți la locul de muncă, în timp ce tinerii vor program de la 11 și o zi liberă oricând

Un angajat din trei este nemulțumit de favoritimele și diferențele salariale de la serviciu. Datele apar într-un studiu recent care arată percepția românilor despre locul de muncă.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.