Ce spun medicii în cazul bebeluşilor gemeni morți după externare, în Brașov

×
Codul embed a fost copiat

Este anchetă la Spitalul de Pediatrie Brașov unde doi bebeluși, frați gemeni, au murit la doar două zile după ce au fost externați și trimiși acasă.

Copiii, un băiețel și o fetiță de doar două luni și jumătate, fuseseră aduși la spital în stare foarte gravă, cu pneumonie acută. Medicii spun că, vreme de câteva zile, i-au tratat corect, iar la externare erau perfect sănătoși. Drept urmare, li s-a recomandat un simplu tratament cu vitamina C. Însă, după o zi și o noapte, amândoi copiii au murit. Procurorii Curții de Apel Brașov au deschis un dosar de ucidere din culpă.

Gemenii s-au născut prematur într-o comunitate sărmană din localitatea Apața, județul Brașov. Primul ajuns la Spitalul de Ppediatrie a fost băiețelul, pe 2 februarie, iar medicii au constat că era într-o stare foarte gravă, cu pneumonie acută, insuficiență respiratorie și anemie. După câteva zile a ajuns la spital și sora lui geamănă, cu aceleași simptome și a primit același diagnostic. La externare, pe 11 februarie, medicii i-au asigurat pe părinți că amândoi sunt sănătoși.

Bunica gemenilor: „Când ni i-a dat acasă a zis că nu mai are absolut nimic niciunul dintre ei, că sunt perfect sănătoși, că dacă ar fi avut vreo boală, ei ar fi răspuns, că nu ni i-ar fi dat bolnavi acasă. A spus doamna doctoră: „Dacă eu îți dau copilul bolnav, eu răspund. Ți-l dau cu încredere, copilul e sănătos.”

În documentele de externare ale băiețelului scrie clar că nu se eliberează prescripție medicală și nu este necesară revenirea pentru internare. Bebelușului i se recomandă doar un tratament cu vitamina C pentru 10 zile. După nici două zile însă, băiețelul a fost găsit fără suflare, în pat.

Citește și
cladire sinucisi
Moarte suspectă. O femeie și 2 copii găsiți morți, după ce ar fi căzut de pe o clădire

Bunica gemenilor: „O zi a trăit. Așa ceva. O zi să-ți mai vezi bebelușii. În casă o noapte au trăit și dimineață când ne-am trezit a fost băiatul mort.”

Disperată, mama și-a luat în brațe fetița care încă trăia și a dus-o iar la spital. După câteva ore s-a stins și cel de-al doilea bebeluș.

Mama gemenilor: „Îmi zice mie că a murit după două ore. Păi, cum vine asta? Păi acolo, în spital, așa ceva se întâmplă. Nu erau sănătoși. Asta nu poți să zici, că erau sănătoși, că nu erau deloc sănătoși.”

Medicii susțin că nu au recomandat tratament suplimentar la externare, tocmai pentru că starea bebelușilor era foarte bună și nu își explică de ce au murit copiii.

Oana Falup, Spitalul de Pediatrie Brașov: „În condiții de normalitate, în condiții de sănătate, nu luăm tratament nici măcar preventiv. Există o anchetă în derulare. Suntem și noi dornici să aflăm ce s-a întâmplat. Prin urmare, nu pot nici măcar să îmi dau cu presupusul.”

Alina Ivan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov: „În cauză a fost întocmit un doar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere de culpă, dosar instrumentat de parchetul competent.”

Pe lângă ancheta penală, la spital a fost deschisă și o anchetă internă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Trei copii din Irlanda, găsiți morți în casă. Verdictul crunt al poliției
Trei copii din Irlanda, găsiți morți în casă. Verdictul crunt al poliției

Trei copii cu vârstele de patru, opt și zece ani au fost găsiți morți într-o casă din Dublin, Irlanda.

Moarte suspectă. O femeie și 2 copii găsiți morți, după ce ar fi căzut de pe o clădire
Moarte suspectă. O femeie și 2 copii găsiți morți, după ce ar fi căzut de pe o clădire

O femeie și doi copii au fost găsiți morți în ziua de Crăciun, după ce ar fi căzut de pe o parcare supraetajată.

Caz șocant în Texas. O femeie și-a omorât cei trei copii, după care s-a sinucis
Caz șocant în Texas. O femeie și-a omorât cei trei copii, după care s-a sinucis

O mamă și cei trei copii ai săi au fost descoperiți morți în casa lor din Texas. Potrivit legiștilor, se pare că femeia i-ar fi omorât, după care s-a sinucis.

Sute de copii, morți în ultimul deceniu în accidente pe trecere. Soluția unui ONG
Sute de copii, morți în ultimul deceniu în accidente pe trecere. Soluția unui ONG

Peste 600 de copii au murit și de zece ori mai mulți au fost răniți în ultimul deceniu în accidente rutiere pe trecerea de pietoni, majoritatea fiind produse în apropierea școlilor, arată rapoartele poliției.

Accident grav în Suceava, cu doi morți și patru răniți. Printre victime sunt și copii
Accident grav în Suceava, cu doi morți și patru răniți. Printre victime sunt și copii

Tragedie azi-noapte într-o localitate din judeţul Suceava. Doi soţi, de 70 de ani, şi-au pierdut viaţa şi alte 4 persoane, au fost rănite, după ce maşinile în care se aflau s-au izbit frontal.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă