Ce spun fizicienii români despre OZN-urile depistate: Pot fi „tehnologii avansate ale altor state”

×
Codul embed a fost copiat

Forțele Aeriene Române au fost alertate după ce un obiect zburător neidentificat ce părea un balon meteorologic a fost depistat în spațiul aerian din sud-estul țării.

În zonă au fost trimise două avioane MiG-21 Lancer, însă echipajele nu au confirmat prezența țintei. Toate acestea vin după ce, în ultimele zile, Armata Americană a distrus trei obiecte misterioase și un balon chinezesc, bănuit că era trimis pentru spionaj.

În jurul orei 12:30, sistemul de supraveghere al Forțelor Aeriene Române detecteaza un obiect zburător misterios, în sud-estul țării, la 11 mii de metri altitudine. De mici dimensiuni, ținta semăna cu un balon meteo, spun oficialii. În zonă, au fost trimise două aeronave.

Constantin Spânu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale: „În acest caz am aplicat toate procedurile standard, două aeronave MiG-21 Lancer ale Forțelor Aeriene Române din serviciul de luptă Poliție Aeriană sub comandă NATO au decolat de pe baza 86 aeriană de la Fetești. Când au ajuns acolo echipajele nu au confirmat prezența, nici vizual, nici pe radarele de la bord”.

Aeronavele au fost menținute în zonă aproximativ 30 de minute, după care au revenit pe baza aeriană.

Citește și
OZN
China „a detectat un OZN” în spațiul său aerian la câteva zile după ce SUA a doborât un balon de spionaj chinezesc
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Între timp, în Statele Unite, unde armata a distrus trei obiecte misterioase și un balon chinezesc, responsabilii au venit cu precizări.

Karine Jean-Pierre, secretar de presă la Casa Albă:Nu există niciun indiciu, repet, niciun indiciu, de implicare a extratereștrilor sau o activitate extraterestră în aceste doborări recente ale obiectelor neidentificate”.

Reporter: Dar ne-ai spune?

Karine Jean-Pierre: „Știți, mi-a plăcut E.T., filmul, dar o să-l las acolo...”

Obiectele misterioase au fost doborâte pentru că reprezentau o amenințare pentru traficul aerian civil. Resturile au ajuns în apă și nu au putut fi recuperate. Oficialii au declarat că respectivele obiecte zburătoare nu erau controlate, atunci când au fost doborâte și nu aveau sisteme de propulsie - spre deosebire de balonul chinezesc, doborât acum două săptămâni, despre care americanii spun că ar fi fost folosit de Beijing pentru a monitoriza obiectivele militare americane.

Discuții despre obiecte ciudate au apărut și la noi. În ultimele zile oamenii au început să observe pe cer tot felul de puncte luminoase, în special noaptea, despre care au spus că ar putea fi de orgine extraterestă.

Claudiu Tănăselia, fizician: „Obiecte zburătoare neidentificate înseamnă trei lucruri. Sunt niște obiecte care zboară și care încă nu au fost identificate, asta nu înseamnă că nu vor fi identificate în viitorul apropiat. Pot fi baloane cu heliu lansate de diverse instituții de cercetare sau pasionați ori tehnologii avansate ale altor state”.

Membrii Asociației pentru Studiul Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate au o altă părere despre cele întâmplate peste ocean.

Adrian Urzică, reprezentantul Asociației pentru Studiul Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate: „Este vorba de o prezență a unei civilizații foarte avansate care bănuiesc că așteaptă să vadă cum evoluăm și să ne ofere destule indicii în direcție o putem lua. Aceste civilizații foarte avansate au ajuns într-o formă în care sunt greu de recunoscut pentru omenire...”

Cristian Presură, fizician: „Mai există și altă posibilitate. Ca acele civilizații extraterestre să fie atât de avansate încât ele să ne urmărească acum, dar noi nu avem cum să ne dăm seama. La fel cum pisica mea nu știe că eu acum scriu la calculator. Dacă aceste obiecte au fost doborâte de avioane obișnuite, militare, cel mai probabil nu aveau cum să fie acele civizilații foarte avansate. E ca și cum cineva ar distruge un tanc cu niște săgeți”.

Între timp, Forțele Aeriene Române monitorizează spațiul aerian național.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Filmul apariției obiectelor zburătoare neidentificate pe cerul SUA și al Canadei. „Nu e exclus nimic în acest moment”
Filmul apariției obiectelor zburătoare neidentificate pe cerul SUA și al Canadei. „Nu e exclus nimic în acest moment”

După ce armata americană a doborât încă un obiect zburător neidentificat, pe scurt OZN, un comandant militar nu exclude faptul că acestea ar putea fi extraterestre.

China „a detectat un OZN” în spațiul său aerian la câteva zile după ce SUA a doborât un balon de spionaj chinezesc
China „a detectat un OZN” în spațiul său aerian la câteva zile după ce SUA a doborât un balon de spionaj chinezesc

China se pregătește să doboare un OZN reperat în apropierea orașului portuar Qingdao, a anunțat presa locală.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.