Ce se întâmplă cu vaccinul AstraZeneca în România. Autoritățile anunță ”măsuri de maximă precauție”

×
Codul embed a fost copiat

România a luat primele măsuri după apariția suspiciunilor legate de două loturi ale vaccinului AstraZeneca în Europa. La noi, au fost retrase temporar peste 4.000 de doze din lotul care a trezit neîncredere în Italia.

Între timp, 4 țări europene și Thailanda au oprit vaccinarea cu AstraZeneca, iar alte 7 state au suspendat imunizarea doar cu loturile suspecte. În schimb, Franța, Spania, Germania și Marea Britanie au transmis ferm că nu opresc vaccinarea.

Primele suspiciuni au apărut la lotul 5300, din care nu au ajuns doze în România. Este cel de la care au pornit verificările în Austria și Danemarca, acolo unde doi oameni diagnosticați cu tromboză multiplă au murit.

Italia a tras un semnal de alarmă în urma temerilor privind posibile formări de cheaguri de sânge, după decesul a doi bărbaţi din Sicilia care au fost vaccinaţi recent cu acest ser. Este vorba de un lot diferit, 2856.

Potrivit unei surse citate de Reuters, un ofiţer al Marinei italiene în vârstă de 43 de ani a decedat săptămâna aceasta, a doua zi după vaccin. Cauza probabilă a decesului a fost un atac de cord.

Citește și
vaccin astrazeneca
Vaccinul AstraZeneca întârzie. Când va ajunge primul transport
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Celălalt bărbat, un poliţist în vârstă de 50 de ani, a murit la 12 zile după vaccin. Presa locală scrie că s-ar fi simţit rău în primele 24 de ore după vaccin şi nu şi-a mai revenit.

Autoritățile de la noi au confirmat joi seară că doze din acest lot, 2856, au ajuns și în România.

Lotul ABV 2856 a ajuns în România pe 7 februarie. Au fost aduse peste 81.000 de doze, din care au fost administrate peste 77.000. Serul a ajuns în 22 de județe, dintre care Arad, Bacău, Cluj sau Suceava.

 

Peste 4.200 de doze, retrase temporar

 

Celelalte 4.257 de doze rămase au fost retrase temporar în mai multe centre din țară. Pentru cel puțin 2 săptămâni nu vor fi folosite.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare: ”Am constatat că lotul din Italia este același pe care l-am recepționat în România. Chiar a fost prima tranșă în România. Concluzia unanimă a fost aceea de a carantina temporar ca măsură de maximă precauție tocmai pentru a nu exista în rândul oamenilor nici cel mai mic dubiu că se folosesc vaccinuri care nu ar fi sigure. Impactul asupra vaccinării este unul mic”.

Decizia a fost luată în urma unei ședințe la care au participat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu și specialiști de la Institutul Național de Sănătate Publică și Agenția Națională a Medicamentului.

Florin Cîțu, premierul României: ”Câteva dintre televiziuni spuneau că decizia luată de România a fost luată de mine în ceea ce privește suspendarea lotului. Nu a fost luată de mine, a fost luată de un grup de specialiati și ca și dumneavoastră și eu aștept fundamentarea științifică a deciziei care a fost luată aseară”.

Agenţia Europeană a Medicamentului a recomandat joi seară continuarea administrării vaccinului produs de AstraZeneca, subliniind că la ora actuală nimic nu demonstrează riscul unei coagulări sanguine mai puternice în cazul persoanelor vaccinate cu acest ser.

Agenția Europeană spune foarte clar că nu există indicii în acest moment care să facă legătura între cazurile investigate și vaccin. Organizația Mondială a Sănătății are aceeași recomandare.

 

Mai multe țări au oprit complet vaccinarea cu AstraZeneca

 

Între timp, cinci țări de pe două continente au oprit complet vaccinarea cu AstraZeneca: Danemarca, Norvegia, Islanda, Bulgaria și Thailanda. Alte 5 țări - Estonia, Letonia, Lituania, Luxemburg și Austria au suspendat doar lotul 5300.

La fel ca România, Italia a suspendat doar lotul 2856. Aceste state au transmis că decizia a fost una de precauție extremă.

Geir Bukholm, Director Institutul Național de Sănătate Publică Norvegia: ”Nu avem date care să sugereze că există o legătură între vaccinare și incidentul raportat în Danemarca, dar aceasta este o decizie de precauție”.

Măsuri preventive se iau și în afara Europei. Thailanda a amânat lansarea campaniei de imunizare cu vaccinul AstraZeneca. Trebuia să înceapă chiar vineri, cu vaccinarea premierului care nu s-a mai prezentat.

Prof. Yong Poovorawan, consilier al programului de vaccinare din Thailanda: ”Amânarea este pentru a permite monitorizarea situației, pentru a vedea dacă efectul secundar raportat este legat de vaccin".

Franța, Germania și Spania au decis să meargă mai departe cu imunizarea fără nicio schimbare. Atât Franța, cât și Spania fac vaccinări inclusiv cu ser din lotul 5300.

Marea Britanie, țara care a administrat cele mai multe doze de AstraZeneca, procedează la fel.

Prof. Anthony Harnden, vicepreședinte al Comitetului mixt pentru vaccinare și imunizare Marea Britanie: ”Nu ar trebui să fie deloc îngrijorați în acest moment. Am administrat 11 milioane de doze de vaccin AstraZeneca”.

 

Ce spune AstraZeneca

 

La solicitarea Știrilor ProTv, un răspuns a venit și din partea AstraZeneca. Reprezentanța companiei din România a transmis că nu există nicio dovadă a unui risc crescut de embolie pulmonară sau tromboză venoasă indiferent de lotul administrat.

În plus:

numărul observat al acestor tipuri de evenimente este semnificativ mai mic la cei vaccinați decât ceea ce s-ar aștepta în rândul populației generale".

În România continuă vaccinarea cu restul dozelor de vaccin Astra Zeneca, Pfizer și Moderna.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Vaccinul AstraZeneca poate fi folosit și la persoanele peste 55 de ani. De ce nu s-a luat și în România decizia
Vaccinul AstraZeneca poate fi folosit și la persoanele peste 55 de ani. De ce nu s-a luat și în România decizia

După ce Organizația Mondială a Sănătăţii a anunțat miercuri că vaccinul AstraZeneca poate fi folosit și pentru imunizarea persoanelor trecute de 55 de ani, recomandarea s-ar putea aplica și în România.

Vaccinul AstraZeneca întârzie. Când va ajunge primul transport
Vaccinul AstraZeneca întârzie. Când va ajunge primul transport

În România a fost începută joi imunizarea cu serul Moderna. Vineri ar fi trebuit să ajungă și primele doze AstraZeneca, dar livrarea a fost amânată.

Conflict între UE și AstraZeneca pe tema vaccinurilor anticovid. Se cere publicare contractului de achiziție
Conflict între UE și AstraZeneca pe tema vaccinurilor anticovid. Se cere publicare contractului de achiziție

Uniunea Europeană cere AstraZeneca să publice contractul pe care l-a semnat cu blocul comunitar pentru furnizarea de vaccinuri contra Covid-19, după ce directorul executiv al companiei a dezvăluit detalii confidențiale, scrie Reuters, citat de Agerpres. 

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.